Tichete energie 2025. Peste 100.000 de vouchere au fost anulate chiar în pragul iernii

Aproape un milion de români care s-au simțit copleșiți de facturile la energie electrică au solicitat ajutorul statului, arată datele Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Viorel Dobran
12 dec. 2025, 22:10
Tichete energie 2025. Peste 100.000 de vouchere au fost anulate chiar în pragul iernii
Ministrul Muncii, precizări despre tichetele de energie

Tichete energie 2025. Ajutorul se acordă pentru facturile emise începând cu consumul aferent lunii iulie, când a expirat schema de plafonare și compensare a prețurilor la energie și statul a introdus un ajutor sub forma unui tichet în valoare de 50 de lei lunar pentru românii cu venituri reduse.

Acest sprijin este se acordă până la 31 martie anul viitor, când expiră și schema de plafonare a prețurilor la gaze naturale.
Peste 990.000 de cereri au fost înregistrate în aplicația informatică EPIDS, realizată de specialiștii Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), până în prezent pentru acordarea tichetului de energie, în baza OU nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, potrivit datelor ANPIS transmise vineri la solicitarea Mediafax.

Tichete energie 2025. S-a extins numărul beneficiarilor, o nouă categorie de români va putea achita facturile cu bani de la stat DOCUMENT

Mai exact, este vorba de 990.279 de cereri, dintre care pentru 708.794 s-au emis tichete, 133.828 au fost anulate, iar 98.960 au fost invalidate.

„Invalidarea cererilor a survenit din cauza neconformităților identificate în aplicație, precum date incorecte introduce în câmpurile aferente CNP-ului și POD-ului sau neconcordanțe între CNP și adresa declarată. În ceea ce privește cererile anulate din aplicație, menționăm că persoanele care le-au depus au renunțat la acestea”, se arată în răspunsul semnat de directorul general al ANPIS, Moroșanu.

Potrivit responsabililor, în contul acestei scheme de ajutor, s-au făcut până în prezent plăți de 137 de milioane de lei, în cinci tranșe, respectiv două de 27,38 milioane de lei, una de 14,98 de milioane de lei și două de 34 de milioane de lei.

Pe 19 septembrie, ANPIS anunța că a finalizat verificarea primelor cereri pentru tichetele de energie și a efectuat plata pentru 274.541 de beneficiari, în valoare totală de 27.384.900 lei.

Vouchere energie 2025. Marţi se alimentează cardurile. Ce trebuie să ştie persoanele vulnerabile care NU au completat în aplicaţie

Datele defalcate pe județe și municipiul București furnizate de ANPIS pentru Mediafax cele mai multe cereri cu tichet emis provin din Suceava (38.972), urmat de Iași (35.787) și Dolj (32.929). Pe ultimul loc este județul Ilfov, cu 3.707 cereri, în timp ce Bucureștiul are 10.571 de tichete emise.

Tichete energie 2025. Teoretic, dacă numărul de 708.794 de beneficiari considerați eligibili și pentru care s-au emis tichete ar fi constant în fiecare lună de aplicare, eligibilitatea verificându-se lunar:

  • Statul ar trebui să plătească lunar 35.439.700 de lei;
    Suma aferentă plății pentru cele nouă luni de aplicare ar fi de 318.957.300 milioane de lei;
    Sumele alocate până în prezent, de 137 milioane, înseamnă puțin peste 40% din totalul necesar schemei.

Tichete energie 2025. Nu toate sumele alocate au fost de fapt folosite de beneficiarii validați pentru că:

  • Până în prezent s-au emis propriu zis aproximativ 350.000 de carduri fizice, deci cam jumătate din cele validate până în prezent.
  • Asta înseamnă că persoanele vulnerabile care nu au cardurile fizice cel mai probabil nici nu au folosit ajutorul, chiar dacă banii ar fi ajuns în contul lor.
  • Drept dovadă e faptul că, din cele mai recente date din piață, numărul efectiv al plăților efectuate pentru plata facturilor din iulie și până în prezent este de până în 500.000.

Acest număr nu coincide cu numărul beneficiarilor care au plăți, este posibil ca o persoană să fi făcut trei plăți lunare, de exemplu.

Cine primește Tichete energie 2025

Persoane care cred că se încadrează să primească sprijinul de la stat pentru plata facturilor la energie au avut termen până pe 27 septembrie pentru a depune cererilor raportate la perioada iulie și august.

După data de 27 septembrie, sprijinul financiar este fi acordat începând cu luna în care este depusă cererea, până la 31 martie 2026, când expiră acestă schemă de sprijin, dar și schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale.

Voucherele se acordă, la cererea beneficiarului, pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 lei.

Tichetul nu trebuie prezentat la achitarea facturii în oficiile poștale, nu este transmisibil și nu poate fi utilizat pentru alte locuri de consum, în afara celui pentru care a fost acordat.

Conform estimărilor oficiale inițiale ale Ministerului Energiei, aproximativ 2,1 milioane de gospodării, respectiv peste 4 milioane de români, vor putea beneficia de voucherele de câte 50 de lei, măsură cu un impact bugetar de aproape un miliard de lei.

Banii cuveniți pot fi folosiți oricând, pentru facturile la curent, timp de 12 luni de la data ultimei încărcări a cardului. Practic, se aplică pentru consumul din perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026. Astfel, ultima oară când se pot folosi banii de pe card este 31 martie 2027.

Cât mai are de decontat statul

De amintit că, deși schema de plafonare a prețurilor la energie a expirat, mai sunt sume consistente pe care le datorează statul furnizorilor de energie și gaze naturale în contul acesteia. Din estimările recente ale furnizorilor membri ai AFEER, sumele se ridică la aproximativ 7 miliarde de lei.

Este vorba de ceea ce statul și-a asumat, prin schemele de ajutor destinate consumatorilor, respectiv să suporte diferența dintre prețurile plafonate, care se regăseau în factură, și cele reale, din contractul propriu zis.

Aceste costuri sunt suportate în prima fază de furnizori, apoi sunt verificate și validate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, după care sunt transmise celor două entități care fac plățile, în baza unor bugete alocate. Instituția responsabilă pentru decontarea sumelor aferente consumatorilor casnici este Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar pentru cei non-casnici, Ministerul Energiei.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Donald Trump, o nouă cerință controversată, înainte de Cupa Mondială 2026. Toți fanii, inclusiv românii, sunt direct vizați
Capital.ro
Buletinele vechi ar putea fi păstrate. Proiect de lege privind cartea simplă de identitate: Exclusiv pe teritoriul României
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
O nouă "bubuială" pentru români. Taxa care aruncă în aer prețurile
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul