Tragedie în Sinaia. Trei tineri au murit după ce maşina lor a fost lovită de un TIR VIDEO

30 09. 2013, 06:14

Tragicul accident s-a produs într-o curbă periculoasă. Şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. A fost izbit în plin de un TIR turcesc care mergea spre Braşov.

„La faţa locului am găsit trei persoane încarcerate, doi bărbaţi şi o femeie, toţi trei decedaţi, leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat Adriana Nicorescu, medic ambulanță.

„Pe DN1, la km 117, un autoturism care se deplasa din Sinaia către Ploieşti, în curbă a intrat pe contrasens în coliziune cu un TIR care circula regulamentar din sens invers”, a precizat Ștefan Crivăț, comisar şef Poliția Rutieră Prahova.

Victimele au vârsta cuprinsă între 24 şi 27 de ani. În urma accidentului, circulaţia pe DN 1, în zona Posada, s-a desfăşurat îngreunat mai bine de o oră.

Citeşte şi Accident cu patru victime pe DE 70, în Mehedinţi