Topul celor mai bune facultăți din România. Surpriza din clasament, nu se află în București

România își extinde prezența în topul universităților după domenii de studiu Shanghai 2024. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca se află în top 100 cu Facultatea de Matematică.
Irina Dumitrescu
11 nov. 2024, 12:15
Topul celor mai bune facultăți din România. Surpriza din clasament, nu se află în București

România se află în clasamentul internațional Shanghai Ranking după domenii de studiu 2024, în condițiile în care, pentru al doilea an consecutiv, țara noastră nu este reprezentată deloc în top 1000 al rankingului general Shanghai, unul dintre cei mai mari furnizori globali de astfel de clasamente referitoare la învățământul superior din lume.

Universitățile din România cu cele mai multe prezențe la Shanghai global Ranking of Academic Subjects 2024

Chiar dacă prezența scade la unele categorii, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca izbutește să urce în top 100 internațional într-un domeniu, iar la Științe Economice și Psihologie, unde anul trecut, țara noastră nu era prezentă deloc, apar multiple universități românești.

Față de 2023, când România avea 19 prezențe în diversele clasamente după domenii de studiu în rankingul Shanghai, anul acesta, Rankingul global al Domeniilor de Studiu include 22 de apariții ale unor universități din România.

Universitățile românești cu cele mai multe prezențe la Shanghai global Ranking of Academic Subjects 2024 sunt:

  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 3 prezențe
  • UMF Carol Davila din București – 3 prezențe
  • Universitatea Transilvania din Brașov – 3 prezențe
  • Universitatea din București – 2 prezențe
  • Universitatea de Vest din Timișoara – 2 prezențe
  • USAMV Cluj-Napoca – 2 prezențe
  • Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea din Oradea, Universitatea Al.I. Cuza din Iași, UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și ASE București – câte o prezență.

Cel mai bun domeniu, din perspectiva instituțiilor românești, este Matematica, șapte universități din țară noastră fiind prezente în clasament, cu una mai mult față de 2023.

În același domeniu, ce listează 500 de universități din toată lumea, se evidențiază Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care urcă în top 100 internațional (în segmentul 76-100).

La categoria Științe Naturale nu mai apare nicio universitate românească în domeniul Ecologie, însă Universitatea Al. I. Cuza restabilește prezența românească în domeniul Fizică.

În ceea ce privește categoria Inginerie, unde România era slab reprezentată anul trecut, prezența în 2024 este și mai slabă: avem o singură apariție.

La fel de prost stăm și la categoria Științe medicale, cu o apariție mai puțin față de anul 2023. Pe de altă parte, la categoria Științe sociale, unde țara noastră lipsea cu desăvârșire în 2023, acum are cinci prezențe, trei fiind în domeniul Economie și două în domeniul Psihologie.

Citește și De la orfelinat la una dintre cele mai căutate facultăți din România. Povestea incredibilă a lui Sebastian

Domeniile la care apar universități din România

Științe naturale

Matematică (domeniu cu 500 de instituții)

  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 76-100
  • Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca – 151-200
  • Universitatea din București – 151-200
  • Universitatea din Craiova – 301-400
  • Universitatea Politehnica București – 401-500
  • Universitatea Transilvania din Brașov – 401-500
  • Universitatea din Oradea – 401-500.

Fizică (domeniu cu 500 de instituții):

  • Universitatea Al. I. Cuza din Iași – 401-500.

Științele Pământului (domeniu cu 500 de instituții):

  • Universitatea din București – 401-500.

Nu sunt raportate apariții ale universităților românești la studiile de Chimie, Geografie, Ecologie, Oceanografie și Științe Atmosferice.

Inginerie

Știință și Tehnologie Alimentară (domeniu cu 300 de instituții):

  • USAMV Cluj-Napoca – 201-300.

Nu sunt raportate apariții ale universităților din România la studiile de Inginerie Mecanică, Electrică și Electronică, Automatizare&Control, Telecomunicații, Tehnologii&Instrumente, Inginerie Biomedicală, Informatică, Inginerie Civilă, Inginerie Chimică, Știința Materialelor, Nanoștiință&Nanotehnologie, Energie, Științele Mediului, Resurse de Apă, Biotehnologie, Inginerie Aerospațială, Inginerie Marină, Transporturi, Remote Sensing, Minerit și minerale, Metalurgie și Știința textilelor.

Științele vieții

Biologie Umană (domeniu cu 500 de instituții):

  • Universitatea Transilvania din Brașov – 401-500

Științe Agricole (domeniu cu 300 de instituții):

  • Universitatea Transilvania din Brașov – 301-400

Științe Veterinare (domeniu cu 300 de instituții):

  • USAMV Cluj-Napoca – 151-200.

Nu sunt raportate apariții ale universităților românești la studiile de Științe Biologice, potrivit Edupedu.

Științe medicale

clinică: (domeniu cu 500 de instituții):

  • UMF Carol Davila – 201-300

Sănătate publică (domeniu cu 500 de instituții):

  • UMFV Carol Davila – 401-500

Stomatologie (domeniu cu 300 de instituții):

  • UMF Iuliu Hațieganu – 201-300

Tehnologie Medicală (domeniu cu 400 de instituții):

  • UMF Carol Davila – 201-300

Nu sunt raportate universități ale României în clasamentul pentru Asistență medicală și Farmacie&Farmaceutică.

Științe sociale

Economie (domeniu cu 500 de instituții):

  • ASE București – 301-400
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 401-500
  • Universitatea de Vest din Timișoara – 401-500

Psihologie (domeniu cu 500 de instituții):

  • Universitatea Babeș-Bolyai – 301-400
  • Universitatea de Vest din Timișoara – 401-500

Clasamentul făcut de ShanghaiRanking Consultancy listează cele mai bune universități în cadrul a 55 de domenii de studiu. În 2024 au fost incluse peste 1.900 de universități din 96 de țări. Realizatorii topului susțin că instituțiile de învățământ superior din SUA și-au consolidat prezența în 29 din totalul domeniilor de studiu.

Vezi și Un mare mall din România se transformă în Universitate. Clădirea a fost vândută cu 10 milioane de euro

Cea mai bună performanță o înregistrează Universitatea Harvard, care ocupă primul loc în 14 domenii de studiu. În clasamentul universităților cu cele mai multe apariții mai sunt MIT (SUA), Universitatea Tsinghua (China), Princeton (SUA), Universitatea din Chicago (SUA) și Oxford (Marea Britanie).

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu fostul căpitan de la FCSB, după ce a avut mai multe probleme personale: ”E foarte bine”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 24 iulie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Vacanță de coșmar într-o vilă din Thassos. Ce a găsit un român în casa rezervată direct la proprietar: „Aţi stat aşa?”. Foto
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Imagini-bombă cu Simona Țăranu, care s-a refugiat într-un colț de paradis | GALERIE FOTO
MediaFlux
Apare o nouă monedă în România. BNR anunță ce valoare vor avea banii lansați pe 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România