Terra se „clatină”. NASA spune că încălzirea globală afectează mişcarea de rotaţie a Pământului

Încălzirea globală afectează mișcarea de rotație a Pământului. Astfel, rotaţia Terrei în jurul propriei axe este în prezent mai puţin stabilă din cauza unei "suprasarcini laterale", ca urmare a dezgheţului survenit la poli, potrivit unui studiu realizat de NASA (National Aeronautics and Space Administration).
Iulian Tudor
26 sept. 2018, 15:57
Terra se

Ca urmare a încălzirii globale, provocată în parte de acţiunea umană, stratul de gheaţă din Groenlanda s-a subţiat, iar o masă echivalentă cu 7.500 de gigatone s-a desprins, afectând stabilitatea rotaţiei Terrei, care acum „se clatină”.

Potrivit studiului, realizat de Jet Propulsion Laboratory al NASA, deplasarea acestei mase este unul dintre factorii importanţi care afectează stabilitatea rotaţiei Terrei.

„O masă aflată la 45° faţă de Polul Nord – cum este Groenlanda – sau faţă de Polul Sud – cum sunt gheţarii din Patagonia – prin deplasarea sa ar avea un impact mai mare de modificare a axei în jurul căreia se învârte Terra, decât o masă care se află chiar în vecinătatea polilor„, notează într-un comunicat Eric Ivins, cercetător la JPL şi coautor al studiului.

Deplasarea maselor de gheaţă este unul dintre cei trei factori pe care cercetătorii îi semnalează ca responsabili ai acestei rotaţii mai instabile şi al deplasării axei de rotaţie terestre.

Un alt factor este legat de „dezvelirea” rocilor în zonele unde anterior exista un strat gros de gheaţă şi care acum nu se mai află sub presiunea acestei greutăţi.

Cea de-a treia cauză prezentată de experţi este aşa numita „convecţie a mantalei”, provocată de mişcarea rocilor topite la temperaturi foarte înalte din adâncurile Pământului.

Potrivit studiului, stratul care se află între nucleu şi suprafaţă (manta) poate suferi variaţii cauzate de mişcările de ridicare şi coborâre a rocilor incandescente, fapt ce generează, de asemenea, instabilitatea rotaţiei, modificând axa.

Analizând măsurătorile realizate în secolul al XX-lea, JPL a calculat că axa de rotaţie a Terrei s-a deplasat cu aproximativ 10 centimetri/an, ceea ce la nivelul unui secol reprezintă aproape 10 metri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT