Traian Băsescu: Coldea şi Kovesi trebuie să dispară din magistratură şi SRI

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a scris vineri, pe Faccebook, că procurori, judecători şi ofiţeri SRI precum Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi Mircea Negulescu trebuie să dispară din magistratură şi din Servciul Român de Informaţii şi trebuie să răspundă în faţa legii pentru compromiterea luptei împotriva corupţiei „prin abuzuri, prin represiune nedreaptă şi implicare inadmisibilă în jocuri politice nedemocratice”.
Iulian Tudor
12 mai 2017, 08:09
Traian Băsescu: Coldea şi Kovesi trebuie să dispară din magistratură şi SRI

„Mai târziu, va fi prea târziu. Combaterea corupţiei pare a fi aproape compromisă din punct de vedere al imaginii. Cine a compromis-o? Exact aceia care, aflaţi în funcţii în ultimii trei ani, trebuiau s-o ducă cu decenţă, cu probe şi cu respectarea drepturilor fundamentale. Din păcate, n-au făcut-o şi au compromis credibilitatea acţiunilor de combatere a corupţiei (vezi PS cu lista faptelor de notorietate publică)”, a scris senatorul PMP.

El a adăugat că „practica «relaxării» în vilele SRI cu şpriţuri şi petreceri ale procurorilor, ofiţerilor SRI, judecătorilor şi ale oamenilor politici laolaltă este deja un tablou public ce compromite, în mod egal, pe toţi participanţii şi, din păcate, în mod nedrept, aruncă neîncrederea asupra a mii de procurori, judecători, ofiţeri SRI şi politicieni corecţi”.

În opinia fostului preşedinte, „aceste realităţi sunt pe punctul de a compromite o activitate esenţială şi necesară, decredibilizând chiar lupta instituţiilor statului împotriva corupţiei”.

„Asupra acestor deviaţii inadmisibile şi a consecinţelor, am avertizat public în mod repetat, încă din 2015, dar corul «intransigenţilor» m-a declarat apărător al corupţilor, ceea ce este o mare minciună. A…dacă vreţi apărător al drepturilor fundamentale, de acord, dar asta nu înseamnă apărător al corupţilor”, a adăugat Traian Băsescu.

Liderul PMP a mai spus că, „din cauza decredibilizării combaterii corupţiei, un individ instruit, dar putred de corupt şi laş, de teapa lui Adrian Năstase, a ajuns să pară azi un nedreptăţit, uitând că era «Bombo de care fugeai în Congo» sau «Năstase, şapte case»”.

„Norocul lui că Mătuşa Tamara nu poate depune mărturie, iar Petrache şi Bittner au «uitat» să-i mai înapoieze averea «împrumutată»”, a completat senatorul.

Traian Băsescu a precizat că, în aceste condiţii, s-a ajuns ca „giganticul aparat de propagandă format din ziarişti şi analişti cu moralitate îndoielnică, bine plătiţi din bani furaţi de păpuşarii Vântu şi Voiculescu să invadeze, astăzi, toate televiziunile, să jubileze şi să spele cu sârg feţele corupţilor şi ale stăpânilor lor, pe care i-au declarat «eroi martiri»”.

„Jurnalişti şi analişti, avocaţi şi profesori puternic ataşaţi minciunii şi valorilor PSD, au reuşit să reinstaleze atmosfera irespirabilă, din cauza propagandei mincinoase, a anului electoral 2009 şi a nopţii de 6 spre 7 decembrie. Din păcate, procurori, judecători şi ofiţeri SRI, prin abuzurile lor şi prin utilizarea discreţionară a puterii, au dat ocazia acestei pelagre a tranziţiei să se reinventeze”, a subliniat fostul preşedinte.

Senatorul PMP a mai spus că procurori, judecători şi ofiţeri SRI precum Coldea, Kovesi şi Negulescu trebuie să dispară din magistratură şi din SRI pentru a răspunde în faţa legii pentru compromiterea luptei împotriva corupţiei.

„Pentru acest eşec, generat de abuzurile ultimilor trei ani, procurori, judecători, ofiţeri SRI precum Coldea, Kovesi, Şelaru, Roşu, Stanciu, Dumbravă, Dragomir, Negulescu, Savin şi mulţi, mulţi alţii, care au confundat instituţiile statului cu nişte instrumente aflate la dispoziţia lor pentru a acapara o putere personală nemărginită, nelegitimă, pe care nu le-a dat-o nimeni, trebuie să dispară din magistratură şi din SRI. Dar nu trebuie să dispară oricum. Ei trebuie să răspundă în faţa legii pentru compromiterea luptei împotriva corupţiei prin abuzuri, prin represiune nedreaptă şi implicare inadmisibilă în jocuri politice nedemocratice”, a susţinut Traian Băsescu.

În opinia fostului preşedinte, „combaterea corupţiei trebuie recredibilizată şi relansată, acum, şi nu «mai târziu», prin înlocuirea celor care au compromis-o, cu magistraţi care înţeleg că justiţia televizată este cea mai proastă, imorală şi ilegală soluţie şi că la baza oricărui dosar penal trebuie să stea respectarea drepturilor fundamentale şi probele reale”.

„Dacă eliminarea din magistratură şi tragerea la răspundere penală a celor responsabili de abuzuri nu se face rapid, inclusiv a acelora care au generat verdicte nefavorabile României la CEDO, «mai târziu, va fi prea târziu» şi nimic din ce s-a făcut bine nu va mai putea fi recuperat. Azi, bilanţul anti-corupţiei încă este pozitiv şi în realitate, dar şi pe imagine. Cum va fi peste câteva săptămâni? Greu de spus”, a mai afirmat liderul PMP.

În lista faptelor de notorietate publică, Traian Băsescu enumeră „probe contrafăcute, denunţuri mincinoase obţinute sub ameninţarea cătuşelor, protejarea de către procurori a intereselor corupţilor doar pentru că le-au servit ce au cerut, adică denunţuri împotriva unor ţinte politice atent selectate, procurorii şi judecătorii care au refuzat să ţină cont de Legea 334 din 2006 privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, complete de judecată controlate de SRI”.

Preşedintele PMP a susţinut că în această categorie mai pot fi incluşi „judecători care s-au compromis dând mii de mandate de supraveghere tehnică fără niciun fel de verificare, precum nişte sergenţi care execută ordine, procurori care au regizat spectacolele televizate umilitoare şi ilegale ale oamenilor încătuşaţi înainte de a fi judecaţi, judecători care au dispus încarcerarea nejustificată înainte ca oamenii să fie judecaţi, procurori care distrug firmele a căror administratori sunt suspecţi, eşecurile tot mai frecvente ale dosarelor DNA, încropite la repezeală împotriva unor persoane publice incomode pentru Sistem”.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, fără Anzor, Romanchuk și Mora la plecarea în cantonament! Ce se întâmplă cu vedetele oltenilor
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Greșeala care îi lasă pe turiști fără bani în vacanță. De ce nu este indicat să scoți cash de la anumite bancomate din străinătate 20 iunie 2026
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Horoscop financiar de weekend. Cele trei zodii care vor atrage banii ca un magnet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?