Tokes: Am pierdut teritorii, să ni se asigure drepturi

Vicepreședintele Parlamentului European susține că Unirea din 1918 s-a făcut cu încălcarea drepturilor maghiarilor la autodeterminare, prin faptul că Transilvania a fost "ruptă" de la la țara-mamă, Ungaria.
Adrian Ilie
01 dec. 2011, 09:29
Tokes: Am pierdut teritorii, să ni se asigure drepturi

În mesajul său de 1 Decembrie, vicepreședintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, arată că formarea României Mari s-a făcut prin încălcarea dreptului maghiarilor ardeleni la autodeterminare.

În urmă cu 91 de ani, încălcând principiul wilsonian al autodeterminării, fără să se consulte populația maghiară implicată, Transilvania și alte regiuni ale Ungariei au fost rupte de țara mamă. Nu doresc, după scurgerea unui timp atât de îndelungat, să redeschid vechi dispute istorice, teritoriale, însă trebuie să-mi ridic cuvântul în apărarea drepturilor umane și comunitare ale maghiarilor ajunși în țări străine împotriva voinței lor„, afirmă Tokes.

El susține că România nici acum nu își respectă angajamentele asumate prin Proclamația de la Alba Iulia din 1918 exemplificând prin faptul că la fosta universitate maghiară din Târgu Mureș nu există încă o secție maghiară independentă. „Dacă teritoriile ni s-au luat, măcar să ni se asigure pe aceste teritorii drepturile minoritare și autonomia națională, așa cum prevede chiar și Proclamația de la Alba Iulia din 1918! Departe de noi gândul ca în ziua națională a României să disputăm apartenența Transilvaniei, din contră, le dorim fraților noștri români sărbătoare frumoasă„, mai spune Tokes.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Florin Manea, ultimele informații despre situația lui Drăgușin la Tottenham: „Acum plec la Londra!”. Ce spune de interesul lui Juventus
Capital.ro
Poliția scoate pe șosele mașini fără însemne. Șoferii sunt opriți cu un mesaj afișat pe lunetă
Playtech.ro
Ce înseamnă alertele de călătorie emise de MAE și de ce nu ar trebui să le ignori înainte de o vacanță
Adevarul
Ce urmează pentru PNL după mișcarea lui Nicușor Dan. Andrei Ţăranu: „Dar în capul domnului Bolojan ce scenariu este?”
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Răsturnare de situație în PNL! Adrian Veștea vânează șefia partidului și vrea locul lui Ilie Bolojan la Congresul extraordinar (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?