TikTok va plăti o amendă de milioane de euro pentru Călin Georgescu: „Democrația este atacată în fața noastră”

TikTok ar putea primi o amendă de milioane de euro pentru presupuse încălcări ale legislației europene în timpul campaniei prezidențiale din România, însă decizia va fi luată, cel mai probabil, abia după turul doi al alegerilor prezidențiale.
Alina Costache
28 nov. 2024, 08:34
TikTok va plăti o amendă de milioane de euro pentru Călin Georgescu: „Democrația este atacată în fața noastră”

Platforma TikTok, sancționată deja în 2023 cu 345 de milioane de euro pentru încălcări legate de GDPR, se află din nou în discuțiile Uniunii Europene. La Strasbourg, europarlamentarii vorbesc despre posibilitatea unei noi amenzi, din cauza contribuției platformei la presupusa manipulare a opiniei publice în alegerile din România.

TikTok riscă o amendă de milioane de euro

Deși este recunoscută gravitatea situației, șansele de a fi luate măsuri concrete înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale sunt mici. Procesul decizional al Comisiei Europene este îngreunat de tranziția dintre vechii și noii comisari, ce își vor începe oficial activitatea pe 1 decembrie.

Campania electorală a lui Călin Georgescu, ce a crescut de la 2% în sondaje la 22% în alegeri datorită TikTok, a atras atenția instituțiilor europene. „Democrația este sub atac”, avertizează europarlamentarii, referindu-se la rolul rețelelor sociale în influențarea alegătorilor.

Citește și : Călin Georgescu: ”Serviciile secrete reprezintă imunitatea poporului român”. Despre convocarea CSAT de către Klaus Iohannis: ”Deodată, și-a adus aminte ce înseamnă CSAT…”

Consiliul Național al Audiovizualului și ANCOM au solicitat Comisiei Europene o investigație oficială pe baza unui raport Expert Forum, ce acuză utilizarea unor metode care nu sunt conforme cu legislația europeană.

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță consideră că rețelele sociale reprezintă „câmpul de bătălie” actual în politică. „Nu există politician care să poată ignora TikTok”, susține politicianul progresist. Totuși, trage un semnal de alarmă asupra faptului că victoria lui Georgescu nu poate fi pusă exclusiv pe seama platformei sociale, ci este un fenomen complex.

Totuși, faptul că Georgescu a fost votat de 2 milioane de persoane nu poate fi pus nici pe seama TikTok și nici pe faptul că „oamenii ar fi proști. Deci să nu cădem în capcana aia în România în care să ne judecăm părinții, rudele, frații. Vorbim de 2,2 milioane de persoane”, spune Nicolae Ștefănuță.

Citește și : Preşedintele PNL atrage atenţia că atacarea lui Călin Georgescu poate avea efect contrar: „Aproape toate sondajele, invalidate de realitate”

Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL, susține că măsurile în privința TikTok ar putea fi luate tocmai după scrutin, iar Comisia Europeană va analiza cu atenție dovezile transmise de autoritățile din România.

Comisia Europeană va aștepta în perioada imediat următoare și de la autoritățile din România evaluări clare privind presupusele încălcări ale legislației europene înainte de a acționa. Vă spun că nivelul de alertă la nivelul Comisiei Europene este mare, în condițiile în care Federația Rusă a încercat să afecteze rezultatul alegerilor din Republica Moldova și din Georgia. Deci nivelul de alertă la Comisia Europeană este mare, Comisia Europeană poate amenda rețelele de socializare, dacă nu au obligat ca regulile să fie respectate acolo”, a mai precizat Siegfried Mureșan.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram a reușit o performanță istorică în tricoul Craiovei! L-a depășit pe Ilie Balaci și îl amenință pe Sorin Cârțu
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Schemă de ajutor pentru românii din diasporă. Guvernul a aprobat un buget de 100 de milioane de euro
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România