După ce și-a primit condamnarea pentru părăsirea locului accidentului și după ce ar fi fost, ulterior, depistat pozitiv la cocaină, Toto Dumitrescu este protagonistul unui nou scandal. Fiul lui Ilie Dumitrescu și presupusa lui iubită s-au certat în plină stradă, fiind nevoie de intervenția poliției.
Din primele informații, se pare că scandalul s-a mutat de pe stradă într-un magazin. Toto nu reușea să scape de domnișoara care îl urmărea, iar lucrurile au degenerat, martorii fiind șocați și sunând urgent la poliție.
La scurt timp, autoritățile și-au făcut apariția și au încercat să calmeze spiritele, însă totul a fost în zadar. Potrivit martorilor, prezența polițiștilor nu a reușit să-i calmeze pe cei doi, ba mai mult, unul dintre polițiști ar fi fost mușcat.
Într-un final, autoritățile au fost nevoite să schimbe strategia, imobilizându-l pe Toto și ducându-l la Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia, acolo unde a fost internat.