Titi Aur nu este de acord cu declarațiile făcute de unul dintre supraviețuitorii accidentului cu 7 morți din Timiș: „99% nu, mergea din depășire în depășire”

Titi Aur, expert în conducere defensivă, nu susține varianta spusă de unul dintre supraviețuitorii accidentului cu șapte morți din Timiș, cum că sistemul de asistență la menținerea benzii de circulație a fost de vină pentru tragedie.
Cătălina Burghelea
28 ian. 2026, 19:51
Titi Aur nu este de acord cu declarațiile făcute de unul dintre supraviețuitorii accidentului cu 7 morți din Timiș: „99% nu, mergea din depășire în depășire”

Sunt șanse minime ca sistemul de asistență la menținerea benzii de circulație să fi fost vinovat pentru accidentul în care au murit șapte oameni, marți, în județul Timiș, este de părere pilotul Titi Aur, expert în conducere defensivă. Acest scenariu a fost înaintat chiar de către un supraviețuitor al accidentului, care a declarat pentru presa elenă că sistemul Lane Assist a blocat volanul.

Mașina în care se aflau grecii și care s-a ciocnit frontal cu TIR-ul este modelul Peugeot Expert Travel, produs în 2017. Potrivit Poliției Timiș, vehiculul a fost distrus în proporție de 90%, astfel că nu poate fi făcută o expertiză a mașinii.

Vezi și Răsturnare de situație în cazul accidentului soldat cu 7 morți din Timiș. Șoferul microbuzului ar fi consumat droguri. Ce au găsit anchetatorii în autoturism

Unul dintre cei trei supraviețuitori ai accidentului a susținut, însă, că sistemul de asistență a vehiculului, numit și „lane assist”, care ajută un vehicul să-și păstreze banda de mers, a blocat volanul și a provocat astfel pierderea controlului. Dar Titi Aur pune la îndoială această ipoteză.

„Nu cred că este posibil. 99,9% că nu, las o mică rezervă, dar foarte mică”, a precizat Titi Aur pentru HotNews.  „Acest sistem este gândit în felul următor: să te țină pe bandă, nu să te scoată de pe banda ta și este gândit în primă fază să te anunțe că te apropii de linia din stânga sau linia din dreapta. Te anunță mai întâi acustic și cu vibrații în volan, iar în varianta mai hard, de la mașinile mai noi, sistemul trage de volan, eventual și frânează dacă este cazul, însă face asta cu o forță relativ mică, nu cu o forță mai mare decât șoferul”.

Așadar, expertul în conducere defensivă a spus că sistemul, atunci când intervine, nu trage puternic de volan, ci „puțin ca să te corecteze, dar cu condiția ca tu să fii cu mâna pe volan și nici nu trage cu o forță mai mare decât șoferul. Dacă ești neatent te reglează puțin, însă numai atât”.

Aur a adăugat că acest sistem de asistență se dezactivează automat în momentul în care este activată semnalizarea fie de stânga, fie de dreapta. „Înțelege că vrei să treci peste o linie continuă sau discontinuă, să depășești sau să virezi la stânga sau la dreapta”, a explicat el.

În opinia expertului auto, posibilitatea ca acest sistem să dea erori precum cele sugerate de supraviețuitorul accidentului este foarte foarte mică, „fiindcă sistemul înseamnă tehnologie și acel sistem funcționează în funcție de informațiile pe care le primește și este gândit să se oprească după ce șoferul semnalizează”.

Mai degrabă, Titi Aur ia în calcul stilul agresiv de conducere al șoferului: „Mergea din depășire în depășire și a semnalizat dreapta pentru că revenea și imediat a dat semnal stânga, în ideea că îi va depăși și pe cei din față, nu pentru că ar fi vrut să facă la stânga să intre sub camion”.

De asemenea, pilotul nu exclude ca șoferului să i se făcut rău sau a fost distras de cineva/ ceva: ”Înseamnă că s-a întâmplat ceva în interiorul microbuzului. O variantă ar fi că i s-a făcut rău sau o distragere care apare frecvent la șoferii profesioniști. O distragere puternică, încât nu a mai ținut cont că mașina a tras spre stânga. Ori a intrat într-o discuție, ori într-o polemică, ori s-a uitat în telefon. Este greu de spus”, a declarat Titi Aur, la Digi24.

Citește și Ilie Bolojan, mesaj de condoleanțe în numele Guvernului după accidentul din Timiș

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Ce caută, de fapt, Marco Rubio în România. Enigmele acordului cu SUA anunțat ca o victorie de Oana Țoiu: „Să nu fie cumva dăunătoare”
Capital.ro
Construcții ilegale în mediul urban. Primăria le va demola. Reguli și amenzi pentru cine crește păsări la oraș
Playtech.ro
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un apartament
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii să îi lase să moară”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Discurs-manifest după dispariția lui Mircea Lucescu: ”Nu presa l-a ucis! El a vrut să moară în fotbal, și-a ales destinul, iar FRF l-a încurajat”
MediaFlux
Ultimele cuvinte rostite de Răzvan Lucescu, în timpul slujbei de înmormântare a tatălui său. Cum se simțea Mircea Lucescu în ultima perioadă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj