Theresa May: Vreau cel mai bun acord pentru Brexit, nu-mi dau demisia

Premierul britanic Theresa May a declarat, miercuri, că nu se gândeşte să-şi dea demisia, subliniind că nu este genul de persoană care renunţă uşor şi că are obiective pe termen lung precum acordul pentru Brexit şi reformele interne, relatează site-ul BBC News.
Filip Stan
01 feb. 2018, 05:20
Theresa May: Vreau cel mai bun acord pentru Brexit, nu-mi dau demisia

Potrivit unor surse citate de presa britanică, zeci de parlamentari din cadrul Partidului Conservator vor încerca să o înlăture pe Theresa May din funcţiile de lider al formaţiunii politice şi de prim-ministru în cazul unui eşec electoral în alegerile locale din luna mai.

Procedura pentru alegerea liderului Partidului Conservator poate fi lansată dacă cel puţin 15% dintre deputaţii conservatori – 48 dintre ei – vor semna o petiţie în acest sens. Deja sunt 40 de parlamentari care o contestă pe Theresa May, astfel că poziţia acesteia este din ce în ce mai fragilă.

„V-am spus şi înainte, nu sunt genul de persoană care renunţă uşor şi există un obiectiv pe termen lung de îndeplinit. Acest obiectiv este de a obţine cea mai bună înţelegere pentru Brexit, de a ne asigura că recuperăm controlul banilor noştri, a legilor, a frontierelor noastre, că putem încheia acorduri comerciale cu restul lumii. Dar este vorba şi despre agenda internă. În primul rând, cel mai important este să-mi servesc ţara şi partidul”, a spus May în timpul unei călătorii spre China, unde efectuează o vizită oficială de trei zile.

Şefa guvernului de la Londra a recunoscut necesitatea de a transmite mesaje care să fie mai bine auzite de către alegători şi de către membrii Partidului Conservator.

„Mă întrebaţi dacă putem face mai multe, să le vorbim oamenilor despre ceea ce obţinem şi despre ce facem? … Da. Există întotdeauna mai multe lucruri de făcut pentru a ne adresa oamenilor”, a mai spus May.

Întrebată de către jurnalişti dacă va lupta pentru a-şi păstra poziţia de premier în cazul unui vot de neîncredere în Parlamentul britanic, Theresa May a replicat: „Întotdeauna vă place să vorbiţi despre situaţii ipotetice. Să vorbim despre prezent şi despre ce facem acum. Suntem la guvernare. Următoarele alegeri generale vor fi abia în 2022. Acum ne concentrăm asupra misiunii pe care britanicii au cerut-o din partea unui guvern”.

Autoritatea Theresei May în cadrul Partidului Conservator a fost diminuată în urma alegerilor anticipate din 8 iunie 2017, când formaţiunea sa a pierdut majoritatea parlamentară, deşi previziunile indicau un succes de proporţii.

Experţii consideră că guvernul May a fost divizat în legătură cu modul în care Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană şi a fost afectat de mai multe scandaluri în care au fost implicaţi miniştri. Mai mulţi membri marcanţi ai Conservatorilor îi reproşează premierului discursul slab din cadrul conferinţei anuale a partidului şi poziţia nesigură în negocierile de Brexit.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
De ce nu l-a vrut, de fapt, Mihai Stoica pe Louis Munteanu la FCSB. Comparația cu Mitriță și motivul pentru care atacantul nu joacă nici în SUA
Capital.ro
Adoptarea euro. 91% din numerarul național a fost retras. Anunț oficial al Băncii Naționale a Bulgariei
Playtech.ro
Cum să economiseşti motorină şi benzină cu ajutorul cauciucurilor: vei fi mai atent când le vei pune pe cele de vară
Adevarul
Pașaportul românesc, mai puternic decât cele eliberate de SUA, Marea Britanie și Australia. În ce state pot românii să călătorească fără viză
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în județul Mureș! Două fetițe, de 4 și 5 ani, au dispărut din curtea locuinței, iar autoritățile solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea lor
iamsport.ro
Acord pentru ca Ion Țiriac să investească la Brașov. Suma este considerabilă
MediaFlux
Pensionarii care pierd 2.800 de lei dacă nu depun un document până marți, 31 martie la CNPP
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj