Tichete casnice 2025. Cum poți să plătești curățenia, grădinăritul sau plimbatul câinelui în mod legal. Îți vei putea plăti chiar și partenerul de viață

O soluție legală și rapidă de a plăti ajutorul în gospodărie câștigă tot mai mult teren, iar AJOFM Iași desfășoară o campanie activă de informare. Tichetele casnice vor permite românilor să îi plătească în mod legal pe cei ce îi ajută la treburile din gospodărie
Irina Dumitrescu
10 nov. 2025, 21:00
Tichete casnice 2025. Cum poți să plătești curățenia, grădinăritul sau plimbatul câinelui în mod legal. Îți vei putea plăti chiar și partenerul de viață

Tichete casnice 2025. Discuțiile aprinse despre cine spală vasele sau dă cu aspiratorul ar putea avea o rezolvare legală, însă cu o condiție surprinzătoare. AJOFM Iași promovează intens, printr-o campanie de informare, sistemul tichetelor pentru activități casnice, o metodă simplă și legală de plată pentru ajutorul în gospodărie.

Deși soluția pare ideală, spre exemplu, pentru a recompensa financiar partenerul de viață, legea are o prevedere clară: acest lucru este interzis între soți. Vestea mai puțin bună este că „Da”-ul spus la Starea Civilă implică și activități casnice neplătite.

Vestea bună, însă, este că partenerii de viață care nu sunt căsătoriți legal (concubinii) se pot răsplăti legal unul pe celălalt cu aceste tichete. Interesul pentru acest sistem este în creștere, iar o platformă online simplifică întregul proces.

Cum funcționează sistemul de tichete casnice și cine poate fi plătit

Conform Legii nr. 111/2022, activitatea casnică este definită ca o muncă ocazională, necalificată, desfășurată la domiciliul beneficiarului. Orice persoană cu vârsta de cel puțin 16 ani poate deveni prestator casnic.

Mecanismul este simplu:

  • Stabilirea sarcinilor: Beneficiarul și prestatorul stabilesc de comun acord ce activități se vor efectua și numărul de ore.
  • Limitele de timp: Legea limitează durata la maximum 12 ore pe zi pentru un adult și 6 ore pe zi pentru tinerii între 16 și 18 ani.
  • Plata: Plata se face exclusiv prin tichete de activități casnice, emise pe hârtie sau electronic. Fiecare tichet are o valoare fixă de 15 lei.
  • Preschimbarea în bani: Prestatorul poate transforma tichetele în bani în termen de 12 luni, fie direct la ghișeele AJOFM, fie prin transfer bancar, folosind platforma electronică.

Citește și : Un bărbat de 54 de ani s-a chinuit să-și transporte mama moartă în Germania, cât încă este „caldă”. Însă, vechea scuză „mama doarme, e obosită. La vârsta ei…” nu i-a convins pe polițiști

Principalul beneficiu pentru prestatori este accesul la sistemul public de sănătate. Prin valorificarea a minimum 85 de tichete lunar (echivalentul a 1.275 lei), prestatorul dobândește automat calitatea de asigurat, fără a plăti contribuții suplimentare, și beneficiază de pachetul de servicii medicale de bază.

În plus, veniturile obținute din tichete casnice nu afectează alte drepturi sociale, cum ar fi indemnizația de șomaj sau venitul minim garantat.

Lista serviciilor care pot fi plătite cu tichete casnice este extrem de variată, acoperind practic orice nevoie dintr-o gospodărie.

„Decontarea se face în decurs de 1-2 zile lucrătoare. De aceste tichete ar putea fi interesați, de exemplu, și cei care au o pisică sau un câine de care se ocupă altcineva pe perioada concediului”, explică Adriana Sîrghie, consilier superior la AJOFM Iași.

Printre activitățile permise se numără:

  • Curățenia și igienizarea locuinței (băi, bucătării);
  • Spălatul și călcatul rufelor, curățarea covoarelor;
  • Pregătirea meselor și spălatul vaselor;
  • Grădinărit, întreținerea spațiilor verzi, tăierea și căratul lemnelor;
  • Realizarea cumpărăturilor;
  • Îngrijirea animalelor de companie (plimbare, hrănire, transport la veterinar);
  • Spălarea geamurilor sau a autovehiculelor;
  • Sprijin pentru persoanele dependente (igienă, hrănire, însoțire).

Citește și : Câți bani trimit acasă nepalezii care muncesc în România. Suma totală, în creștere de la un an la altul

Pentru a facilita interacțiunea dintre cerere și ofertă, autoritățile au lansat platforma electronică https://tichete.anofm.ro.

Aici, atât beneficiarii, cât și prestatorii își pot crea conturi. Platforma permite postarea de anunțuri, gestionarea tichetelor (fizice sau electronice), evidența fiscală și preschimbarea rapidă a tichetelor în bani. De asemenea, angajatorii pot achiziționa tichete pentru a le oferi ca bonus propriilor angajați.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Florin Tănase, out din primul 11 al FCSB după ce Gigi Becali i-a zis să se lase? Verdictul lui Meme. Exclusiv
Capital.ro
Primăria Capitalei schimbă regulile pentru ajutoare. Vouchere eliminate, stimulente reduse și plăți suspendate
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Bătrâna, comuna uitată în munți, cu 50 de locuitori și pistă de biciclete. „Satele n-au apă și curent, iar pe pistă merg tractoarele”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
Dezastru în Superliga! După CFR Cluj, un alt club vrea insolvența
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat