Traficul feroviar, deschis pe toate magistralele, cu restricţii pe zece linii. Vezi TRENURILE ANULATE

Traficul feroviar este deschis, marţi, pe toate magistralele, dar pe zece linii sunt restricţii de circulaţie, iar 105 trenuri sunt anulate, potrivit companiei CFR.
Iulian Tudor
28 ian. 2014, 07:10
Traficul feroviar, deschis pe toate magistralele, cu restricţii pe zece linii. Vezi TRENURILE ANULATE

Potrivit situaţiei centralizate până la ora 6.20, circulaţia este restricţionată, din cauza sulurilor de zăpadă, pe zece linii, respectiv Brăila – Făurei-Buzău, Bucureşti Nord – Urziceni, Goleşti – Chitila, Iaşi – Buhăieşti, Mărăşeşti – Tecuci-Barbosi, Ploieşti – Râmnicu Sărat-Adjud, Ploieşti Sud-Armăşeşti, Urziceni – Făurei, Urziceni – Slobozia şi Vereşti – Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulaţia trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenţie acţionând cu utilaje.

Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, dar circulaţia trenurilor este adaptată la condiţii meteo nefavorabile, se arată într-un comunicat de presă al companiei CFR.

În trafic nu mai sunt garnituri blocate, dar 105 trenuri sunt anulate, decizia luată de operatorii feroviari fiind necesară întrucât în condiţii de iarnă se prelungesc timpii de parcurs. VEZI AICI TRENURILE ANULATE

Echipele de intervenţie patrulează cu utilaje pentru deszăpezire pe toate secţiile de cale ferată din judeţele afectate de viscol, iar în gări şi la intrările în staţii, personalul feroviar curăţă liniile şi macazurile.

CITEŞTE ŞI: Se circulă pe toate autostrăzile. Mai multe drumuri naţionale rămân în continuare închise

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Amenzi semnificative pentru șoferi. Codul Rutier prevede sancțiuni clare pentru o abatere comisă de mulți conducători auto
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?