Traian Băsescu, baie de mulţime la Costeşti, de Sfântul Ilie VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a petrecut de Sfântul Ilie la bâlciul din oraşul Costeşti, din judeţul Argeş. Şeful statului s-a plimbat printre oameni, însoţit de primarul oraşului, însă nu a oferit nicio declaraţie presei, mai ales când a fost întrebat despre întrevederea avută sâmbătă dimineaţă cu liderul PNL, Crin Antonescu, pentru a discuta despre noul ministru al Transporturilor.
Filip Stan
20 iul. 2013, 14:57
Traian Băsescu, baie de mulţime la Costeşti, de Sfântul Ilie VIDEO

Traian Băsescu şi-a amânat plecarea în concediu şi a participat, sâmbătă, la bâlciul organizat la Costeşti, Argeş, de Sfântul Ilie. Chestionat de jurnalişti cu privire la întâlnirea cu Crin Antonescu, Băsescu a preferat să „răspundă” prin tăcere, iar la un moment dat, agasat de întrebările reprezentanţilor mass-media, le-a spus acestora că pot deveni „cam penibili”.

Şeful statului s-a întreţinut cu mai mulţi localnici şi s-a arătat interesat mai ales de copiii din mulţime, trădând nerăbdarea cu care aşteaptă să devină bunic, fiica sa cea mică, Elena, fiind însărcinată.

La sosirea la Costeşti, preşedintele a mers la Primărie, unde a avut o scurtă întâlnire cu primarul, după care a mers la Târgul de Sfântul Ilie, el refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor pe teme politice sau despre cazul Hayssam. „Mă simt bine. Este sărbătoare”, a spus şeful statului, evitând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Băsescu i-a salutat pe cei prezenţi la târg, dând mâna şi stând de vorbă cu mai mulţi localnici. Şeful statului s-a fotografiat cu unii dintre aceştia sau ţinând în braţe copii ai localnicilor.

O femeie l-a întâmpinat pe Băsescu şi i-a povestit despre o rudă a sa, care ar fi în închisoare deşi este nevinovată.

„Să facă o cerere de graţiere. Scrie şi eu mă uit. O trimiţi la a Palatul Cotroceni sau dă-o primarului”, i-a răspuns preşedintele.

Femeia i-a promis că, dacă „rezolvă” situaţia, atunci „când a veni votarea”, ea va ştii ce să facă, iar Băsescu i-a replicat: „Nu fac nimic pe voturi, că îmi termin mandatul”.

O altă localnică, ţinând un copil în braţe şi plângându-se că alocaţia de 40 de lei e mică, i-a cerut lui Traian Băsescu locuri de muncă.

„A zis primul-ministru că investeşte zece miliarde de Euro anul ăsta. Deci, o să fie locuri de muncă… după el. Cum vine pe aici, îi cereţi locuri de muncă, că el dă”, i-a spus preşedintele Băsescu.

Traian Băsescu a plecat de la Costeşti şi va participa sâmbătă şi la Zilele comunei Ungheni, tot în judeţul Argeş.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Marius Șumudică i-a luat în colimator pe jucătorii FCSB: „Cădere totală! Vreau să-l văd și eu pe Ofri Arad, Timișoara, Jimbolia”
Capital.ro
Permis de conducere pentru șoferii seniori. Vin reguli noi în Europa pentru conducătorii auto de peste 70 de ani
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu îți plătești întreținerea la timp. Mulți proprietari află prea târziu
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
Horoscop 14 mai 2026. O persoană dragă va avea nevoie de ajutorul tău. Zodiile puse la încercare astăzi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi