Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou în lume. În Scoţia se aprinde smoală pe străzi, iar în Rusia se bea neapărat apă de la robinet

Anul Nou era sărbătorit de babilonieni încă de acum 6000 de ani, la prima lună nouă de după solstiţiu. Festivalul dura 11 zile, în fiecare zi desfăşurându-se diverse activităţi. Apoi oamenii îşi stabileau scopuri pentru noul an.
Daniel Spătaru
31 dec. 2020, 08:49
Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou în lume. În Scoţia se aprinde smoală pe străzi, iar în Rusia se bea neapărat apă de la robinet

În prezent, momentul trecerii în Anul Nou este sărbătorit în întreaga lume, dar fiecare popor are un mod diferit de a-l marca. Prezentăm obiceiuri de Anul Nou, din diferite ţări, luându-le în ordine alfabetică.

Austria – La salonul imperial s-a păstrat tradiţia balului de pe vremea habsburgilor, astfel încât la miezul nopţii se aud acordurile „Dunării albastre” şi ale operetei „Liliacul” de Johann Strauss. Pe masa festivă se află carne de purcel – semn de noroc – iar mesele se decorează cu purceluşi din ciocolată.

Belgia – De 1 ianuarie, în Liege, se păstrează obiceiul de a mânca, în familie, choucroute (un fel de varză murată cu cârnaţi), fiecare persoană având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă.

Brazilia – Oamenii întâmpină noul an cu lenjerie intimă foarte vesel colorată (nuanţe de roşu şi galben). Pe bulevardul Paulista din oraşul Sao Paulo sunt aprinse focuri în aer liber la miezul nopţii.

Danemarca – Cel mai cunoscut obicei este acela de a sparge farfurii în uşa vecinilor, existând convingerea că familia care are cele mai multe cioburi în faţa uşii va avea parte şi de cel mai mult noroc în noul an.

Ecuador – Se confecţionează sperietori de ciori cărora li se dă foc la miezul nopţii, sperând că astfel va fi distrus răul acumulat în cele 12 luni trecute, deschizând calea către fericire.

Franţa – Trecerea în Anul Nou – numită „le Réveillon” – este marcată în mod festiv, cu ţinute elegante, cu preparate fine, de lux, cu şampanie şi cadouri.

Grecia – Preparatul tradiţional este „Vasilopita” – o pâine în interiorul căreia a fost ascuns un bănuţ înainte de a o băga la cuptor. Pâinea se taie exact la miezul nopţii şi cine primeşte bucata cu premiul va avea noroc în noul an.

Irlanda – Tinerele fete cred că noaptea dintre ani este un prilej să-şi găsească adevărata dragoste, aşa că pun vâsc sub pernă, visând la momentul când îşi vor cunoaşte alesul.

Italia – În noaptea de Anul Nou, numită „Capodanno”, se pun pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăţie şi abundenţă. Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special la Napoli, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut.

Japonia – Anul Nou, numit „Oshogatsu”, reprezintă un simbol al înnoirii. Sunt organizate „petreceri de uitat anul” sau „Bonenkai”, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani înăuntru, iar în ziua de 1 ianuarie oamenii scriu pe o hârtie dorinţele pentru noul an.

Mexic – Cel mai cunoscut obicei este scoaterea bagajelor afară pentru călătorii bune în anul ce vine şi agăţarea unor figurine în formă de oaie pe clanţa uşii pentru prosperitate.

Olanda – „Oudejaarsdag” („ziua anului trecut” – 31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte.

Portugalia – În noaptea dintre ani există obiceiul (mai ales în insula Madeira) să se mănânce 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.

Rusia – Se deschid uşile şi ferestrele pentru ca noul an să intre în casă. De asemenea, pe masă se pune o băutură făcută din votcă, suc de lămâie şi apă de la robinet numită „apă murdară”, care se bea pentru a înlătura ghinionul în noul an.

Scoţia – Anul Nou este numit „Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină.

Citeşte şi AJUNUL ANUL NOU 2021. Ce trebuie să faci la miezul nopţii pentru a alunga ghinioanele

Spania – Oamenii mănâncă 12 boabe de strugure la miezul nopţii dintre ani, fiecare boabă reprezentând o lună din anul ce urmează. În funcţie de cât de dulce este, aşa va fi şi luna respectivă: mai bună sau mai dificilă.

SUA – Anul Nou este aşteptat pe străzile oraşelor. La miezul nopţii, sună clopotele şi sirenele, cerul este inundat de artificii şi toată lumea strigă într-un glas „Happy New Year!”. În New York, o tradiţie de peste 100 de ani o reprezintă aruncarea unei mingi în Times Square.

Turcia – Trecerea în noul an este marcată printr-o sărbătoare a alimentelor tradiţionale turceşti, când se face un schimb de cadouri între participanţi.

Cea mai populară băutură de Revelion este şampania. În Europa şi în America, oamenii ciocnesc paharele urându-şi un an fericit, cu sănătate şi noroc.

Sursa: Agerpres.

DailyBusiness
Locuințele din București, mai scumpe cu 43% față de ultimii doi ani. Capitala, devansată de Cluj și Brașov
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Adevărul din spatele accidentului lui Toto Dumitrescu. Mărturia care schimbă totul: ”Polițistul întreba dacă poate să-l cheme cineva”
Capital.ro
Tragedie în lumea actoriei. Hollywood-ul pierde un mare actor. S-a stins la doar 46 de ani
Playtech.ro
Crezi că ai IQ de Einstein? Atunci poţi găsi în imagine alt număr în afară de 5610, în doar 7 secunde
Adevarul
Îngrijorare în primării. „N-am avut destul oameni care nu știau să apese pe butoane? Am adus din privat și-mi spui să plece?”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Florin Prunea și Tavi Popescu, ciocnire de gradul zero: ”Nea Florin, sunt supărat că v-ați luat de mine, că paște vaca pe asfalt”
MediaFlux
O cunoscută cântăreață prinsă la furat alături de soțul ei. Parfumuri și elastice de păr
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor