Tradiţii de Sfântul Dumitru. Pe dealuri s-a aprins focul lui Sumedru

Vineri seară a fost aprins focul lui Sumedru, în mai multe localităţi din judeţul Argeş. Localnicii din Topoloveni au respectat tradiţia si au oferit nuci şi covrigi dar şi câte un păhărel de vin. Sărbătoare mare şi la Mioveni, unde focul lui Sumedru a scos câteva sute de copii din case. Copiii s-au înghesuit să primească dulciuri şi mere.

Potrivit România TV, pentru prima dată, focul lui Sumedru a fost aprins şi în curtea Penitenciarului Colibaşi.

Tradiţia spune că focul lui Sumedru marchează începutul sezonului rece şi are rolul de a-i atrage pe protectorii culturilor.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Sumedru, personaj al Panteonului românesc, este incinerat simbolic la Focul lui Sumedru, patron al iernii pastorale, care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Mare Mucenic Dumitru de la Tesalonic, la data de 26 octombrie din calendarul ortodox.

Alte articole

Înălțarea Sfintei Cruci 2026. Tradiții și superstiții, de ce se ţine post pe 14 septembrie

De ce se pune busuioc sub pernă și când? Tradiții, simboluri și credințe legate de Bobotează

Citeşte şi: Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

În legende, credinţele si basmele din creatia populară, Sumedru este un bărbat obişnuit, păstor sau crescător de animale sau fecior, care se metamorfozează pe timpul nopţii în porc, străvechi simbol zoomorf pentru spiritul grâului. În ceremonialul nocturn numit Focul lui Sumedru, eroul capătă înfăţişarea unui brad care e tăiat din pădure si incinerat în timpul unui ospăţ nocturn, ca si Revelionul, amintind de un străvechi început de anotimp.

În trecut, sărbătoarea era preferată de Ajun, când se aprindeau Focurile lui Sumedru, si de Moşii lui Sumedru, când se împărţeau abundente ofrande pentru morţi. Fiind stâlp de înnoire a timpului sezonal sau anual, Sumedru concentra numeroase acte rituale de purificare, de fertilitate, de divinatie, practici de pomenire şi de îmbunare a sufletelor mortilor, care părăseau, la acea dată, mormintele, de tundere rituală a coamei cailor, pronosticuri pentru iarna deschisă de Sumedru, precum si activităţi social-economice.

În unele asezări, în mijlocul grămezii de lemne şi a cetinii uscate se împlântã un brad verde pentru a fi incinerat. În timpul ceremoniei, după aprinderea focului, pe coastele dealurilor se rostogoleau roţi de car în flăcări, pe care se înfăşurau, în prealabil, paie şi se strigă: „Hai la Focul lui Sumedru!” Local, chemarea era făcută de flăcăi, care colindau din casã în casă în ziua de 25 octombrie cu strigătura de mai sus. Seara târziu, în jurul Focului lui Sumedru, întretinut cu lemne şi paie uscate şi cu resturile rămase de la melitatul cânepei, se mânca, se bea, se petrecea si, din când în când, se repeta strigătura consacratã momentului.

Femeile le împărţeau celor prezenţi colaci, nuci, fructe şi ţuică. De obicei, fetele si flăcăii, spre final, sar peste vâlvătaia Focului, copiii scormonesc în tăciuni pentru a produce cât mai multe scântei.

Aprinderea focului din noaptea de Sumedru este asteptatã cu mare interes şi de bătrânii satelor, femei şi bărbaţi, indiferent de vârstă, care chiuie şi joacă. La plecarea spre case, participanţii iau tăciuni aprinşi spre a-i arunca pe păşuni, prin grădini şi livezi pentru spor şi rod bogat în noul an.

Obiceiul îşi are originea în îndepărtata istorie a popoarelor, când oamenii primitivi sărbătoreau descoperirea focului prin cânt şi joc. Mai târziu, o dată cu apariţia religiilor, focul a devenit ceva sfânt, un dar al cerului, şi se sărbătorea la o anumită dată.

Creştinii l-au suprapus sărbătorii Sfântului Dumitru, care, după tradiţie, este „culegătorul şi strângătorul tuturor pâinilor şi al fructelor”. Răspândit peste tot în Argeş, obiceiul se păstrează mai puţin în regiunea de câmpie şi este mai bine conservat în zonele montane. Deşi unele obiceiuri nu s-au mai păstrat, iar unele tehnici de înfăptuire a focului s-au modernizat, spiritul unitar al sărbătorii s-a păstrat.

În realizarea unui foc cât mai frumos fiecare grup, fie de adulţi, fie de copii, îşi are locul lui bine stabilit. Scopul final este acela de a înălţa cel mai frumos foc de pe dealuri, ca să se vadă cât mai departe în zare. Obiceiul n-a generat un bogat folclor, în afara versurilor: „Hai la Focul lui Sumedru/C-a mâncat lupu’ iedu'”, considerate a fi cele mai răspândite, iar această sărbătoare rămâne un prilej de bucurie pentru oamenii locului, care aduc un prinos de mulţumire în faţa darurilor bogate ale toamnei.