Obiceiuri bizare după moarte: Copii îngropaţi în SCOARŢA COPACILOR, trupuri mâncate de vulturi

Fiecare tradiţie mortuară are la bază o anumită credinţă. Ceea ce poate părea bizar pentru o anumită persoană, este considerat normal pentru alta. Aceste tradiţii au rădăcini adânci în credinţele locale.

 Îngroparea copiilor din Indonezia

Populaţia insulei Tana Toraja din Indonezia are o bogată tradiţie privind ritualurile mortuare. Dacă un copil moare înainte să îi crească dinţii, el este îngropat în interiorul unei copac, într-o scobitură. Copacul continuă să crească, absorbind şi corpul copilului. Potrivit credinţelor locale, vântul ce bate printre copaci va duce sufletul copilului departe.

Alte articole

Guvernul a decretat zi de doliu național în România, în sâmbăta în care va fi înmormântat Papa Francisc

Jador reacționează după ce s-a scris că a murit: „Sunt la înmormântarea mea. Îmi pare foarte rău”

Autoincendierea

Autoincendierea este o veche tradiţie hindusă, practicată pentru sute de ani în India, unde văduva era arsă de vie alături de soţul ei. Potrivit acestei tradiţii, femeile care voiau să fugă din flăcări era împinsă din nou, cu ajutorul unor beţe lungi de bambus. În anumite cazuri, ea era legată pentru a nu scăpa, uneori femeii i se rupeau mâinile şi picioarele pentru a nu mai putea scăpa.

Această tradiţie a fost interzisă în timpul ocupării britanice din 1829. Cu toate acestea, există cazuri şi mai recente. În 1981 o tânără de 18 ani a ales să moară în acest mod alături de soţul ei, deja decedat. În trecut, văduvele din India erau considerate impure. Potrivit religiei, femeia şi bărbatul urmau să se întâlnească după moarte, astfel că toate bunurile celor doi erau arse, pentru a putea fi folosite în lumea de dincolo.

Automumificarea budistă

Automumificarea a fost practicată în Japonia până în secolul 19, când a fost interzisă. Multe persoane voiau sa arate ca o mumie înainte să moară. Astfel ei se supuneau unor diete extreme, care îi ajutau să scape de surplusul de grăsime şi de apă din organism. Întregul ritual dura aproximativ 2000 de zile. În primul rând, doritorii trebuiau să scape de toată grăsimea din corp. Pentru 1000 de zile, ei mâncau doar alune şi seminţe. În următoarea etapă, renunţau şi la această dietă, pentru a consuma doar scoarţă şi rădăcini de brad pentru încă 1000 de zile. Din cauza acestui tratament, ei pierdeau o foarte mare cantitate de apă. În ultima etapă, oamenii beau un ceai otrăvitor, care îi făceau să vomite şi să aibă diaree. Cele două reacţii reduceau masiv cantitatea de apă din corp, uscând organele. Substanţele din ceai aveau încă un rol, acela de a proteja corpul împotriva degradării. După consumarea acestui ceai, nici măcar viermii nu mai mâncau carnea. Dacă reuşeau să treacă de acest regim drastic, persoanele erau sigilate într-o mică încăpere de piatră, unde aşteptau să moară.

În acest mod, călugării credeau că vor atinge iluminarea. Ei voiau să se separe în totalitate de lumea fizică atunci când mureau, pentru a nu se renaşte ci pentru a deveni una cu Buddha.

Înmormântarea Cerurilor din Tibet

Acest ritual presupune ciopârţirea oamenilor morţi şi lăsarea lor pe un platou înalt, pentru a fi mâncaţi de vulturi Practica se numeşte „jhator”. Cadravele, îmbrăcate în alb sunt duse pe vârful unui munte, unde călugării le taie în bucăţi şi le folosesc drept hrană pentru animale. După ce vulturii mănâncă carnea de pe oase, rămăşiţele sunt adunate, pisate şi apoi amestecate cu făină şi zahăr. Ulterior, ele sunt folosite pentru a hrăni păsări mai mici.

Potrivit tradiţiilor budiste din Tibet, corpul este doar un obiect care transportă sufletul. Ei cred în reîncarnare şi nu au nevoie să conserve corpul, care în momentul în care omul moare, este gol.

Tradiţia veche de aproape 1000 de ani a fost interzisă de guvernul chinez, ca apoi să fie legalizată, începând cu anul 1980.