Traficanţii au imaginaţie nelimitată. Un pensionar a fost prins cu cocaina sub perucă

Un columbian în vârstă de 65 de ani a fost arestat pe aeroportul din Barcelona, cu 500 de grame de cocaină ascunse sub perucă, a comunicat marţi poliţia spaniolă.
Iulian Tudor
16 iul. 2019, 13:47
Traficanţii au imaginaţie nelimitată. Un pensionar a fost prins cu cocaina sub perucă

Pasager pe un zbor care venea de la Bogotá – monitorizat în special de către poliţie – bărbatul a atras atenţia agenţilor „din cauza stării sale evidente de stres şi a dimensiunii disproporţionate a perucii pe care o purta„, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Călătorul purta sub pălărie o perucă care ascundea o pungă conţinând 503 de grame de cocaină în valoare de peste 30.000 de euro. Arestat la sfârşitul lunii iunie în cadrul „operaţiunii peruca”, bărbatul a fost predat justiţiei.

Din cauza legăturilor sale culturale puternice cu America de Sud, Spania este una dintre principalele porţi de intrare pentru cocaina sud-americană în Europa. Drogurile sunt importate în majoritatea cazurilor în transporturi de mărfuri sau transportate de aşa-numiţii „cărăuşi”. Poliţia spaniolă este obişnuită să găsească drogurile în locurile cele mai puţin probabile. În ultimii ani, poliţiştii au descoperit cocaină într-un transport de ananas, într-un scaun cu rotile, în implanturi mamare, într-un set de veselă sau în ghipsul unui bărbat cu piciorul rupt.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Ronaldo de la Mireasa s-a declarat atras de Irina! Ce i-a plăcut concurentei cel mai mult la el
Fanatik.ro
„Nu am adunat atâția bani în toată cariera!”. Salariul lui Denis Drăguș la FCSB creează stupoare în fotbalul românesc
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 10 septembrie. Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Cât plătesc șoferii la pompă
Playtech.ro
Ce avere are Luca Niculescu, favoritul lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Lista proprietăților și banii din conturi
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin cinci morți și 87 de dispăruți după ce un feribot a fost cuprins de foc, în Filipine
iamsport.ro
Atac dezlănțuit după Real Madrid - Inter 2-1: ”O echipă foarte modestă, dintr-o poșircă monumentală de campionat, e zero barat!”
MediaFlux
Horoscop 10 septembrie 2026. Ziua marilor alegeri! Unele zodii dau lovitura la bani, altele primesc un răspuns care schimbă totul
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului