Traficul aerian din Germania, PARALIZAT din cauza grevei personalului de la sol. 1200 de zborori au fost anulate

O grevă a personalului la sol de la șase mari aeroporturi din Germania, inclusiv cele din Frankfurt și Munchen, a provocat miercuri anularea a peste 1.200 de zboruri și întârzieri pentru zeci de mii de pasageri, informează AFP.
Filip Stan
27 apr. 2016, 12:00
Traficul aerian din Germania, PARALIZAT din cauza grevei personalului de la sol. 1200 de zborori au fost anulate

Un purtător de cuvânt de la aeroportul din Munchen a explicat că un număr de 740 de zboruri cu plecarea sau cu destinația spre acest aeroport au fost anulate, adică două treimi din traficul programat pentru ziua de miercuri. În cazul aeroportului din Frankfurt au fost anulate 390 de zboruri. Celelalte aeroporturi afectate de mișcarea de protest sunt cele din Koln/Bonn, unde au fost anulate peste 90 de zboruri, Düsseldorf, unde au fost anulate 54 de zboruri, precum și cele de la Dortmund și Hanovra unde au fost înregistrate întârzieri și perturbări de trafic.

Greva a afectat în special activitatea principalului transportator aerian german, Lufthansa, care a fost nevoit să anuleze peste 900 de zboruri, în special zboruri cu destinația sau cu plecarea de pe aeroporturile din Munchen și Frankfurt. O altă companie germană afectată, dar într-o măsură mai mică, este Air Berlin care a fost nevoită să anuleze 87 de curse interne.

Personalul de la sol, mecanicii, controlorii aerian și pompierii de la aeroporturile menționate sunt chemați să se alăture apelului la grevă lansat de Verdi, pentru a solicita o majorare a salariilor în sectorul public, de care aparțin. Proteste se vor organiza miercuri și în alte sectoare, precum transportul public și salubritatea, urmând unor acțiuni similare organizate în spitale și primării.

Verdi solicită o majorarea salarială de 6% pentru cei peste două milioane de angajați din sectorul public pe care îi reprezintă și consideră drept „jignitoare” actualele negocieri salariale având în vedere că pe masa discuțiilor se află o propunere de majorare a salariilor cu 0,6% în 2016, urmată de o nouă majorare de 1,2% în 2017.

După ce timp de 10 ani piața muncii din Germania a înregistrat creșteri moderate de salarii, în ultimii ani au apărut solicitări de majorări mai mari. Aceste majorări de salarii au susținut consumul primei economii europene, care în prezent a trecut în fața exporturilor devenind principalul motor al creșterii economice.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte