Tragedie în Maramureş. O femeie a murit după ce a fost lovită de un copac doborât de furtună

O furtună de mare intensitate dar de durată scurtă care s-a abătut, miercuri seară, asupra oraşului Vişeu de Sus a provocat decesul unei persoane şi incendierea unei case.
Iulian Tudor
09 iul. 2014, 18:16
Tragedie în Maramureş. O femeie a murit după ce a fost lovită de un copac doborât de furtună

O femeie în vârstă de 75 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce o rafală puternică de vânt a răsturnat un copac peste ea, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ.

VEZI ŞI PRĂPĂD în urma FURTUNILOR. Cerul s-a rupt şi zeci de gospodării au fost distruse în câteva minute

Victima a fost localizată pe o stradă din Vişeul de Sus, o zonă periferică a oraşului şi a fost descoperită de echipajele ISU trimise la locul accidentului, potrivit Agerpres.

De asemenea, rafalele puternice de vânt au distrus acoperişul unei case, iar o altă casă a fost lovită de fulger luând foc. Pompierii militari au reuşit să localizeze incendiul la scurt timp după declanşare.

Vântul puternic a doborât la pământ mai mulţi copaci din zona centrală a oraşului, iar pentru scurt timp alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.

VEZI ŞI Imagini APOCALIPTICE cu FURTUNILE care au măturat România în ultimele ore VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT