Theresa May, preocupată de situaţia cetăţenilor din UE: Ar putea veni „jumătate din România”

Premierul Theresa May va avea ca prioritate, în negocierile cu Uniunea Europeană, soluţionarea situaţiei cetăţenilor UE aflaţi în Marea Britanie, a transmis luni Downing Street, după ce un oficial guvernamental britanic a avertizat că "jumătate din România" ar putea veni pe teritoriul britanic.
Iulian Tudor
27 feb. 2017, 20:30

"Cred că în privinţa situaţiei drepturilor cetăţenilor UE în Marea Britanie, premierul a fost foarte clar că vrea ca această problemă să fie tratată prioritar imediat după declanşarea negocierilor cu alte state membre UE", a declarat luni după-amiază un purtător de cuvânt al Guvernului Marii Britanii, citat de site-ul agenţiei Reuters.

"Ideea restabilirii controlului după ieşirea din UE este că deciziile în materie de imigraţie vor fi luate în această ţară, dar speculaţiile privind un anumit termen sunt pure speculaţii", susţine reprezentantul Guvernului de la Londra, potrivit Mediafax.

Conform unor surse citate de cotidianul The Telegraph, Theresa May va anunţa în martie că imigranţii din state UE nu vor mai avea, după declanşarea procedurii Brexit, dreptul automat de a rămâne în Marea Britanie permanent. În acest caz, imigranţii din state UE ar putea fi supuşi unor restricţii, inclusiv în privinţa accesului la indemnizaţii sociale. Guvernul britanic probabil va declanşa în martie procedura de ieşire din UE, prin activarea Articolului 50 al Tratatului Lisabona.

Citeşte Libera circulaţie în Marea Britanie şi vizele pentru SUA, pe agenda Parlamentului European

Situaţia imigranţilor riscă să aducă Marea Britanie în conflict deschis cu Uniunea Europeană.

"Am avut unele sugestii că membrii Comisiei Europene ar putea să încerce să ne forţeze să oferim protecţie tuturor celor care vin până în momentul ieşirii efective din UE. Dacă aşteptăm prea mult, ne-am putea trezi aici cu jumătate din România şi Bulgaria", a argumentat un oficial guvernamental de la Londra.

„Cred că în privinţa situaţiei drepturilor cetăţenilor UE în Marea Britanie, premierul a fost foarte clar că vrea ca această problemă să fie tratată prioritar imediat după declanşarea negocierilor cu alte state membre UE”, a declarat luni după-amiază un purtător de cuvânt al Guvernului Marii Britanii, citat de site-ul agenţiei Reuters.

„Ideea restabilirii controlului după ieşirea din UE este că deciziile în materie de imigraţie vor fi luate în această ţară, dar speculaţiile privind un anumit termen sunt pure speculaţii”, susţine reprezentantul Guvernului de la Londra, potrivit Mediafax.

Conform unor surse citate de cotidianul The Telegraph, Theresa May va anunţa în martie că imigranţii din state UE nu vor mai avea, după declanşarea procedurii Brexit, dreptul automat de a rămâne în Marea Britanie permanent. În acest caz, imigranţii din state UE ar putea fi supuşi unor restricţii, inclusiv în privinţa accesului la indemnizaţii sociale. Guvernul britanic probabil va declanşa în martie procedura de ieşire din UE, prin activarea Articolului 50 al Tratatului Lisabona.

Citeşte Libera circulaţie în Marea Britanie şi vizele pentru SUA, pe agenda Parlamentului European

Situaţia imigranţilor riscă să aducă Marea Britanie în conflict deschis cu Uniunea Europeană.

„Am avut unele sugestii că membrii Comisiei Europene ar putea să încerce să ne forţeze să oferim protecţie tuturor celor care vin până în momentul ieşirii efective din UE. Dacă aşteptăm prea mult, ne-am putea trezi aici cu jumătate din România şi Bulgaria”, a argumentat un oficial guvernamental de la Londra.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cât costă cele mai ieftine bilete la Campionatul Mondial. FIFA a luat decizia după ce și-a pus fanii fotbalului în cap
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Leontin Chiorpec, fost fotbalist de doar 39 ani, și-a pierdut viața în drum spre serviciu. Era tatăl unui băiețel și doar ce se căsătorise: „Un soț bun și cel mai minunat tată”
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde