Tăriceanu şi Eugen Tomac, despre partidele prezente la proteste: „Acţiune organzată pentru revenirea în politică a indecisului Cioloş”

Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac a susţinut, luni, că acţiunea de duminică seara, din Piaţa Victoriei, a fost o una organziată pentru a-i face revenirea în viaţa politică a ”indecisului Dacian Cioloş”, iar PMP nu a fost acolo pentru că nu a fost invitat.
Filip Stan
11 dec. 2017, 10:00
Tăriceanu şi Eugen Tomac, despre partidele prezente la proteste:

”Nu am participat la proteste în mod organizat pentru că acţiunea de protest a fost iniţiată de cetăţenii îngrijoraţi de iniţiativele PSD, şi nu de partide. Majoritatea membrilor PMP au fost în stradă, şi nimeni nu a împiedicat sau descurajat vreun membru al partidului nostru sa nu iasă în stradă. Legat de acţiunea de ieri, pot spune doar atât: a fost o acţiune organziată pentru a-i face revenirea în viaţa politică a indecisului Dacian Cioloş, iar PMP nu a fost acolo pentru că nu a fost invitat. Scopul nu a fost să se dea un mesaj de unitate din partea partidelor de opoziţie, ci de confiscare a protestelor de către anumite partide”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

Potrivit lui, PMP rămâne ”pe aceleaşi baricade cu cei care luptă împotriva PSD şi a apucăturilor sale ce ţin de dorinţa de a subordona justiţia”, chiar dacă în alte domenii are viziuni şi abordări diferite faţă de celelalte partide din opoziţie.

”Am făcut aceste clarificări pentru a limpezi anumite chestiuni ce ţin de poziţionarea noastră cu privire la acest subiect intens dezbătut. PMP este şi va fi întotdeauna împotriva ciumei roşii”, a adăugat Tomac.

Citeşte şi: PNL şi USR s-au alăturat organizaţiilor civice care protestează în Piaţa Victoriei. Orban: Pasivitatea este o formă de complicitate

El a ţinut să lămurească şi ”câteva adevăruri” despre legile justiţiei.

”Am participat acum două luni, împreuna cu PNL şi USR, la şedinta de constituire a Comisiei speciale privind legile justiţiei. Am fost, împreuna cu Robert Turcescu, la aceasta sedinţă convocată de PSD. Am cerut, alături de celelalte partide de opoziţie, să nu se constituie o astfel de comisie pentru că obiectul acesteia ţine de activitatea comisiilor permanente de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat. Am fost singurul dintre cei prezenţi care a avertizat că o asemenea decizie va înfuria cetăţenii care vor veni şi vor protesta în faţa Parlamentului”, a precizat Eugen Tomac.

Preşedintele executiv al PMP a mai spus că, în calitate de partid parlamentar de opoziţie, PMP a votat împotriva înfiinţării acestei comisii.

”Am spus clar că numirea în funcţie a lui Iordache compromite orice acţiune a acestei comisii. Am decis primii sa părăsim această comisie pentru legile speciale, iar colegul nostru, senatorul Dorin Bădulescu, a ieşit primul din sală şi nu a mai participat la nicio sedinţă pentru că am luat hotărârea să nu ne atingem de legile justiţiei, aşa cum cere o parte a societăţii. Nu am depus niciun amendament, spre deosebire de colegii din PNL şi USR, care s-au asezat la masă cu Iordache şi au depus zeci de amendamente”, a mai afirmat Tomac.

Tăriceanu: Opoziţia vrea să se asocieze cu mişcările de stradă pentru un plus de credibilitate

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că protestele din Piaţa Victoriei ”au devenit, în acest moment, în mod vădit foarte politice”, partidele de opoziţie căutând să se asocieze cu mişcările de stradă pentru a căpăta un plus de credibilitate în revendicările pe care le au.

”Aceste proteste, care la început reprezentau într-un fel ceea ce numim societatea, societatea civilă, oameni care aveau anumite lucruri cu care nu erau de acord, dar erau apolitice, au devenit, în acest moment, în mod vădit foarte politice. Ele au devenit nişte proteste la care partidele de opoziţie, foarte slab prezente în viaţa publică şi fără să aibă posibilitatea să îşi recapete încrederea, deci pe fondul unui deficit de încredere, caută să se asocieze cu mişcările de stradă pentru a căpăta un plus de credibilitate în revendicările pe care le au”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

El a mai scris că în toate ţările opoziţia îşi doreşte să răstoarne majoritatea şi să acceadă ea la guvernare, numai că acest lucru se face, de obicei, pe baza votului cetăţenilor exprimat în alegeri libere, nu ca urmare a mişcărilor de stradă.

”Dacă opoziţia aşa îşi doreşte să ajungă la putere, nu pot decât să subliniez încă o dată că nu se poate accepta într-o ţară democratică o astfel de formulă”, a conchis liderul ALDE.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cu cine se iubește Sarah Dumitrescu, fiica cea mică a Anamariei Prodan. E admirat de toate femeile
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România! O mare cântăreață ne-a părăsit. Era considerată vocea de aur a cântecului muntenesc
Playtech.ro
Greșeala pe care o faci la controlul rutier și te costă bani. Cum o eviți, aşa ajungi de la amendă la avertisment
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi