Testele de salivă pentru elevi vor putea fi făcute la şcoală sau acasă. Decizia finală o ia Consiliul de administrație al şcolii sau grădiniţei

Testele COVID-19 pe bază de salivă vor fi făcute în prima şi a patra zi din săptămână fie la şcoală, fie acasă. O decizie în acest sens va fi luată de Consiliul de administrație al fiecărei unităţi de învăţământ, potrivit unui ordin comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii. De asemenea, Ministerul Sănătăţii a elaborat un document cu instrucţiunile de folosire a testelor pe bază de salivă pentru depistarea COVID-19 în şcoli.
Alina Andrei
19 nov. 2021, 13:51
Testele de salivă pentru elevi vor putea fi făcute la şcoală sau acasă. Decizia finală o ia Consiliul de administrație al şcolii sau grădiniţei

Testele de salivă pentru elevi vor putea fi făcute la şcoală sau acasă, potrivit unui ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii.

Potrivit documentului, „Consiliul de administrație al unității de învățământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învățământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal”.

„În situația în care consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește că procedura de testare cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă este efectuată în unitatea de învățământ, este necesar acordul părintelui/reprezentantului legal al preșcolarului/elevului minor, acord exprimat conform formularului elaborat de Ministerul Sănătății.

În situația efectuării testării cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate conform art. 11”, se arată în ordinul comun trimis la Monitorul Oficial.

Ce se întâmplă dacă un elev este confirmat pozitiv în urma testării din proba de salivă

„Preșcolarul/elevul cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă, conform alin. (1), continuă activitatea didactică în regim online și poate relua cursurile cu prezență fizică după prezentarea rezultatului certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore.

Preșcolarul/elevul care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, reia cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la data rezultatului pozitiv obținut la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă”, se mai arată în ordinul comun.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a transmis instrucţiunile care trebuie urmate la efectuarea testelor pe bază de salivă în cazul elevilor.

Potrivit documentului, testarea din salivă poate fi făcută la şcoală, dar şi acasă.

Citeşte şi: Scandal pe testarea elevilor. Ministrul Sănătăţii: „Toţi fug, nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea”

INSTRUCȚIUNE

Art. 1. (1) Prezenta instrucțiune are ca scop asigurarea unui cadru unitar de realizare a activității de testare a preșcolarilor/elevilor prin teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, la nivelul tuturor unităților de învățământ.

(2) Procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ este prevăzută în Anexa 1, care face parte integrantă din prezenta instrucțiune.

(3) Modelul Formularului de exprimare a consimțământului părintelui sau al reprezentantului legal al preșcolarului/elevului, în vederea realizării testării prin teste rapide antigen non-invazive din probă de salivă este prevăzut Anexa 2, care face parte integrantă din prezenta instrucțiune.

Art. 2. Prezenta instrucțiune se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Anexa 1

Procedură de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ

Metodologie de lucru la nivelul unităților de învățământ

În scopul identificării rapide a eventualelor cazuri de infecție cu virusul SARS – COV-2, se efectuează testarea periodică, utilizând teste rapide antigen non invazive efectuate din proba de salivă.

1. Măsuri generale
Testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se realizează după cum urmează: în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs;
Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ sau la domiciliu, sub îndrumarea părinților/reprezentanților legali;

Persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. În situația colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităților de învățământ, acestea se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.

Recomandări generale de utilizare a testelor rapide antigen efectuate din proba de salivă:

  • Se respectă instrucțiunile de utilizare specifice fiecărui tip de test, conform recomandărilor producătorului;
  • Se păstrează testele intre +2 – +30 °C;
  • Se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasa din folia protectoare de aluminiu;
  • Se prelucrează mostra de saliva imediat după recoltare;
  • Se evită consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului.
  • Se asigură permanent dezinfecția corecta a mâinilor și suprafețelor.

3. Pentru testarea propriu-zisă:

  • Se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat și folositi-l cât de curând posibil
  • Se așează dispozitivul de testare pe o suprafață plană și curată
  • Se scoate un tub de extractie si o sticluta de solutie. Scoateti capacul si adaugati solutia in tubul de extractie
  • se scuipă saliva în recipientul pentru colectare a salivei
  • se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă și se transferă în tubul de extractie
  • se îndoaie și se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca și deșeu medical
  • se închide tubul de extracție cu capacul și se agită ușor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluția
  • se transferă 3 picături de probă în spațiul de probă al dispozitivului de testare (caseta)
  • Se citește rezultatul după 10-15 minute
  • Se interpretează rezultatul conform instrucțiunilor de utilizare :

Pozitiv: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare.

Negativ: O linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T).

Neconcludent: Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultelor nule. Revizuiți procedura și repetați testul utilizând o nouă casetă de testare.

Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București au următoarele responsabilități:

1. asigură sprijin metodologic, inspectoratelor școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, privind testarea cu teste rapide antigen din salivă în unitățile de învățământ, precum și pentru managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non- invaziv efectuat din proba de salivă.

2. coordonează instruirea cadrelor medicale sau a persoanelor desemnate din unitățile de învățământ privind modalitatea de utilizare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din probă de salivă, de interpretare a rezultatelor acestora, precum și de colectare a testelor utilizate.

formular

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
Fanatik.ro
Paradoxul de la Kogălniceanu: americanii aduc avioane pentru războiul din Iran într-o bază modernizată de un oligarh apropiat de Putin
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Ce înseamnă literele și cifrele de pe capacele de canalizare. La ce folosesc aceste marcaje
Adevarul
Mascații au intrat din greșeală peste o mamă și fiica sa. Femeia a sunat la 112: „Nu știu ce se întâmplă și sunt foarte speriată”
wowbiz.ro
Cutremurător. Dănuț Lupu a vrut să se sinucidă: ”Am încercat să mă otrăvesc!” Ce s-a întâmplat cu celebrul jucător la închisoare?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost izbită de un camion, în Suceava
iamsport.ro
Dinamo l-a legitimat pe fotbalistul ”de Real Madrid sau Manchester City”! Ar putea debuta în fața Rapidului
MediaFlux
Daciana Sârbu, noi dezvăluiri despre noul său iubit. Cine este Alex Ghionea, mai tânăr cu 22 de ani
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj