Traficanţi de droguri, prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă un kilogram de haşiş

Două persoane care încercau să vândă aproape un kilogram de haşiş au fost prinse în flagrant în municipiul Cluj-Napoca, în urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii şi procurorii DIICOT din judeţul Bistriţa-Năsăud, a anunţat, vineri, IGPR.
Iulian Tudor
05 iul. 2013, 09:52
Traficanţi de droguri, prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă un kilogram de haşiş

Flagrantul s-a produs în 3 iulie, dată la care atât în Cluj-Napoca, cât şi în municipiul Bistriţa se desfăşurau 22 de percheziţii domiciliare la alţi suspecţi de trafic de droguri, cercetaţi într-un dosar diferit, informează Agepres.

„Întreaga cantitate de droguri a fost ridicată, iar cei doi suspecţi au fost conduşi la sediul DIICOT-Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud pentru audieri. Urmare a probatoriului administrat în cauză, la 4 iulie, procurorul de caz a luat măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de unul dintre suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc”, se precizează în comunicat.

Ulterior, suspectul a fost prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud, iar judecătorii au admis arestarea sa preventivă pentru 29 de zile.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Ce datorii are, de fapt, CFR Cluj. Avem actele depuse în dosarul de insolvență. Exclusiv
Capital.ro
Noi avantaje pentru romanii care ies la pensie în Germania. Ce trebuie să știe cei născuți după 1963
Playtech.ro
Costurile ascunse ale panourilor fotovoltaice. Ce mai poți plăti după instalare și cât rezistă invertorul
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat