Călin Popescu Tăriceanu ia în calcul o CANDIDATURĂ INDEPENDENTĂ la prezidenţiale

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat marţi că poate lua în calcul o candidatură independentă la prezidenţiale, dar este prea devreme să se pronunţe în acest sens.
Iulian Tudor
10 iun. 2014, 09:55
Călin Popescu Tăriceanu ia în calcul o CANDIDATURĂ INDEPENDENTĂ la prezidenţiale

Călin Popescu-Tăriceanu a mai spus că este încă membru al PNL, conform statutului.

„Conform statutului, sunt membru PNL, însă nu pot să nu subliniez că am văzut atitudinea preşedintelui interimar, domnul Iohannis, care mă surprinde şi care pare să interpreteze de fiecare dată statutul în modul în care îi convine. Interpretarea domniei sale este de nerecunoaştere a calităţii de membru, însă într-o serie de chestiuni care sunt absolut vitale pentru viitorul PNL – fuziunea cu PDL, părăsirea grupului ALDE şi a familiei liberalilor europeni, care sunt înscrise negru pe alb în statut – le desconsideră şi acţionează, după părerea mea, nestatutar”, a afirmat preşedintele Senatului.

Tăriceanu: Crin Antonescu e istorie. I s-a făcut vânt destul de elegant din PNL

El a anunţat că joi va avea loc evenimentul de lansare a Grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţi liberale.

Pot să o iau în calcul (o candidatură independentă la prezidenţiale – n.r.), dar e prea devreme acum ca să mă pronunţ în această direcţie. În momentul de faţă sunt focalizat pe ceea ce se întâmplă în PNL, pe această problemă. Grupul de iniţiativă se constituie ca un semnal de alarmă pentru derapajele pe care PNL le înregistrează în acest moment, mă refer la abaterile de la statut, la deciziile privitoare la fuziunea cu PDL, la părăsirea familiei liberalilor europeni şi trecerea în familia populară la nivelul Parlamentului European”, a spus Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

Tăriceanu a precizat că Grupul de iniţiativă va fi şi în interiorul, şi în afara PNL.

Antonescu, REPLICĂ la Tăriceanu: A fost mereu un lider MEDIOCRU, obişnuit cu o anumită dimensiune, adică mică

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România