Toamna îşi intră în drepturi cu vreme rece şi ploi. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Următoarele zile aduc o răcire a vremii, iar în timpul zilelor nu vor lipsi ploile, pe alocuri însemnate cantitativ. Meteorologii anunţă totuşi o vreme schimbătoare, de la 29 de grade în Lunca Dunării până la ninsori în zona montană înaltă.
Filip Stan
16 sept. 2013, 13:52
Toamna îşi intră în drepturi cu vreme rece şi ploi. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Marţi, vremea va fi relativ caldă, dar va deveni treptat instabilă. În prima parte a zilei cerul va fi variabil, însă, din orele după-amiezei, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în special în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale. În Crişana, Maramureş, Transilvania, în dealurile Banatului şi ale Olteniei, precum şi în zona montană cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 20…25 l/mp şi izolat 50 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul se va intensifica temporar. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local, în partea a doua a nopţii. În zona montană înaltă, la peste 1850 m altitudine, ploile se pot transforma în lapoviţă sau ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Dealurile de Vest şi 29 de grade în Lunca Dunării.

Citeşte şi Avertizare COD GALBEN de ploi şi vânt pentru 21 de judeţe

 

În Bucureşti, pe parcursul zilei de marţi vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil. Noaptea, temporar, înnorările se vor accentua şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Vântul va deveni moderat. Temperatura maximă se va suitua în jurul valorii de 27 de grade.

Miercuri, valorile termice vor scădea în toată ţara, vremea devenind răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă a anului în nord şi în centru. În regiunile estice şi nord-estice temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii extinse vor fi averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, cu înnorări şi averse locale, în prima parte a zilei în zonele centrale şi la munte, iar noaptea în vest. Pe crestele montane vor fi şi precipitaţii mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în majoritatea regiunilor, mai susţinute în cele sudice şi de răsărit. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 23 de grade.

Citeşte şi PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

În Capitală, miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, când vor mai fi condiţii de ploaie. Vântul va prezenta intensificări pe parcursul zilei, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade.

Joi, vremea va fi rece pentru această dată în vestul, centrul şi nordul ţării, unde cerul va fi mai mult noros şi local va ploua. În sud şi sud-est valorile termice vor fi apropiate de cele înregistrate în mod obişnuit în doua decadă a lunii septembrie, cerul va fi variabil ziua, dar cu înnorări şi averse în timpul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, unde, la peste 1800 m altitudine, vor fi posibile precipitaţii mixte. Temperaturile maxime vor fi de la 12…13 grade în Maramureş până la 26…27 de grade în sudul Munteniei.

Joi, în Bucureşti, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 11…12 grade.

Vremea continuă şi vineri să fie rece. Norii încă mai lasă ploi peste nordul, centrul şi estul ţării, dar nu mai sunt ploi torenţiale. Vântul se simte la munte, dar şi prin nordul Dobrogei, iar temperaturile se menţin modeste, între 13 şi nu mai mult de 23 de grade, dar tendinţa vremii este de răcire şi de accentuare a ploilor.

De la mare se pare că trebuie să ne luăm totuşi la revedere pe anul acesta. Toamna aduce peste litoralul românesc un vânt susţinut ce va însoţi averse de ploaie peste zi. Temperaturile sunt departe de a ne mai promite vreun strat de bronz, dacă e să luăm în calcul valorile de la 21 la cel mult 24 de grade. Cât despre apa mării, cu siguranţă nu mai este primitoare cu cele doar 18-20 de grade.

Munţii nu numai că sunt pregătiţi de toamnă, dar pe alocuri anunţă şi ceva semne de iarnă. La peste 1850 de metri altitudine vorbim de lapoviţe şi chiar ceva ninsori. În rest, ploile sunt prezente mai ales după amiază, când pe arii mari vor cădea peste 20-25 de litri pe metru pătrat. Rafalele vântului vor fi şi ele parte din peisajul meteo tomnatic şi instabil, iar temperaturile pornesc de la 12 grade pe Ceahlău şi abia dacă mai ating 17-18 grade la Păltiniş, Stâna de Vale şi Predeal.

În centru norii acoperă treptat cerul şi mai ales după-amiază aduc şi ploii, îndeosebi averse, posibil chiar mai însemnate cantitativ şi însoţite de descărcări electrice şi vânt mai puternic. Până atunci temperaturile cresc uşor faţă de celelalte de luni, până la 22 grade la Miercurea Ciuc, 25 grade în Braşov, la Sibiu şi la Târgu Mureş.

În nord-vest norii care acoperă cerul vor aduce averse, descărcări electrice şi vânt puternic. Mercurul din termometre se opreşte în aceste condiţii la 23, 24 grade în Maramureş, oricum o idee mai bine decât luni şi 22 grade în nordul Crişanei.

În vest norii şi ploile, mai ales averse însoţite de descărcări electrice nu lipsesc, dar sunt şanse ca ploile să fie mai puţin însemnate cantitativ. Amiaza vine cu maxime apropiate de normalul termic din această perioadă, 23 grade la Arad, 25 la Timişoara.

În Oltenia ziua a început cu vreme bună, dar după-amiază se înnorează şi vin ploile, de scurtă durată, dar destul de însemnate cantitativ în zonele de deal. Vântul prinde putere în timpul ploilor. Până după-amiază maximele ating sau trec de pragul zilelor de vară.. 25 grade la Târgu Jiu, 26 la Craiova şi 27 de grade la Drobeta-Turnu Severin.â

În jumătatea vestică a Munteniei vreme e în general frumoasă mai toată ziua, abia seara norii se înmulţesc şi în vestul regiunii apar câteva averse. După-amiaza e cald ca într-o zi de vară, 26 grade la Piteşti, 28 la Alexandria şi chiar 29 în Lunca Dunării.

Vreme frumoasă şi foarte plăcută sub aspect termic şi în sud-est, unde sunt şanse foarte mari ca ploile să ajungă abia la noapte. Meteorologii prognozează 28 grade la Călăraşi, 25 la Constanţa şi 26 grade la Tulcea.

În centrul şi în nordul Moldovei vremea este în general frumoasă în prima parte a zilei, apoi norii strâng rândurile, dar abia seara acoperă cerul şi aduc ploi de scurtă durată. După-amiază maximele trec uşor de valorile normale, 25 grade în Bacău şi la Iaşi şi 23 la Suceava.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Capital.ro
Apare o nouă taxă. Impozit pentru locuințele ocupate de proprietari
Playtech.ro
Cum poți să rămâi doi ani fără permis de conducere, dacă nu îți achiți amenzile de circulație
Adevarul
Care a fost cu adevărat primul automobil românesc sută la sută. Nu este vorba despre Dacia
wowbiz.ro
Alertă de inundații în 29 de județe! Hidrologii au emis cod galben de viituri pentru următoarele ore. Care sunt zonele afectate?
Evz.ro
Îmbrățișare fatală. Rămâi fără telefon și nici nu simți
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Un român a murit în Grecia, după ce a căzut de pe un dig. Bărbatul nu a mai putut fi salvat
Cancan.ro
Alertă în România: închideți geamurile și nu ieșiți din case! 29 de județe, afectate de avertizarea ANM
iamsport.ro
Șocant! Cât cere ANAF Cluj pe mașina din imagine: 'E cu tot cu șofer și teren?'
MediaFlux
Întârzieri la pensii și salarii. Consilierul lui Nicușor Dan dă vestea proastă românilor
stirilekanald.ro
Ilie Bolojan, apel public pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri: ”Nu există altă soluție”. Ce le-a transmis colegilor de coaliție: ”La veștile proaste rămân foarte puțini”
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice