Traian Băsescu critică dur politica României față de SUA: ”Am avut doar politica prostului. E o abordare de o naivitate demnă de un stat în care Guvernul e format din analfabeți”

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat joi seară modul în care autoritățile române au gestionat relațiile diplomatice cu Statele Unite ale Americii, susținând că România nu a avut o strategie coerentă în ultimii ani. Acesta a acuzat concentrarea excesivă asupra obținerii unei întâlniri cu președintele american Donald Trump și utilizarea unor firme de lobby în locul consolidării relațiilor instituționale cu Washingtonul.
George Russo
05 nov. 2026, 21:54
Traian Băsescu critică dur politica României față de SUA: ”Am avut doar politica prostului. E o abordare de o naivitate demnă de un stat în care Guvernul e format din analfabeți”

Fostul șef al statului a afirmat că România ar fi trebuit să dezvolte contactele cu membrii Congresului american, indiferent de partidul din care provin aceștia. Băsescu a respins totodată ideea că Bucureștiul ar trebui să își adapteze politica externă în funcție de alternanța dintre republicani și democrați la conducerea Statelor Unite, subliniind că parteneriatul strategic trebuie să aibă un caracter instituțional.

„Nu sunt nici misterios, nici ironic: noi nu am avut nicio politică faţă de Statele Unite în ultimii ani, din 2004. Am avut doar politica prostului care a plătit sute de mii de dolari ca să treacă pe la Mar-a-Lago şi să facă poze cu câte o machetă de-aia cu Trump sau să încerce firme de lobby care să substituie Ministerul de Externe. Nu am avut nicio politică. În mod normal, dacă preşedintele Trump nu ne-a fost accesibil, noi trebuia să consolidăm relaţia cu Congresul Statelor Unite, fie că era vorba de întâlniri cu oameni din Camera Reprezentanţilor sau din Senat, să continuăm să construim. Noi pur şi simplu ne-am cramponat în această idee: vrem să se întâlnească preşedintele nostru cu Trump. Eu am spus de anul trecut: întâlnirea va avea loc când va fi necesară, nu de dragul de a fi”, a declarat Traian Băsescu, la B1TV.

Traian Băsescu: ”Relația cu SUA nu trebuie să depindă de partidul aflat la putere”

Fostul președinte a insistat asupra necesității menținerii unor relații constante cu instituțiile americane, considerând greșită abordarea potrivit căreia România ar trebui să se apropie de partidul care controlează administrația de la Washington.

În opinia sa, politica externă a Bucureștiului nu trebuie construită în jurul unui anumit președinte american, ci în jurul parteneriatului cu Statele Unite, indiferent de rezultatele alegerilor.

„Şi mai este o teorie pe care o văd, să avem grijă cum ne purtăm cu unii, cum ne purtăm cu alţii, că acum au venit la putere democraţii, trebuie să trecem în tabăra lor. E o abordare de o naivitate demnă de un stat în care Guvernul e format din analfabeţi. Nu poţi să ai o asemenea politică. Dintotdeauna, sau cel puţin în mandatul meu, abordarea a fost una singură: partenerul nostru este America, nici democraţii, nici republicanii. Politica noastră nu poate fi legată de preşedinte, noi suntem legaţi de America, nu de preşedinte. Acest lucru poate că reuşesc să-l înţeleagă şi politicienii de la noi, odată cu acest eveniment electoral”, a adăugat Traian Băsescu.

Citește și: Luca Niculescu, despre relația pe care o are cu președintele Nicușor Dan: „Este un om foarte implicat în viața cetății”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT