Te gândeşti să-ţi înscrii copilul într-o GRĂDINIŢĂ PRIVATĂ? Vezi cât te costă pe an şi ce beneficii sunt

Emoţii pentru părinţi şi copii. Luni au început înscrierile la grădiniţă. În timp ce unii stau la cozi interminabile pentru a-şi da copiii la grădiniţă, alţii preferă să scoată bani grei pentru un loc sigur într-o instituţie privată. Taxele nu sunt deloc de neglijat, pentru că acestea pot ajunge până la valoarea unui autoturism. Astfel, taxa la o grădiniţă privată în Bucureşti poate fi între 2.000 şi 16.000 de euro pe an. În schimbul acestor bani, micuţii au parte de condiţii de lux.

13 mai 2015, 07:24

ÎNSCRIERE GRĂDINIŢĂ. Luni au început înscrierile la grădiniţă. Peste 660.000 de locuri sunt disponibile în unităţile de stat pentru anul viitor însă în grădiniţele foarte cautate numărul cererilor depăşeşte în fiecare an cu mult numărul locurilor. În prima zi de înscrieri, sute de părinţi au aşteptat în stradă ca cererile lor să fie preluate în sistemul electronic. Unii oficiali au spus că sistemul s-ar fi blocat, însă şefii din minister au negat cu vehemenţă acest lucru.

Cei cu posibiltăţi financiare au optat însă pentru grădiniţele private.

Avantajul gradinitelor particulare este ca sunt mai putini copii in grupa decat in cele de stat, sunt deschise si pe perioada verii (cand gradinitele de stat sunt in vacanta), au program prelungit, bucatarie proprie, ofera posibilitatea supravegherii video a copilului si o mare varietate de activitati educationale. Evident, pentru copiii ai caror parinti isi permit sa plateasca mii de euro anual in acest scop.

British School of Bucharest este una din cele mai scumpe si exclusiviste gradinite particulare din Capitala. Infiintata in august 2000, grădiniţa ofera educatie recunoscuta pe plan international, la cele mai inalte standarde. Taxa anuala ajunge la 16.200 de euro, suma la care se adauga si o taxa de inscriere de 700 de euro. Taxa de scolarizare acopera activitatile educationale, mesele din timpul zilei si cheltuielile cu asigurarea de sanatate.

Gradinita particulara Alexandra Kids din Bucuresti, sector 5, Str. Petre Ispirescu (Zona Calea 13 Septembrie) este una din primele gradinite particulare infiintate in Romania, recunoscute de Ministerul Educatiei si Cercetarii, autorizata de Comisia de Evaluare si Acreditare a Invatamantului Preuniversitar.

Gradinita dispune de spatii de joaca special amenajate si o curte generoasa de 1000 mp in care copiii se pot juca in deplina siguranta, sub supravegherea personalului auxiliary. De asemenea la Alexandra Kids cei mici beneficiaza de urmatoarele:

Sali de clasa amenajate pentru fiecare grupa in parte:

– grupa mini: 1 an si 8 luni – 3 ani
– grupa mijlocie: 3 – 5 ani
– grupa mare pregatitoare: 5 – 7 ani

Masa zilnica, pregatita pe baza meniurilor intocmite de un nutritionist si care respecta necesarul caloric specific varstei lor;

Rechizitele si consumabilele necesare copiilor dumneavoastra sunt puse la dispozitie gratuit de gradinita.

Program si tarife:

08.00 – 12.30 – 850 lei
08.00 – 13.30 (include si masa de pranz) – 1000 lei
08.00 – 18.30 – 1.160 lei

La Grădiniţa Aşchiuţă, copiii primesc mic dejun, două gustări şi masa de prânz. Aici, micuţii învaţă engleză, germană, șah, balet, pian, karate, dans modern, înot sau tenis de câmp. De asemenea, ei au numeroase activităţi Instructiv- Educative: activităţi de educare a limbajului, activităţi matematice, activităţi de cunoaştere a mediului, educaţie muzicală, educaţie fizică, educaţie artistico-plastică, educaţie pentru societate, educaţie casnică, educaţie sanitară, educaţie rutieră şi educaţie ecologică.

Tarife începând cu 1 septembrie 2014

  • Program scurt (8.00 – 12.00) – 830 lei/lună
  • Program mediu (8.00 – 13.00) – 1040 lei/lună
  • Program prelungit (8.00 – 19.00) – 1220 lei/lună

Taxa este fixă 11 luni/an (septembrie – iulie). În luna august grădinița poate funcționa, la cerere, cu un minim de 10 copii, cu următoarea taxă: 50 lei/zi – program prelungit, 40 de lei/zi – program mediu, 30 de lei/zi – program scurt.

Gradinita Elite, situata in sectorul 4, in imediata vecinatate a Parcului Carol, este acreditată de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii si respecta programa impusa de Inspectoratul Scolar.

Gradinita asigura un mediu prietenos, creativ si multicultural pentru un numar de peste 80 de copii.

Gradinita Elite are 4 grupe: o grupa mica (3-4 ani), o grupa mijlocie (3-4 ani) si 2 grupe mari (5-6 ani).

Aici, parintele are certitudinea sigurantei copilului intrucat il poate supraveghea in orice moment al zilei de pe calculatorul de acasa sau de la servici, in fiecare sala de clasa, inclusiv in sala de mese, existand camere de supraveghere. La inscrierea copilului in gradinita, parintii primesc un username si o parola si pe baza acestora au acces la sistemul de supraveghere video inclus in taxa de scolarizare.

Mancarea se pregateste zilnic, in bucataria proprie, conform unor variante de meniu stabilite de medicul nutritionist, astfel incat sa fie acoperit necesarul caloric al copiilor.

În plus, activitatile zilnice sunt in limba engleza si germana. La Gradinita Elite se fac evaluari periodice complexe privind evolutia copilului si informari obiective ale parintilor.

Dotari gradinita:

Sistem de supraveghere on-line
aparatura audio in fiecare sala
sala de proiectie dotata cu plasma si home cinema unde copii se vor familiariza cu notiuni fundamentale despre natura, astronomie, matematica etc.
piscina proprie
loc de joaca amenajat atat la interior cat si la exterior.

Grupe de varsta: de la 1 an pana la 6 ani

Program si tarife:

  • 08.00 – 13.00 – 250 euro

Activitati cuprinse in Curriculum-ul national
Limba Engleza zilnic cf. British Curriculum
Cursuri complementare Curriculum-ului national: Curs de educatie multiculturala, Curs de dezvoltare personala, Tehnici de comunicare, Curs de educatie financiara, Curs de marketing personal, Managementul timpului, Lucrul pe proiect, Curs de Bune Maniere si Ateliere de dezvoltare personala coordinate de psihologul gradinitei
Micul dejun, masa de fructe, masa de pranz
Caiete si carti de lucru individuale
Supraveghere video

  • 08.00 – 16.00 – 300 euro

Activitati cuprinse in Curriculum-ul national
Limba Engleza zilnic cf. British Curriculum
Cursuri complementare Curriculum-ului national: Curs de educatie multiculturala, Curs de dezvoltare personala, Tehnici de comunicare, Curs de educatie financiara, Curs de marketing personal, Managementul timpului, Lucrul pe proiect, Curs de Bune Maniere si Ateliere de dezvoltare personala coordinate de psihologul gradinitei
Micul dejun, masa de fructe, masa de pranz, gustare de dupa amiaza
Caiete si carti de lucru individuale
Supraveghere video

  • 08.00 – 18.00 – 325 euro

Activitati cuprinse in Curriculum-ul national
Limba Engleza zilnic cf. British Curriculum
Cursuri complementare Curriculum-ului national: Curs de educatie multiculturala, Curs de dezvoltare personala, Tehnici de comunicare, Curs de educatie financiara, Curs de marketing personal, Managementul timpului, Lucrul pe proiect, Curs de Bune Maniere si Ateliere de dezvoltare personala coordinate de psihologul gradinitei
Micul dejun, masa de fructe, masa de pranz, gustare de dupa amiaza
Caiete si carti de lucru individuale
Supraveghere video

Grădiniţa IOANID oferă copiilor care-i trec pragul un mediu în care siguranţa, bunăstarea şi dezvoltarea lor armonioasă sunt primordiale. Sistemul de predare este bilingv (în limba română și limba engleză) și întrunește cerințele Curriculumului Național. Demersul educaţional la IOANID respectă normativele curricumului într-o abordare modernă şi creativă pentru dezvoltarea personalităţii copiilor.

La gradinita Ioanid, sunt patru grupe: grupa mini-mică (2-3 ani), grupa mică (3-4 ani), grupa mijlocie (4-5 ani) şi grupa mare (5-6 ani). sunt patru grupe: grupa mini-mică (2-3 ani), grupa mică (3-4 ani), grupa mijlocie (4-5 ani) şi grupa mare (5-6 ani).

Taxele anuale cuprind TAXA EDUCATIONALA si TAXA ADMINISTRATIVA NERAMBURSABILA

  • TAXA EDUCATIONALA

PROGRAM SCURT 4800 EUR / an scolar
PROGRAM LUNG 5000 EUR / an scolar

  • TAXA ADMINISTRATIVA (include TVA)

PROGRAM LUNG 1200 EUR / an scolar
PROGRAM LUNG 1600 EUR / an scolar

 

La Gradinita „ORHIDEEA KIDS” metodele de predare sunt moderne, creative si diferentiate, centrate pe copil. Spatiile in care Orhideea Kids isi desfasoara activitatile sunt modern amenajate, interactive, stimulente si recreative. Pe langa cei aproape 700mp (6 clase utilate la cele mai inalte standarde, clasa de limbi straine, sala de sport, biblioteca, cabinet medical, sala de mese), copiii se pot bucura de un generos loc de joaca in aer liber, special amenajat pentru ei.

Grupele de copii sunt constituite dupa criteriul varstei, incepand de la 2 ani (2-3 ani, 3-4 ani, 4-5 ani, 5-6 ani). Copiii isi desfasoara activitatile intr-un mediu sigur, beneficiaza de controlul medical zilnic si, la nevoie, de interventia prompta a personalului medical.

Pentru inscrierile facute pana la data de 1 august 2015 se acorda discount!

  • Program scurt: 8:00 – 12:30 – 975 ron (pret initial 1.300 ron) 25% discount
    inclus mic dejun
  • Program mediu: 8:00 – 16:30 – 1.520 ron (pret initial 1.900 ron) 20% discount
    inclus mic dejun, pranz si 2 gustari
    2 cluburi/saptamana incluse
  • Program lung: 8:00 – 18:30 – 1.800 ron (pret initial 2.250 ron) 20% discount
    inclus mic dejun, pranz si 2 gustari
    3 cluburi/saptamana incluse

Taxa inscriere nereturnabila – 400 ron. Aceasta suma se scade din costul primei luni de activitate.

Aici, înscrierile se fac pe tot parcursul anului.

Procedura de inscriere cuprinde urmatorii pasi:

  • programarea unei intalniri parinti-copil-directorul gradinitei;
  • turul gradinitei si prezentarea ofertei educationale;
  • inscrierea propriu-zisa pe baza urmatoarelor documente: fisa de inscriere, contract prestari servicii, copie certificat de nastere, copii acte de identitate parinti, aviz epidemiologic eliberat de medicul de familie, exudat faringian, nazal si rezultate examen coproparazitologic.

665.000 de locuri în învăţământul preşcolar public

În învăţământul preşcolar public (toate grupele de vârstă: mică, mijlocie şi mare), Pentru anul şcolar 2015-2016, au fost alocate 665.000 de locuri.

Vezi şi: ÎNSCRIEREA LA GRĂDINIŢĂ: Lista cu LOCURILE LIBERE pentru copiii care merg prima oară la grădiniţă

Ministerul a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare finalizării până la 1 august a tuturor procedurilor de înscriere şi reînscriere.

Înscrierile pot continua şi după data de 1 august, în limita locurilor disponibile. După finalizarea etapei de reînscriere, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 2-3 ani).

ÎNSCRIERE GRĂDINIŢĂ. Locurile libere vor fi ocupate şi pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădiniţele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri, printre acestea fiind apropierea de domiciliul copilului, existenţa unui frate al copilului înmatriculat în acea grădiniţă, părinte unic întreţinător de familie sau încadrarea în grad de handicap a copilului, înscrisă într-un certificat medical.

Fiecare grădiniță este obligată să afișeze următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016 (pe grupe de vârstă), criteriile generale stabilite de Consiliul de administraţie pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil. Criteriile generale vor fi aprobate de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi se aplică în baza unor documente doveditoare, prezentate de părinţii/reprezentanţii legali ai copilului.

Perioadele de înscriere şi reînscriere la nivelul fiecărei grădiniţe şi orarul aferent vor fi stabilite de conducerea unităţilor de învăţământ. Ambele categorii de informaţii vor fi afişate la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru a fi cât mai accesibile părinţilor şi publicului interesat. În măsura în care este posibil, informaţiile vor fi publicate şi pe site-urile grădiniţelor (dacă există) şi, eventual, pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a publicat LISTA LOCURILOR LIBERE LA GRĂDINIŢĂ pentru anul şcolar 2015-2016. DESCARCĂ DE AICI DOCUMENTUL

ÎNSCRIERE GRĂDINIŢĂ. După finalizarea etapei de reînscriere, ocuparea locurilor libere se va face astfel:

  • în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 2-3 ani)
  • în limita locurilor rămase şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădiniţele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri (ex: apropierea de domiciliul copilului, existenţa a unui frate/a unei surori al/a copilului, înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea, părinte/tutore unic întreţinător de familie, existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului).

Pentru soluţionarea diferitelor situaţii legate de reînscriere/înscriere în unităţile de învăţământ preşcolar, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor consilia şi sprijini părinţii, ţinând cont, cu precădere, de interesul educaţional al copilului.