Tragedie în Nigeria. O conductă de petrol a explodat făcând zeci de victime

Zeci de persoane au murit după ce o conductă de petrol a explodat. Tragedia s-a produs în oraşul Kom-Kom, din regiunea de sud-estul ţării. Sunt zeci de victime, între care morţi şi răniţi.
Alina Costache
25 iun. 2019, 07:16
Tragedie în Nigeria. O conductă de petrol a explodat făcând zeci de victime

”Avem temeri întemeiate potrivit cărora zeci de persoane au murit în urma exploziei unei conducte de petrol” au declarat luni oficialitățile din orașul Kom Kom, situat în sud-estul Nigeriei. Se pare că este vorba de peste 70 de persoane.

Localnicii spun că ar fi vorba despre „peste 70 de persoane decedate”, potrivit coordonatorul regional al Agenției Naționale pentru Situații de Urgență (NEMA), Walson Brandon.

Este greu de confirmat numărul de victimele, deoarece „zona este inaccesibilă după ploile abundente din această dimineață”, a adăugat acesta.

Localnicii spun că au văzut cel puţin 20 de cadavre, iar 11 au fost scoşi din mlaştină. Explozia a avut loc sâmbătă după-amiază, când se efectuau lucrări de întreținere la o conductă gestionată de Pipeline Product Marketing Company, o filială a companiei petroliere de stat, Nigerian National Petroleum Corporation.

Înaintea de explozie, au fost observate scurgeri la conductele de petrol în săptămâna de dinaintea exploziei, a declarat domnul Kennedy Azodeh, un oficial responsabil de operațiunile de întreținere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT