Topul gafelor politice din 2011

Politicienii ne-au "delectat" şi în 2011 cu gafele lor. Traian Băsescu este campion, însă gafe cu greutate au făcut şi Emil Boc sau Elena Udrea. De departe cel mai penibil este William Brînză care a făcut o confuzie nepermisă pentru ditamai parlamentarul de diaspora.
Adrian Ilie
22 dec. 2011, 10:51
Topul gafelor politice din 2011

Traian Băsescu. Episodul „dizabilităţi” în războiul cu regele

A şocat anul acesta o ţară întreagă, dar şi pe străini, cu declaraţiile legate de regele Mihai. Într-o emisiune televizată, în septembrie, Băsescu a făcut o gafă de nepermis, vorbind despre „dizabilităţile” moştenitorilor la tron.  „80% din români sunt convins că vor să îşi aleagă şeful de stat. Bun, rău, dar ştiu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?”, acuza Băsescu. Afirmațiile l-au costat pe șeful statului un avertisment de la CNCD.

Valerian Vreme. Povestea „să scăpăm de bătrâni”

Ministrul Comunicațiilor Valerian Vreme a avut o exprimare cel puțin nefericită când a participat la deschiderea anului școlar, la un liceu, iar o parafrază după Grigore Moisil i-a ieșit prost. „Haideţi împreună să facem ca persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine şi cu toţii să ştim să utilizăm calculatorul, să utilizăm instrumentele societăţii informaţionale”, s-a adresat Vreme liceenilor pe un ton entuziast. Prezent la festivități, primarul sectorului 6, Cristian Poteraș, a avut un moment de stupoare, după care l-a pufnit râsul.

Petru Călian. Din ciclul „macabrul din Parlament”

O gafă morbidă a făcut şi deputatul PDL Petru Călian. În august, deputatul UDMR Palfi Zoltan a murit, iar colegii săi din Camera Deputaților, la proxima ședință de plen, au ținut un moment de reculegere în memoria lui. Imediat după, scepticul Călian a propus  scoaterea de pe ordinea de zi a propunerii de vacantare a locului lui Palfi, până când vor fi prezentate toate documentele care să ateste decesul. Culme a smintelii, propunerea a fost validată de către plen cu o majoritate confortabilă astfel că Palfi, în documentele Parlamentului, a figurat doar la categoria „absenți”.

Traian Băsescu, critic vestimentar

Şeful statului a comis-o în faţa unui diplomat. La întâlnirea de rămas bun cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexander Churilin, Traian Băsescu, neinspirat, a făcut comentarii despre felul cum era îmbrăcat diplomatul. „Domnule ambasador, îmi amintesc, când aţi venit prima dată în Bucureşti, eraţi îmbrăcat la fel”. Ambasadorul Rusiei, care purta o ţinută militară, i-a replicat elegant: „Ştiu că sunteţi un om de marină şi vă place culoarea asta.”

William Brânză, despre oraşul inexistent Brief

Deputatul PDL a făcut-o de oaie. La sfârşitul lunii octombrie, la Bucureşti, a avut loc o întâlnire, organizată de Comisia Românilor de Pretutindeni, din cadrul Camerei Deputaților, cu ambasadorul Irlandei în România, John Morahan. La încheierea întâlnirii, ambasadorul le-a oferit participanţilor câte o carte cu titlul – „Ireland in Brief” (Irlanda pe scurt). Potrivit site-ului pesurse.ro, deputatul Brânză a început să laude în engleză, comunitatea românească din oraşul BRIEF. „Excelenţa voastră, am vizitat deseori acest oraş BRIEF. E un oraş foarte frumos şi vrem să mulţumim prin dumneavoastră autorităţilor locale de acolo pentru atenţia pe care o acordă importantei comunităţi româneşti de acolo”. Ambasadorul irlandez a trecut repede de la uimire la amuzament. Cu greu cei din staff l-au oprit pe domnul Brânză William din pledoaria pro-comunitatea românească din Brief. Au reuşit doar după ce i s-a explicat că BRIEF însemnă altceva şi nu e numele unui oraş.

Emil Boc. Dilema „His” or „her”

Emil Boc a dovedit (a câta oară?) cât de greu e cu limbile străine. Premierul român s-a făcut de râs când, la summitul Inițiativei Central Europene, a confundat un „el” cu o „ea”. Boc a crezut că Turcia era reprezentată de „His Excellency Olgun Shanvar”, când de fapt era vorba de o femeie, de o „Her Excellency”. „Numele meu este neobișnuit chiar și în turcă. Deseori oamenii cred că sunt bărbat”, a spus împăciuitoare Shanvar.

Elena Udrea. A dat-o-n bară cu acatistele

S-a dus tocmai la Ierusalim pentru a face o gafă de zile mari. „Am avut câteva dorinţe de pus, am pus şi acatistele în zid, aşa cum fac toţi cei care vin acolo, pentru că au o problemă sau pentru că vor să li se îndeplinească o dorinţă şi ori de câte ori am ocazia să vin în Israel, merg întotdeauna şi aici”, declara, în noiembrie, Elena Udrea, demonstrând că dacă tăcea, filosof rămânea. Zidul Plângerii este un templu iudaic, iar acatistul este specific ortodoxiei.

Emil Boc. Domnule Preşedinte, să trăiţi!

Emil Boc este urmărit de… preşedinte. Premierul a demonstrat-o la întâlnirea cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, desfăşurată la Palatul Victoria, când l-a numit pe oficial preşedinte. Boc a făcut gafa la începutul întrevederii cu Netanyahu, cînd l-a întâmpinat cu un „Bine aţi venit, domnule preşedinte”.  Dându-şi seama de eroare, s-a corectat.

Daniel Funeriu, la 70 de ani

Devenit celebru pentru greşelile gramaticale, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a arătat că stă prost şi cu aritmetica. Într-un discurs ţinut la Cluj-Napoca, la aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, Funeriu a calculat că are vreo 70 de ani. „Am constatat că, în anul 1971, aţi devenit Liceul Pedagogic «Gheorghe Lazăr». Eu sunt născut în 1941, mă scuzaţi, în 1971”, a spus Funeriu, spre deliciul celor prezenţi.

Emil Boc. Un an la deal, la vale

A boicotat discursul regelui în Parlament şi s-a dus la Carei doar să comită o gafă. Probabil prea pătruns de solemnitatea momentului, premierul a încurcat, la festivităţile de Ziua Armatei, anul eliberării României de armata germano-maghiară (25 octombrie 1944). „Toți românii știu că ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată, prin jertfa armatei române, aici, la Carei, pe 25 octombrie 1945”.

Vasile Bleotu, deputatul misogin: „Eşti o curvă!”

Nervii deputatului social-democrat Vasile Bleotu au cedat pe final de an, la dezbaterile parlamentare asupra bugetului de stat al anului 2012. El a înjurat-o pe şefa comisiei parlamentare de buget şi finanţe de la Camera Deputaţilor, Eugenia Barna (UNPR), spunându-i că e „o curvă şi o nulitate”, taman în timpul lucrărilor de la comisie. Ulterior, deputatul a revenit şi a găsit un mod deloc inspirat de a-şi repara gafa: a menţionat că a spus despre ea că este doar „curvă politică”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Actrița celebră de la Hollywood s-a lăsat vrăjită de opera lui Brâncuși. Apariție spectaculoasă lângă sculptura românului pentru Nicole Kidman, una cele mai frumoase femei din lume
Capital.ro
„Georgescu s-a răsuflat”. Traian Băsescu anunță înlocuitorul lui Călin Georgescu: S-a inventat alt Mesia – ‘Mesia Bolojan’
Playtech.ro
Fenomenul atmosferic care schimbă vremea în România. Ce se întâmplă cu temperaturile după episodul de frig polar
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Declarațiile emoționante ale salvatorului care l-a găsit pe Alex: „Nici nu putea să plângă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
Horoscop 14 mai 2026. O persoană dragă va avea nevoie de ajutorul tău. Zodiile puse la încercare astăzi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi