Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul ”Junimii”, spunea despre marele poet: ”Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti”, scrie Agerpres.

Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.

Alte Articole

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut ...

Rețetă de ciorbă de miel. Chef Ștefan Popescu a dezvăluit ...

Cum se prepară plăcinta cu cartofi a Gabrielei Cristea. E ideal ...

Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu, care a semnat această iniţiativă. În expunerea de motive a iniţiatorilor se arată: ”Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”.

Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.

Există precedente pentru această sărbătoare şi în alte ţări europene. Astfel, în Spania, Ziua Culturii a fost aleasă în ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut Luis de Camoes. Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

Eminescu, ”poetul nepereche a cărui operă învinge timpul”

De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naţionale? Poate pentru că ”El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deşert. (…) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri ca totuşi să nu desnădăjduim” (Geo Bogza). Poate pentru că reprezintă ”omul deplin al culturii româneşti” (Constantin Noica). Poate că niciodată nu e prea mult să-l recitim pe poetul, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi gânditorul Mihai Eminescu.

”Pentru a fi oneşti şi autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (…) Un student român la Viena şi Berlin, care ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică şi gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecţie mai sublimă şi mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”, spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret inedit făcut lui Eminescu.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant şi de teoriile lui Hegel.

A fost activ în societatea Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902. A murit la 15 iunie 1889, la 39 de ani, la Bucureşti, iar la 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

În cartea dedicată vieţii lui Mihai Eminescu, George Călinescu a scris: ”Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.

Primul care a intuit marele efect modelator al creaţiei eminesciene a fost Titu Maiorescu: ”Eminescu a făcut ca toată poezia acestui secol să evolueze sub auspiciile geniului său, iar forma înfăptuită de el a limbii naţionale să devină punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a veşmântului şi cugetării româneşti”.

Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că ”fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci'(Tudor Vianu).

”A vorbi de poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă…Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să legene, din depărtare, delicata lui singurateca slavă” (Tudor Arghezi).

Nume de rezonanţă, repere ale culturii româneşti

Alături de Eminescu, literatura română a strălucit prin alţi doi mari clasici: Ion Creangă şi Ion Luca Caragiale.

Născut la 1 martie 1837, la Humuleşti, Creangă a fost recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, dar mai ales datorită operei sale autobiografice ”Amintiri din copilărie”, care i-a stabilit reputaţia de mare prozator. Exprimarea frazei, scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea naraţiunii şi sinceritatea cu care povesteşte cele mai intime detalii ale vieţii lui de copil fac din opera lui Creangă una dintre cele mai însemnate ale literaturii române. Creangă a murit la 31 decembrie 1889, la Iaşi.

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale (astăzi I.L. Caragiale), judeţul Dâmboviţa. Dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist, este considerat cel mai mare dramaturg român, prin faptul că a reflectat cel mai bine realităţile, limbajul şi comportamentul românilor. Opera sa i-a influenţat pe alţi dramaturgi, între care Eugen Ionesco. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române. A murit la 9/22 iunie 1912, la Berlin.

Anul 2014 va fi marcat de împlinirea a 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, a lui Ion Creangă şi a Veronicăi Micle.

Cultura noastră se mândreşte şi cu nume mari ale sculpturii. Cel mai renumit sculptor român, Constantin Brâncuşi, s-a născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj. În 1904 a plecat pe jos spre Paris, cu popasuri la Budapesta şi Viena. S-a stabilit o vreme la Munchen, unde a frecventat cursurile Academiei regale de belle arte. Anul 1915 a marcat o premieră în cariera lui Brâncuşi, primele lucrări în lemn: ‘Cariatide’, ‘Fiul risipitor’, ‘Noul născut’. În 1916 a realizat prima ‘Coloană a Sărutului’ (folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii ‘Porţii Sărutului’). La 11 februarie 1935 Constantin Brâncuşi a acceptat propunerea Ligii naţionale a femeilor din judeţul Gorj de a înălţa la Târgu Jiu o ‘Coloană’ în cinstea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial şi a început să lucreze la proiectele monumentului din Târgu Jiu.

Pentru a alege piatră pentru ‘Poarta Sărutului’, în 1937 a mers la carierele de la Pietroasa, Banpotoc, Baciu, Ruschiţa. În octombrie a lucrat la finisarea ansamblului din Târgu-Jiu, iar anul următor, la 20 august, a terminat lucrările ‘Coloanei fără sfârşit” şi au fost aşezate ‘Masa tăcerii’ şi scaunele în parcul de la Târgu Jiu. A murit la 16 martie 1957.

Un alt nume mare al sculpturii române este Ion Irimescu, născut la 27 februarie 1903, în comuna Preoteşti, profesor şi membru al Academiei Române. A murit la 28 octombrie 2005, la Fălticeni.

Muzica românească a ajuns pe meridianele lumii atât prin compozitori de seamă, cât şi prin artişti, dirijori, instrumentişti.

Cel mai important muzician român, George Enescu, s-a născut la 19 august 1881, la Liveni-Vârnav, judeţul Botoşani. Compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor, este cunoscut în lume prin celebra Rapsodie română nr. 1 în La major, Op. 11 (1901), dar şi prin Suitele orchestrale (cea mai cunoscută fiind ”Săteasca”), cele trei Simfonii, opera ”Oedip”. A murit la 4 mai 1955, la Paris (Franţa).

Un alt nume mare este cel al dirijorului şi compozitorului Sergiu Celibidache. Născut la 28 iunie 1912, la Roman, judeţul Neamţ, membru de onoare al Academiei Române, a fost recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum şi al impresioniştilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor. A murit la 14 august 1996, la La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franţa.

Celebrul violonist Ion Voicu, fost elev al lui George Enescu, s-a născut la 8 octombrie 1923, la Bucureşti. În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la Bucureşti un concurs muzical, iar Ion Voicu a obţinut primul loc. A fost primul violonist român care a cântat la o vioară Stradivarius, care a fost achiziţionată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la preţul de 80.000 de franci elveţieni. A murit la 24 februarie 1997.

Soprana Angela Gheorghiu, una dintre cele mai renumite cântăreţe de operă din lume, s-a născut la 7 septembrie 1965, la Adjud, judeţul Vrancea. A cântat pentru prima oară în străinătate la Basel, în ”Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. A cântat apoi, în 1992, la Royal Opera House din Londra în rolul Zerlina, din ”Don Giovanni”, urmat de rolul Mimi din ”Boema” de Giacomo Puccini, apoi în ”Adina” la Opera de Stat din Viena şi la Opera din Hamburg. În 1993 a cântat prima oară la Metropolitan Opera, în ”Boema”. La Royal Opera House (Covent Garden) a triumfat în mult aplaudata ”Traviata”, în 1994. Vocea ei este considerată de critica internaţională drept o combinaţie între vocile Mariei Callas şi Renatei Tebaldi.

Pictorul Nicolae Grigorescu, născut la 15 mai 1838, în Pitaru, judeţul Dâmboviţa, este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian. Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti. Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne, când în poezie se afirma geniul lui Eminescu, Grigorescu a realizat o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic. Influenţa covârşitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat şi evoluţia generaţiei ce i-a urmat. A murit la 21 iulie 1907, la Câmpina.

Theodor Aman, pictor şi grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor şcoli româneşti de arte frumoase de la Iaşi şi Bucureşti, s-a născut la 20 martie 1831, la Câmpulung-Muscel. Noutatea pânzelor sale ţine de încercările de luminare a paletei, de surprindere a instantaneului, ce amintesc de experienţele unor artişti francezi care pictau în aer liber, la Barbizon, în împrejurimile Parisului, unde s-au pus bazele impresionismului. A excelat în creaţiile de inspiraţie istorică. A murit la 19 august 1891, la Bucureşti.

Unul dintre reprezentanţii de seamă ai picturii contemporane este Ştefan Câlţia. Născut la 15 mai 1942, la Braşov, a absolvit Institutul de Arte Plastice din Bucureşti ca şef de promoţie la clasa lui Corneliu Baba. Operele sale au fost expuse în Norvegia, Elveţia, Danemarca. Picturile sale au fost achiziţionate de Muzeul de Artă Contemporană din Oslo, Norvegia, Muzeul de artă fantastică de la Gruyere, Elveţia, precum şi de Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Teatrul şi filmul din ţara noastră au fost cunoscute la nivel internaţional prin actori şi regizori de marcă şi prin creaţiile acestora. O figură emblematică în teatrul şi filmul românesc este maestrul Radu Beligan. Seniorul teatrului românesc reprezintă nu doar un monument de talent, ci şi un artist unic – prin glasul său inconfundabil, prin dragostea şi plăcerea cu care urcă pe scenă şi cu care joacă de 75 de ani, prin ”averea” de roluri în teatru şi film pe care a adunat-o de-a lungul unei cariere impresionante. Născut la 14 decembrie 1918, la Galbeni, în apropiere de oraşul Roman, a studiat la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra. De-a lungul carierei a jucat pe scenele celor mai mari teatre bucureştene, fiind cel care a înfiinţat Teatrul de Comedie, al cărui director a fost timp de opt ani (1961-1969). De-a lungul carierei, a realizat peste 80 de roluri în teatru şi 30 în filme. Este primul actor român căruia i s-a acordat Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare franceze în grad de Ofiţer. La 15 decembrie 2013 maestrul Radu Beligan a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

Unul dintre cei mai mari regizori români a fost Liviu Ciulei, sub a cărui conducere Teatrul Bulandra devenise cea mai importantă instituţie teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând practic în acelaşi timp, marii regizori de teatru David Esrig, Lucian Pintilie şi Radu Penciulescu. Născut la 7 iulie 1923, la Bucureşti, Ciulei a fost nu doar regizor, ci şi actor, scenograf, arhitect şi profesor. A părăsit România în anul 1980 şi a lucrat în multe ţări din Europa, precum şi în Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia. A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University şi New York University în New York City. A murit la 25 octombrie 2011, la München, Germania.

Tânăra generaţie de regizori este reprezentată pe plan internaţional de Cristian Mungiu. Născut la 27 aprilie 1968, la Iaşi, a devenit celebru prin selectarea filmului ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” de către juriul Festivalului de Film de la Cannes. După ce a primit Premiul acordat de Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice şi premiul acordat de administraţia educaţiei naţionale din Franţa, Mungiu a câştigat, la 27 mai 2007, Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes – Palme d’Or. Filmul a fost nominalizat şi la premiile ”Globul de Aur”.

Şcoala de arhitectură românească a devenit celebră în lume prin nume ca Ion Mincu sau Petre Antonescu.

Născut la 20 decembrie 1852, la Focşani, Ion Mincu a fost promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută şi ca arhitectură neo-românească, integrând în operele sale specificul arhitecturii tradiţionale din România. Exemple în acest sens sunt Casa Lahovari (1886), Casa Doina (1882-1892), Şcoala Centrală de fete din Bucureşti (1890), Casa Monteoru – sediul Uniunii Scriitorilor (1887-1888), Casa Vernescu (1887-1889). A murit la 6 decembrie 1912, la Bucureşti.

Petre Antonescu, născut la 29 iunie 1873, la Râmnicu Sărat, a fost arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice şi academician român, care s-a impus printre personalităţile de frunte ale şcolii de arhitectură românească. În 1945 a fost ales membru titular al Academiei Române. Printre lucrările sale cele mai reprezentative se numără fosta clădire a Primăriei Municipiului Bucureşti (1906-1910), fosta clădire a Băncii de Investiţii din Bucureşti (1915-1923), Arcul de Triumf, monument închinat Unirii Tuturor Românilor din 1918, inaugurat la 1 decembrie 1936. A murit la 22 aprilie 1965, la Bucureşti.

Toate aceste nume, care au dus faima culturii noastre în lume, constituie motive de mândrie pentru orice român. Fie că sunt din literatură, din muzică, din teatru sau film, din sculptură, pictură ori arhitectură, au marele merit de a fi dus Cultura Naţională mai departe de graniţele ţării şi îi sărbătorim pe toţi la 15 ianuarie, în fiecare an.