O locuință este clasificată drept „veche” dacă vânzarea are loc după expirarea anului următor primei ocupări sau de la data finalizării construcției. Cu alte cuvinte, apartamentul este considerat vechi dacă a fost locuit sau recepționat cu mai mult de un an înaintea momentului vânzării. Scutirea de TVA se aplică indiferent dacă vânzătorul este persoană fizică sau juridică.
În schimb, vânzătorul are obligația de a achita impozitul pe venitul obținut din transferul proprietăților imobiliare. Nivelul acestuia depinde de perioada în care apartamentul a fost deținut: pentru o deținere mai mare de trei ani, impozitul este de 1% din prețul de vânzare, iar pentru o deținere mai mică de trei ani, procentul crește la 3%. Plata se efectuează direct la notar, în ziua semnării contractului de vânzare-cumpărare, informează Capital.
Procesul de vânzare implică și autentificarea contractului de către un notar public. Acesta percepe un onorariu stabilit în funcție de valoarea imobilului și verifică identitatea părților, dreptul de proprietate și eventualele sarcini înscrise în cartea funciară.
Notarul are, de asemenea, obligația de a solicita un extras de carte funciară de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, document care atestă situația juridică actuală a apartamentului, inclusiv existența ipotecilor sau a altor interdicții.
Un alt document indispensabil pentru finalizarea tranzacției este certificatul de atestare fiscală, emis de administrația financiară locală. Acesta confirmă că proprietarul nu înregistrează datorii la bugetul local, cum ar fi impozitele pe clădiri sau alte taxe aferente.
Astfel, chiar dacă vânzarea unui apartament vechi nu presupune plata TVA-ului, procedura implică respectarea unor pași clari și achitarea unor taxe obligatorii.