Deputatul Eugen Tomac: Votul prin corespondenţă este un DREPT şi nu un MOFT

Deputatul PMP Eugen Tomac a declarat, miercuri, că respingerea de către deputaţi a dezbaterii propunerii legislative privind votul prin corespondenţă demonstrează că parlamentarii nu sunt pregătiţi să răspundă "semnalului" transmis de milioanele de români care locuiesc peste hotare şi care au fost "umiliţi" la ultimele alegeri prezidenţiale.
Iulian Tudor
19 nov. 2014, 12:37
Deputatul Eugen Tomac: Votul prin corespondenţă este un DREPT şi nu un MOFT

„Mă voi lupta în continuare. Cred că votul prin corespondenţă este un drept şi nu un moft. Milioanele de români care se află peste hotare sunt cetăţeni români, fac parte din corpul naţiunii române şi avem obligaţia să le creăm toate condiţiile, astfel încât atunci când românii sunt invitaţi să-şi aleagă conducătorii, fie că ne referim la parlamentare, europarlamentare sau Preşedinţia României, să aibă condiţii civilizate pentru a-şi exercita votul„, a susţinut Eugen Tomac la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Întrebat cum şi-au justificat parlamentarii votul de respingere, el a răspuns că „printr-un discurs politicianist”.

„Nu există nicio justificare, de nicio natură, pentru a respinge discuţia pe marginea acestui proiect. Semnalul transmis de cetăţenii din ţară şi din afară este cât se poate de clar, vor ca legea electorală să fie modificată, iar milioanele de cetăţeni români de peste hotare să nu mai fie umiliţi la viitoarele alegeri. Şi OSCE-ul recomandă ca legislaţia să fie modificată din timp, nu în preajma alegerilor, aşa cum se întâmplă. Acesta este şi motivul pentru care nu am insistat în campania electorală pe aceste subiect, ci imediat cum s-a încheiat, pentru că ştiam că lipsa secţiilor de vot va crea această tensiune care a şi existat„, a spus Eugen Tomac.

În opinia sa, se impunea ca Parlamentul să transmită acest mesaj „faţă de milioanele de români care aşteaptă”.

„Acesta este şi motivul pentru care am făcut acest demers ieri, prin care am cerut Camerei Deputaţilor, tuturor liderilor grupurilor parlamentare, ca astăzi de urgenţă să supunem dezbaterii acest proiect care există şi care este cel mai bun proiect de lege privind votul prin corespondenţă„, a spus Eugen Tomac.

Preşedintele Camerei deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat miercuri, în şedinţa de plen, că săptămâna viitoare va fi convocată o Comisie pentru modificarea Legii alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului care să includă şi votul prin corespondenţă astfel încât „niciun român să nu fie împiedicat în 2016 să aleagă viitorul Parlament„.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT