Traian Băsescu, baie de mulţime în Republica Moldova. Cum a fost aclamat fostul şef de stat la Soroca VIDEO

Fostul preşedinte Traian Băsescu, care se află în aceste zile într-o vizită în Republica Moldova, a ajuns vineri şi la Soroca. Acolo, fostul şef de stat a vizitat Biserica Sfinţii Martiri Brâncovineni, unde a făcut o baie de mulţime.
Ionela Marcu
03 apr. 2015, 12:03
Traian Băsescu, baie de mulţime în Republica Moldova. Cum a fost aclamat fostul şef de stat la Soroca VIDEO

În cadrul vizitei oficiale din Republica Moldova, Traian Băsescu, a ajuns vineri şi la Soroca. Acesta a fost însoţit de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, de deputatul ales în circumscripţia de Est Eugen Tomac şi de ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, scrie adevărul.ro

Citeşte şi: Traian Băsescu, declaraţii unioniste la Chişinău: Am crezut şi cred că românii pot trăi într-un singur stat

Prima locaţie pe care au vizitat-o oficialii a fost Biserica Sfinţii Martiri Brâncovineni, unde au asistat la un TeDeum organizat de către Parohul Bisericii, părintele Sorin Huluţă, şi de PS Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

Traian Băsescu a făcut mai întâi o baie de mulţime în stilul său caracteristic, ocazie cu care oamenii din Soroca i-au mulţumit pentru tot sprijinul necondiţionat pe care l-a acordat Republicii Moldova, pentru perseverenţa şi devotamentul cu care i-a reprezentat şi pe românii din Basarabia în perioada mandatelor sale.

La intrarea în Biserică s-a scandat „Unire, Unire”, „Trăiască România Mare în vechile hotare”.

Traian Băsescu a aprins o lumânare pentru sănătatea românilor creştin-ortodocşi. După încheierea slujbei, PS Petru a ţinut un discurs în care a mulţumit celor doi preşedinţi pentru ajutorul acordat Bisericii Ortodoxe Române de pe ambele maluri ale Prutului.

Domnul preşedinte Nicolae Timofti şi-a exprimat gratitudinea faţă de cetăţenii şi statul român, accentuându-şi satisfacţia că promisiunile din timpul primei sale vizite la Bucureşti s-au materializat.

Citeşte şi: Traian Băsescu: Nu am cerut cetăţenia Republicii Moldova. Atmosfera politică nu este acum propice VIDEO

Traian Băsescu a reiterat că sprijinul României a fost, este şi va fi necondiţionat pentru cetăţenii moldoveni, iar faptul că „românii sunt împrăştiaţi în două state nu din voia lor” reprezintă o greşeală istorică pe care o vom repara împreună, atunci când „va veni timpul să ne spunem voia noastră”.

Totodată, fostul şef al statului român a accentuat că cei doi piloni ai conştiinţei naţionale româneşti: religia creştină şi limba română constituie un punct de sprijin şi pentru generaţiile viitoare.

Un cuvânt de bun-venit a adresat şi preşedintele raionului Soroca, domnul Victor Său, care a menţionat că distinşii oaspeţi sunt întotdeauna aşteptaţi în oraşul de pe malul Nistrului. La final, părintele Sorin a adresat o nouă invitaţie ambilor preşedinţi, cu ocazia sfinţirii oficiale a lăcaşului, preconizată în toamna acestui an.

A doua locaţie vizitată de către demnitari a fost Cetatea Soroca, aflată în renovare din bani europeni, în cadrul proiectului „Bijuterii Medievale”. Aici Traian Băsescu a vorbit despre reperele istorice comune, referindu-se la domnii români Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, care ar fi edificat biserica din lemn şi, respectiv, cea din piatră. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Românii care lucrează în Germania, afectați de o nouă regulă: pot primi mai puțini bani la salariu fără să fie anunțați
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat