Tăriceanu invită CSM printr-o scrisoare la o întâlnire informală

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a transmis, miercuri, CSM-ului, o scrisoare de invitaţie la o "întâlnire informală, care să se desfăşoare sub forma unei dezbateri", propunând ca presa să fie prezentă doar la deschiderea discuţiilor, şi fără rezoluţie sau comunicat la final.
Ionela Marcu
29 apr. 2015, 10:53
Tăriceanu invită CSM printr-o scrisoare la o întâlnire informală

Călin Popescu Tăriceanu menţionează în scrisoarea adresată CSM că propune ca reprezentanţii mass-media să fie prezenţi doar la deschiderea întâlnirii, inclusiv la discursurile de deschidere ale preşedinţilor CSM şi al Senatului.

„Propunem ca întâlnirea noastră să nu se încheie printr-o rezoluţie sau comunicat de presă, ceea ce nu exclude libertatea fiecărui participant de a se exprima, ulterior, în faţa reprezentanţilor mass-media„, mai afirmă preşedintele Senatului.

Potrivit scrisorii preşedintelui Senatului, conducerea acestui for legislativ a adoptat în unanimitate propunerea organizării, la Palatul Parlamentul a unei întâlniri informale între membrii săi şi membrii CSM, care să se desfăşoare sub forma unei dezbateri pe teme de interes comun şi unilateral, fără o ordine de zi prestabilită.

„Demersul Senatului a fost generat de necesitatea iniţierii şi promovării unui dialog nemijlocit cu alte autorităţi şi instituţii ale statului, în vederea identificării şi soluţionării cât mai prompte a problemelor cu care ne confruntăm”, se precizează în scrisoarea postată pe site-ul Senatului.

Tăriceanu mai menţionează în scrisoare că propune CSM-ului ca la întâlnirea informală să fi prezent un secretariat tehnic de lucru, din care să facă parte membri ai aparatului de lucru al Senatului şi CSM-ului.

„În cazul în care veţi accepta invitaţia noastră, urmează ca data şi ora întâlnirii să fie stabile ulterior„, mai arată Călin Popescu Tăriceanu, care propune ca în luările de cuvânt să fie exprimate opinii şi să frie adresate întrebări.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, săptămâna trecută, că propune organizarea cât mai curând posibil, la Palatul Parlamentului, a unei întâlniri informale între conducerea Senatului şi membrii CSM, pe tema relaţiei bilaterale şi a exercitării atribuţiilor celor două instituţii.

El a transmis, prin intermediul unei declaraţii de presă, că în ultimul timp, „şi-au făcut simţită prezenţa în spaţiul public şi în relaţia bilaterală o serie de diferenţe de abordări şi opinii între Senatul României şi Consiliul Superior al Magistraturii”, care „s-au manifestat prin declaraţii publice polemice ale unor reprezentanţi ai celor două instituţii şi prin sesizarea înaintată Curţii Constituţionale a României de către CSM”.

„Având în vedere această împrejurare, faptul că Parlamentul se află într-o fază avansată de definitivare a proiectului de lege pentru modificarea Constituţiei şi necesitatea promovării dialogului între autorităţile statului pentru soluţionarea unor potenţiale disfuncţionalităţi, mâine 15 aprilie a.c., voi face următoarea propunere membrilor Biroului Permanent al Senatului: Organizarea cât mai curând posibil, la Palatul Parlamentului, a unei întâlniri informale între membrii Biroului Permanent al Senatului şi membrii CSM, la care participanţii să exprime în mod liber şi fără o ordine de zi prestabilită problemele cu care se confruntă în relaţia bilaterală şi în exercitarea atribuţiilor constituţionale între cele două instituţii”, afirma Tăriceanu.

Potrivit preşedintelui Senatului, „în urma unui astfel de dialog constructiv, vor putea fi identificate o serie de probleme pe care Parlamentul le-ar putea soluţiona în viitorul apropiat în cadrul procesului legislativ”.

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au declarat, ulterior, referitor la propunerea lui Tăriceanu de participa la o întâlnire informală cu Senatul, că instituţia este deschisă la „dialog şi cooperare”.

Iniţiativa preşedintelui Senatului vine după ce Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională cu privire la faptul că Senatul a respins solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului PSD Dan Şova, fără a emite o hotărâre şi după ce majoritatea senatorilor prezenţi, în condiţii de cvorum, au votat pentru aprobarea cererii procurorilor.

Curtea Constituţională (CC) a decis, referitor la sesizarea preşedintelui CSM, în urma votului în cazul Şova, că există un conflict juridic de natură constituţională între PICCJ şi Senat, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta hotărârea care atestă rezultatatul votului.

„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Senatul României, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta şi publica hotărârea care atestă rezultatul votului dat în Plenul Senatului”, a anunţat Curtea despre sesizarea CSM.

Conducerea Senatului a aprobat, miercurea trecută, Hotărârea redactată de Comisia juridică a Senatului privind votul plenului în cazul Şova, ulterior fiind publicată în Monitorul Oficial.

Articolul acestei hotărâri prevede că se „constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă” a senatorului Dan Şova.

Curtea Constituţională se va pronunţa pe 6 mai în privinţa hortărârii transmise de Senat, în cazul Şova.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT