Teodor Mărieş, şeful Asociaţiei 21 Decembrie: Ministrul Justiţiei aşteaptă un raport complet asupra dosarului Revoluţiei

Președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, a declarat marți, după o întâlnire de lucru cu ministrul Justiției, Raluca Prună, că aceasta a cerut un raport complet de la Parchetul General despre modul în care a fost instrumentat dosarul Revoluției.
Iulian Tudor
05 ian. 2016, 19:17
Teodor Mărieş, şeful Asociaţiei 21 Decembrie: Ministrul Justiţiei aşteaptă un raport complet asupra dosarului Revoluţiei

„Am întâlnit din punctul meu de vedere cel mai motivat ministru al Justiției din ultimii 10 ani. Așteptăm, și doamna ministru și noi, să primească un raport de la Parchetul General. Noi înțelesesem că a fost cerut doar pentru perioada în care dosarele s-au aflat Secția Parchetelor militare, dar astăzi am aflat că a cerut un raport complet pentru întreaga perioadă — și perioada cât a stat la Secțiile civile, cât și perioada cât a stat la Secțiile militare acest dosar, probabil acesta este și motivul pentru care a lăsat un timp mai lung un pic, undeva la mijlocul lunii ar trebui să vină acest răspuns„, a spus Mărieș.

Citeşte şi: România, CONDAMNATĂ din nou la CEDO pentru dosarul Revoluţiei. Ce DESPĂGUBIRI vor primi opt REVOLUŢIONARI

El a afirmat că ministrul Raluca Prună are puterea să facă multe în această privință, însă va alege metodele pe care le va folosi și practica pe care o va aplica, iar în maximum o lună vor apărea „mari surprize” legate de aceste dosare, scrie Agerpres.

„Am informat-o pe doamna ministru despre ce s-a întâmplat astăzi la Înalta Curte, precum că reprezentantul Parchetului, și nu oricare, ci domnul Culea (Claudiu — n.r.), cel care în 2010 a dat neînceperea urmăririi penale în dosarul Revoluției, în 2015 a dat clasare dosarului Revoluției și astăzi ne-am trezit că vine să susțină capodopera pe care au realizat-o cei de la Parchetul militar, numai că a venit fără delegație„, a afirmat Mărieș.

El a adăugat că, potrivit procedurii, s-a cerut să se vadă dacă reprezentantul Parchetului este oficial acolo, dacă are o delegație, însă acesta a invocat un ordin de care nu știa nimeni.

„Am aflat ulterior că nici doamna purtător de cuvânt al Ministerului Public nu știe ordinul procurorului general prin care domnul Culea era prezent pe scaunul de procuror la Înalta Curte și instanța s-a sesizat și i-a pus în vedere ca până pe data de 7 să prezinte ordinul și uite așa am pierdut încă două săptămâni, adică azi puteam să ne judecăm dacă domnul Culea era în regulă, dar domnul Culea este unul dintre ofițerii militari care în decembrie ’89 avea înalta calitate de militar în termen cu arma în mână în perioada evenimentelor de la Timișoara”, a mai declarat Mărieș.

Potrivit președintelui Asociației 21 Decembrie, aceste dosare nu vor fi făcute așa cum trebuie decât cu implicarea șefului statului.

„Fără șeful statului care să se implice ferm, să ceară instituțiilor abilitate, nu se va face acest dosar. Trebuie să se implice, să iasă public, să spună ‘doresc sau nu doresc acest lucru’, pentru că o afirmație a președintelui statului cântărește foarte greu pentru cei care ocupă vremelnic niște scaune. Sper să avem și cu domnul președinte o întâlnire cât de curând, pentru că atitudinea de sfidare pe care Parchetul General a făcut-o astăzi trimițând un procuror care a fost cu arma în mână în decembrie 1989 să susțină aberanta decizie dată de Parchet, din punctul meu de vedere, nu avem unde să batem la ușă. În Parchetul General încă domnește Ion Iliescu”, a afirmat Teodor Mărieș.

La rândul său, avocatul Antonie Popescu, care l-a însoțit pe Mărieș la întâlnirea cu ministrul Justiției, a explicat că Ministerul Public funcționează sub autoritatea ministrului Justiției.

„Potrivit Constituției noastre, scrie în două articole, 132 și 133, Ministerul Public funcționează sub autoritatea ministrului Justiției, trebuie să-i spună și ministrului Justiției despre nelucrarea unor dosare. Sigur că ministrul mai departe poate sesiza Inspecția Judiciară pentru control asupra actelor procurorului. E nevoie ca Parchetul să răspundă, nu doar Inspecției Judiciare, în primul rând opiniei publice, pentru că sunt dosare de o importanță deosebită în istoria României și în viața publică”, a declarat Antonie Popescu.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Anca Lungu, schimbare de look! Cum arată acum fosta prezentatoare TV: "Noua mea coafură"
Fanatik.ro
Fotbalistul de la FCSB care rupe plasele la antrenament: “E în top 3! S-a schimbat brusc”. Ce se întâmplă cu Chiricheș și contractul lui Cisotti
Capital.ro
Adevărul despre Cristela Georgescu. Soția lui Călin Georgescu avea o șansă unică: Aveam preşedinte o doamnă, până mor o să spun!
Playtech.ro
Cele mai profitabile ore pentru Uber și Bolt. Când merită cu adevărat să ieși pe traseu
Adevarul
Un italian care se declară „rus până în măduva oaselor” laudă Coreea de Nord: „Dacă s-ar deschide vreodată, ar fi o destinație extraordinară”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
Bianka și Toni sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, în Harghita! Tânăra era împușcată în piept, iar băiatul în cap
Cancan.ro
Primele poze cu Cristina Pucean. BDLP-ule, BDLP-ule, ce i-ai făcut…
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
O nouă majorare de TVA? Avertisment pentru toți românii
stirilekanald.ro
VIDEO Ei sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, pe un drum forestier din Harghita. Bianka și Toni erau dați dispăruți de mai multe zile
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi