Toto Riina, capul mafiei siciliene Cosa Nostra, a fost înmormântat la Corleone

Fostul cap al mafiei siciliene Salvatore "Toto" Riina, decedat vineri, a fost înmormântat miercuri la Corleone, localitatea sa natală, în Sicilia, în prezenţa familiei sale, scriu agenţia Agi şi alte publicaţii italiene.
Iulian Tudor
22 nov. 2017, 15:42
Toto Riina, capul mafiei siciliene Cosa Nostra, a fost înmormântat la Corleone

Corpul fostului boss al Cosa Nostra a fost depus în mormântul familiei, în micul cimitir din Corleone, la aproximativ 60 de kilometri la sud de Palermo.

Soţia lui Toto Riina şi trei dintre cei patru copii ai lor – al doilea lor fiu Giovanni este la închisoare – au participat la înmormântare, potrivit News.ro.

Un preot a binecuvântat sicriul, însă nicio ceremonie funerară nu a avut loc anterior. ”Datoria Bisericii este să educe conştiinţele justiţiei şi legalităţii şi să lupte împotriva mentalităţii mafiote”, a declarat vineri, într-un comunicat, monseniorul Michele Pennisi, arhiepiscopul din Monreale, de care ţine Corleone.

Citeşte şi A murit şeful mafiei siciliene: „Bestia” şi „Capo di tutti capi”, Salvatore Riina a sfârşit într-un spital de penitenciar

”Fiind vorba despre un păcătos public (Toto Riina), nu va fi posibil să aibă loc funeralii publice”, anunţa Pennisi, subliniind că fostul cap al mafiei nu şi-a exprimat vreodată vreun regret. În general, mafioţii sunt excomunicaţi ”latae sententiae” – adică automat – din cauza crimelor pe care le-au comis, potrivit news.ro.

Toto Riina a murit în închisoare la Parma (nord) vineri, la vârsta de 87 de ani. Arestat în 1993, el ispăşea 26 de pedepse la închisoare pe viaţă.

Supranumit „belva” (chelul), el a făcut să domnească teroarea timp de 20 de ani în Cosa Nostra, asupra căreia a preluat controlul începând din anii ’70. El a ordonat asasinarea judecătorilor antimafia Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino în 1992.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT