Taxele uriașe pe care Bogdan de la Ploiești le plătește la stat: „La noi, la lăutari, bani fără număr. Exact așa plătesc eu la stat, fără număr”

Maneliștii sunt unii dintre cel mai bine plătiți cetățeni ai acestei țări. Munca pe care o prestează nu este deloc ușoară, deși, la prima vedere, mulți ar putea susține acest lucru. Artiștii care interpretează acest stil muzical, mai cu seamă dacă sunt dintre cei cu state vechi de plată, sunt antamați la spectacole sau evenimente private cu multe luni înainte, chiar cu ani.
Alina Costache
24 apr. 2026, 17:33
Taxele uriașe pe care Bogdan de la Ploiești le plătește la stat:

Încasările maneliștilor sunt pe măsura efortului depus. Iar efortul este unul considerabil, nu puțini artiști ajungând pe patul de spital din pricina stresului și oboselii.

Unul dintre cei mai apreciați maneliști de la noi este Bogdan de la Ploiești. Deși face parte din tânăra generație de maneliști, a erușit să ajungă rapid pe culmile succesului, astfel că, astăzi, se bucură de încasări semnificative. La acestea se adaugă și profiturile celor șase firme ale sale.

Manelistul dă, însă, asigurări că toate veniturile sunt gestionate transparent prin firmele sale active.

„La noi, ca la lăutari, bani fără număr. Exact așa plătesc eu la stat, fără număr. Am văzut foarte multe întrebări în mediul online legate de acest subiect și vreau să clarific pentru toată lumea. Am undeva la șase firme, ca să înțelegi tu, sunt două firme care sunt foarte mari și totul trece prin firmă.

În ziua de astăzi trebuie să fii corect. Într-adevăr, nu suntem cei mai mulțumiți cu taxele și cu ceea ce se întâmplă în România la nivel de taxe și impozite și așa mai departe. Dar cine sunt eu să mă cert cu statul român?”, a declarat Bogdan DLP în emisiunea lui Denise Rifai.

Deși nu a oferit o cifră exactă anuală, artistul a recunoscut că, în total, a plătit sume uriașe. Artistul spune că a depășit deja pragul de sute de mii de euro achitați către stat.

„Nu știu să zic o sumă exactă, dar cu siguranță mult. Probabil până acum cred că am plătit peste jumătate de milion, chiar spre un milion de euro la stat. Merg pe premisa că trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care ne-a oferit-o și trebuie să stai liniștit. Am avut și o speță cu niște domni în cauză, care cu asta se ocupă. Am rezolvat, mi-am plătit toate datoriile pentru că am sesizat că aveam niște mici datorii de acum șase ani de zile.

Am plătit absolut totul, plătesc totul la zi pentru că vreau să stau liniștit, nu vreau să fac nicio măgărie. În ziua de astăzi trebuie să fii corect și să îți vezi de treaba ta, pentru că altfel nu ai liniște. Eu vreau să stau liniștit, să nu mă caute nimeni, să nu am probleme. Prefer să plătesc tot și să știu că sunt în regulă din toate punctele de vedere”, a conchis artistul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Egnatia a bătut audiența Pro TV! Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 6 noiembrie. Cât valorează euro și dolarul american la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, cu cel puțin 40 de persoane, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT