Tăriceanu, săgeţi către Antonescu: Actualului preşedinte îi place să se creadă că e şeful statului

Fostul lider al PNL Călin Popescu Tăriceanu a luat cuvântul, sâmbătă, la Congres, şi a semnalat faptul că modernizarea partidului a eşuat prin faptul că la Congres nu s-au acceptat alegeri uninominale pentru funcţile de conducere. De asemenea, el a propus ca PNL să susţină o nouă Constituţie şi nu revizuirea celei actuale. 
Iulian Tudor
23 feb. 2013, 13:03
Tăriceanu, săgeţi către Antonescu: Actualului preşedinte îi place să se creadă că e şeful statului

„Nu neapărat pentru a face o polemică aş vrea să reamintesc că PNL şi-a căpătat statutul de partid mare cu aproape cu 10 ani în urmă, mai exact în 2004, când am intrat în Parlament ca o forţă politică puternică, care a dat României primul prim-ministru liberal după 1990 şi ne-a conferit o poziţie majoritară în Guvern„, a declarat Tăriceanu, citat de Mediafax.

El a amintit faptul că la alegerile parlamentare din 2008 PNL a obţinut ca forţă politică distinctă şi a „reconfirmat o poziţie obţinută şi la alegerile precente, în pofida unui climat puternic potrivnic, unui climat tensionat şi a unor adversari extrem de puternici”.

Tăriceanu a salutat rezultatul obţinut la alegerile din 2012, însă a subliniat faptul că de această dacă a fost vorba de o alianţă.

România nu se poate hrăni la infinit cu scandaluri politice prin conflicte instituţionale, motivul pentru care vechea putere a trebuit să părăsească scena înfrântă şi pentru care astăzi încă decontează consecinţele acestui stil de a face politică. România reală are nevoie de o economie funcţională, de locuri de muncă şi de un stat de drept. Dar mai mult de atât, România reală are nevoie de perspectivă, cu părere de rău, fără să vreau să vă diminuez entuziasmul, eu consider că astăzi România nu are o perspectivă clară în ceea ce priveşte viitorul ei”, a afirmat fostul premier, precizând că lipseşte „obiectivul major de consens naţional” după aderarea la UE şi NATO.

În plus, Tăriceanu a afirmat că şi-ar fi dorit ca moţiunea prezentată de Crin Antonescu să fi fost dată publicităţii mai din timp, pentru a putea fi studiată.

M-aş fi bucurat foarte mult dacă documentul pe care preşedintele – nu ştiu cum să-l numesc, pentru că nu-mi place să spun fostul preşedinte, dar pentru câteva minute înţeleg că va avea această titulatură – domnul Antonescu l-a prezentat … M-aş fi bucurat ca acest document să fie prezentat mai devreme, pentru a-l putea parcurge în detaliu, nu cu o privire superficială, pentru că e un document care în mod normal trebuie să ne angajeze pentru viitor”, a susţinut fostul lider al PNL.

Totodată, el a precizat că şi-ar dori ca moţiunea lui Crin Antonescu să cuprindă un proiect clar pentru modernizarea României, iar modernizarea ar fi trebuit să înceapă de la PNL odată cu modificarea Statutului.

Forma pe care ar fi trebuit să o aibă Statutul ar fi fost o primă etapă şi o primă demonstraţie în acest sens. Mi-e teamă că aici am eşuat, dar sigur că nu este sfârşitul lumii”, a mai afirmat Tăriceanu.

Un al doilea obiectiv invocat de Tăriceanu a fost cel privitor la revizuirea Constituţiei, unde ar fi trebuit clarficat regimul parlamentar, fie prin republica parlamentară, fie prin monarhia constituţională.

Fostul lider PNL a remarcat faptul că în rezoluţia propusă Congresului în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei este trecută sintagma „şeful statului”. „«Preşedintele este şeful statului». Vreau să atrag atenţia că această formulare nu există în Constituţia actuală, dar este extrem de des folosită de actualul preşedinte, căruia îi place să se creadă că este şeful statului. Preşedintele României nu trebuie să fie şeful statului, pentru că, dacă el rămâne şeful statului sau consacrăm această formulă, atunci garantăm că ceea ce s-a întâmplat până acum se va repeta în viitor”, a mai afirmat Tăriceanu.

În acest sens, el a precizat că liberalii nu trebuie să se gândească în perspectiva alegerii unui liberal la Cotroceni atunci când discută asupra modificarea Constituţiei.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat JamilaCuisine în 2024 din videoclipurile cu rețete
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Suma uriașă plătită de România pe dobânzi în primele șapte luni din 2025. Cât a ajuns datoria țării și cu cât s-a împrumutat guvernul în fiecare lună
Capital.ro
Persoanele care nu ar trebui să primească permis auto. Medicul Monica Pop avertizează: Nu pot aprecia corect distanțele
Playtech.ro
Dezvăluirile martorilor tragediei de la Lisabona: “Era scăpat de sub control. S-a prăbușit ca o cutie de carton”. O fetiță de 3 ani a supraviețuit ca prin minune, tatăl ei a murit
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatoare TV, apariție mai mult decât îndrăzneață
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 4 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. 5,25 milioane de euro, premiul cel mare la Loto 6/49
Cancan.ro
Maria, tânăra torturată în Dubai, ar putea ajunge după gratii 😲 Ce s-a întâmplat după interviul în care a vorbit despre agresorii e
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
SIE angajează spioni! Salariile pot ajunge și la 19.000 de lei
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască