Tehnologie creată de cercetători români, câştigătoare a marelui premiu la Salonului Internaţional de la Geneva

Marele premiu al Salonului Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva a fost obţinut de o companie elveţiană pentru o tehnologie creată de o echipă de cercetători români.
Alina Costache
05 apr. 2014, 16:30
Tehnologie creată de cercetători români, câştigătoare a marelui premiu la Salonului Internaţional de la Geneva

Tehnologia OnAirCamera a fost realizată în cadrul Centrului Est-European pentru Cercetare Aplicativă Interdisciplinară condus de Mircea Tudor, laureat cu Marele premiu la Geneva în 2009 şi 2013, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Un român a aflat cum să reducă serios consumul de carburant. Invenţia lui, PREMIATĂ la Geneva

Achiziţionată de compania elveţiană inclusiv cu patentul aferent, tehnologia se adresează deţinătorilor de telefoane de tip smart şi constă într-un sistem de camere video capabile să urmărească mişcările utilizatorului în diverse contexte, să le recunoască şi să le monteze rapid sub forma unui film personalizat, transmis instantaneu abonatului.

Pe lângă această realizare, cercetătorii şi inventatorii români au fost distinşi cu 17 premii speciale, 18 medalii de aur, opt medalii de argint şi patru de bronz. Practic, toate cele 30 de invenţii prezente la Geneva, 24 sub auspiciile MEN în cadrul unui stand naţional cu o suprafaţă de 32 mp şi şase înscrise în regim independent au fost premiate.

Citeşte şi: Invenţia unei adolescente: Aparatul care va încărca bateria telefonului în câteva secunde

Cu o suprafaţă de expunere de 8.500 mp, 726 de invenţii din 45 de ţări şi peste 60.000 de vizitatori, Salonul Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva este locul de întâlnire al celei mai mari pieţe mondiale din domeniul inventicii şi cel mai prestigios eveniment internaţional din domeniu.

Evenimentul este organizat anual în aprilie sub patronajul preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, Consiliului de Stat al Republicii şi Cantonului Geneva, Consiliului Administrativ al oraşului Geneva şi cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT