Traian Băsescu ajunge în instanţă, în procesul fratelui său cu clanul Bercea

Traian Băsescu va fi chemat ca martor în procesul pe care îl are fratele său cu familia interlopului Bercea Mondial. Avocatul Pavel Abraham a declarat că la termenul din 30 aprilie va propune audierea fostului preşedinte, iar dacă instanţa va fi de acord, acesta va ajunge la începutul lunii mai în faţa judecătorilor.
Ionela Marcu
13 apr. 2015, 05:50
Traian Băsescu ajunge în instanţă, în procesul fratelui său cu clanul Bercea

Cum Traian Băsescu nu mai este preşedintele României, avocatul Pavel Abraham, care reprezintă familia interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în procesul cu Mircea Băsescu, vrea să-l cheme în instanţă pentru ca acesta să depună mărturie în procesul de şantaj. Rudele lui Bercea Mondial susţin că i-au dat lui Mircea Basescu bani grei pentru a-l ajuta pe interlop să scape de închisoare şi că o parte din sume au ajuns chiar la Traian Băsescu.

„La sfârşitul acestei luni este un termen la care se pot propune noi probe. Noi vom face acest lucru, le avem pregătite. Între cei care vor fi propuşi pentru a fi audiaţi ca martori este inclusiv fostul preşedinte. Domnia sa are dreptul să se abţină, fiind fratele inculpatului, dar va decide domnia sa. Am văzut că are alte priorităţi. Udrea e înaintea fratelui şi chiar a familiei domnului Mircea Băsescu. Dar asta e o altă chestiune, nici măcar ironie nu pot s-o numesc. Termenul nostru e pe 30 aprilie, asta ar însemna la primul termen din luna mai sau când va decide instanţa”, a explicat Pavel Abraham, la România TV.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Conturi pline, fotbal ioc!”. Marcel Pușcaș dă de pământ cu „îmbuibații” de la FCSB după 0-1 cu Corvinul
Capital.ro
Prețuri carburanți duminică, 8 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină la final de săptămână. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă ai luat din greșeală o pastilă expirată. Medicii explică dacă poate deveni periculoasă
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT