Timişorenii pot circula GRATIS cu transportul în comun timp de o lună

Timişorenii cu venituri sub 2.000 de lei vor putea circula, gratis, cu mijloacele de transport în comun în perioada 11 decembrie - 15 ianuarie, potrivit unei decizii de marţi a Consiliului Local.
Filip Stan
10 dec. 2013, 16:51
Timişorenii pot circula GRATIS cu transportul în comun timp de o lună

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a iniţiat un proiect de hotărâre care a fost votat, marţi, în şedinţa Consiliului Local, care prevede acordarea de gratuităţi pentru transportul în comun din oraş, pentru persoanele care au venituri sub 2.000 de lei. Proiectul a primit 22 de voturi „pentru” şi o abţinere şi va intra în vigoare de miercuri, gratuitatea fiind valabilă până în 15 ianuarie, potrivit Mediafax.

În urmă cu câteva zile, primarul Nicolae Robu anunţa că intenţionează să acorde gratuităţi pentru mijloacele de transport în comun din municipiu pentru toţi timişorenii din cauza numeroaselor şantiere din oraş, dar şi cu prilejul sărbătorilor. Între timp, potrivit declaraţiei sale, el a consultat legislaţia şi a aflat că nu se poate acorda gratuitate pentru toată lumea.

„S-a consultat legislaţia, gratuitate pentru toată lumea nu se poate acorda, dar Consiliul Local este abilitat să acorde gratuităţi pentru anumite categorii de persoane, cum ar fi pentru persoanele cu venituri de 2.000 de lei brut. Vom plăti cardurile pentru cetăţeni şi vom vedea câţi sunt. Măsura se aplică de miercuri, 11 decembrie, şi până în 15 ianuarie”, a spus primarul Nicolae Robu.

CITEŞTE ŞI Primarul Timişoarei şi-a luat altă SECRETARĂ FOTOMODEL. Vezi cât de sexi este blonda

Potrivit primarului Nicolae Robu, gratuitatea acordată pentru transportul în comun în Timişoara va însemna o cheltuială de aproximativ 3,2 milioane de lei din bugetul local.

„Susţinerea financiară va fi din bugetul local. Se estimează o sumă de 3,2 milioane de lei pe lună, dar vom vedea practic cât va fi, pentru că noi vom elibera carduri cetăţenilor care doresc să aibă gratuitate şi sigur că vom plăti contravaloarea acelor carduri. Deocamdată, noi vorbim de o sumă estimată, care va fi şi plafonul”, a spus Nicolae Robu.

Întrebat de un consilier local cum se va determina venitul fiecărui cetăţean al municipiului, primarul Nicolae Robu a răspuns că Primăria va putea accesa baza de date a Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice, pentru a elibera cardurile cu care se circulă în mijloacele de transport în comun.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Un parior a pus 100 de dolari pe egal la toate cele 40 de meciuri jucate la Cupa Mondială. Ce profit surprinzător are
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Lista completă a ajutoarelor de la stat pentru pensionari în 2026. Cine primește până la 1.000 de lei în plus
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
”A pierdut apartamente și sute de mii de euro din patima jocurilor de noroc. Craiova a fost nevoită să îi plătească datoriile la cămătari”. Informații uluitoare despre un cunoscut fotbalist român
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?