Teodorovici, despre proiectul care condamnă datornicii la închisoare: Nu am datorii la stat

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat luni, în contextul iniţiativei sale care vizează aplicarea pedepsei privative de libertate de la 1 la 6 ani pentru cei care nu-şi plătesc la timp contribuţiile la buget, că nu are datorii la stat.
Filip Stan
16 sept. 2019, 16:36
Teodorovici, despre proiectul care condamnă datornicii la închisoare: Nu am datorii la stat

„Nu am datorii la stat. Eu, ca persoană fizică, nu fac oprire la sursă. Nu fac obiectul acestei legi, nu am datorii la stat. Proiectul de lege se adresează acelor situaţii unde se fac opriri la sursă. Sunt în anexe la lege 12 astfel de situaţii”, a arătat Teodorovici la Parlament.

Reţinerea şi neplata la timp a impozitelor şi contribuţiilor la bugetul de stat se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 6 ani, prevede o propunere legislativă iniţiată de ministrul Finanţelor, senatorul Eugen Teodorovici, şi depusă la Parlament.

Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prevede că este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani „reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în lege.

Printre taxele enumerate într-o anexă a legii se numără: „impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoana juridică română; impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă; impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală; impozitul pe venitul din salarii şi asimilate salariilor; impozitul pe veniturile din arendă; impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi; impozitul pe veniturile sub forma de dividende; impozitul pe veniturile din pensii; contribuţia de asigurări sociale; contribuţia de asigurări sociale de sănătate; impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi; impozitul datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; contribuţia la Fondul pentru mediu”.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Florin Tănase, discuţie decisivă cu Gigi Becali! Cu cine semnează decarul de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Reguli la bloc. 10 fapte ilegale pentru proprietari. Vecinii care te fraudează și te obligă să plătești în plus
Playtech.ro
La ce foloseşte carnetul de muncă în 2026: Mulţi români nu l-au ridicat nici acum de la ITM-uri
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a fost și el la un pas
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1, necruțător: ”Locul 6 e al lui FC Argeș, a câștigat bulănos cu Craiova! Etapa trecută nu învingea cocenii din Bărăgan acasă”
MediaFlux
Cum arată Maia, fiica lui Teo Trandafir, în 2026. Tânăra este complet schimbată de cum și-o amintea publicul!
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj