Tăriceanu: Nu mă CRAMPONEZ de funcţia de ŞEF al Senatului, dacă se formează o nouă MAJORITATE

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că, în situația în care se va contura o nouă majoritate, nu se va "crampona" de funcția pe care o deține în conducerea acestui for legislativ.
Iulian Tudor
16 nov. 2015, 16:02
Tăriceanu: Nu mă CRAMPONEZ de funcţia de ŞEF al Senatului, dacă se formează o nouă MAJORITATE

„Funcția de președinte al Senatului nu este neapărat una politică. Dacă se constituie o nouă majoritate, care dorește să facă o nominalizare în funcția de președinte al Senatului, să fiți convinși că nu mă cramponez de această funcție. De altfel, țin să subliniez că, dacă ar fi fost să fac calcule meschine, politicianiste, care să aibă în primul rând în vedere prezervarea funcției de președinte al Senatului, probabil că astăzi am fi luat o decizie diferită, ca să fiu bine înțeles”, a declarat luni Tăriceanu.

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat luni, după Biroul Politic al partidului, că parlamentarii acestei formațiuni politice vor vota împotriva învestirii Guvernului Cioloș.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT