Timişorenii se revoltă împotriva primarului care falsifică spiritul Proclamației de la Timişoara

Timișoreanul Horea Băcanu, directorul cancelariei din cadrul Instituției Prefectului din județ, i-a adresat primarului Nicolae Robu o scrisoare deschisă în care îl acuză de implicare în organizarea protestelor de sâmbătă seara prin „încercarea de a confisca Spiritului Timişoarei".
Filip Stan
09 nov. 2014, 18:56
Timişorenii se revoltă împotriva primarului care falsifică spiritul Proclamației de la Timişoara

Nicolae Robu este acuzat că a încercat să falsifice spiritul Proclamației de la Timișoara pentru a genera o cât mai mare participare la mitingurile organizate în municipiu, jignindu-i astfel pe timișorenii care își doresc un primar mai puțin implicat în politica partizană.

„Când aflu că se întâmplă astfel de gesturi de falsificare a societăţii civile din Timişoara, când înţeleg că se încercă ascunderea unei Proclamaţii politice a PNL sub aura unei noi Proclamaţii civice timişorene, înţeleg din nou că Spiritul Revoluţiei ajunge să fie folosit chiar şi electoral, iar atunci, evident, mă simt jignit”, a precizat Băcanu pe pagina sa de Facebook.

Acesta consideră că Nicolae Robu a confundat „prerogativele ce corespund calităţii de primar al oraşului cu cele ale liderului politic de dreapta, coordonând protestele de ieri din Piaţa Victoriei, locul simbol al Revoluţiei din 1989″.

„Vă simţiţi vinovat de un grav abuz, acela de a folosi cu impostură simboluri nepolitice ale Timişoarei în scopuri politice ale dreptei”, a subliniat timișoreanul, care povestește experiența sa de la momentul Revoluției din 1989 și despre faptul că l-a cunoscut pe George Şerban, autorul principal al Proclamaţiei de la Timişoara.

„George Şerban a fost un intelectual dedicat, un timişorean care nu şi-ar fi închipuit niciodată ce fel de urmaşi politici va avea, cât de mult va ajunge să se deformeze prin politică sufletele şi judecăţile unor oameni. Nu şi-ar fi închipuit niciodată că tocmai primarul oraşului nostru va face toate aceste gesturi”, a scris Horia Băcanu.

Acesta a mai adăugat că orice timişorean ar trebui să fiu cel puţin circumspect atunci când primesc o invitaţie pe Facebook ca să particip la o manifestaţie publică în piaţa simbol a Revoluţiei din Timisoara, solicitându-i primarului Nicolae Robu să cântărească greutatea faptelor sale.

„Vă solicit public (…) să gândiţi la ceea ce aţi făcut în aceste zile, prin provocarea unui miting aşa-zis civic, prin încercarea de a promova o variantă falsificată (actualizată) a Proclamaţiei de la Timişoara, chiar prin încercarea de a confisca Spiritului Timişoarei”, a scris Horea Băcanu pe pagina sa de Facebook.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
„Unda Kelvin” se apropie! Fenomenul care poate ridica nivelul mării cu 30 de centimetri. Unde va lovi cel mai puternic
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte