Traian Băsescu, NOI ATACURI pe criza refugiaţilor: Liderii europeni s-au trezit din vacanţă. Ca şi al nostru

Fostul preşedinte Traian Băsescu este sceptic că, la reuniunea JAI de luni, se va ajunge la un consens în ceea ce priveşte cotele de refugiaţi.
Ionela Marcu
14 sept. 2015, 09:59
Traian Băsescu, NOI ATACURI pe criza refugiaţilor: Liderii europeni s-au trezit din vacanţă. Ca şi al nostru

„După mine, nu se va ajunge la consens, dar aş observa că marii umanişti ai Europei au închis frontierele, Germania adică. Germania a anunţat că a ieşit din spaţiul Schengen.

Şi alte ţări anunţă posibilitatea  închiderii frontierelor, iar cancelarul austriac cred că a devenit…  îl cunosc, e un socialist echilibrat, dar a devenit clovnul Europei, ameninţând cu tăierea de fonduri structurale pentru cei care nu primesc refugiaţi.

Este fără precedent şi părerea mea despre el a fost că ştie bine tratatele UE. Este un abuz şi măcar să gândeşti că vei penaliza o ţară cu reducerea fondurilor structurale când el au fost aprobate în Consiliul European şi în Parlamentul European„, a declarat, luni, Traian Băsescu.

Cred că încep să se trezească unii din liderii UE care au fost mari iubitori de refugiati şi îşi dau seama de riscuri (…) În ceea ce ne priveşte, în mod categoric s-a făcut o mare greşeală la Consiliul din iunie când România a fost de acord cu cota de refugiaţi. (…) Acceptînd cota în iunie, evaluată la refugiaţii de pana in luna mai, a venit peste noi cota mai mare pentrU că păcătoşii ăştia de refugiati nu s-au opriT in luna mai si au continuat să vină exact când liderii europeni erau în vacanţă. (…) România trebuie să refuze ideea de cotă, nici voluntară, nici nevoluntară, dintr-un motiv simplu: RomâniA nu este stat membru Schengen(…) 

Cum se impacă demagogia de până cum câteva zile cu „trimitem armata să facă controale la frontiere”? Cred că liderii europeni s-au trezit din vacanţă. Ca şi al nostru”, a atacat Băsescu.

Fostul preşedinte a mi arătat că miniştrii participanţi la Consiliul JAI ar trebui să dea un semnal puternic prin care să spună că nu se mai poate intra ilegal în Europa.

„Mă aştept ca participaţii la Consiliul JAI, dacă s-au trezit cumva, să aibă o poziţie fermă cu privire la viitor şi pentru că sunt miniştri de Interne şi de Justiţie acolo, este esenţial să dea acest semnal extrem de puternic, oameni buni, s-a închis poarta Europei pentru cei care vor să pătrundă ilegal”, a declarat Traian Bpescu

Întrebat dacă România ar fi avantajată de un vot în JAI sau dacă ar merge pe o concluzie agreată, Traian Băsescu a răspuns:

„Pe noi ne avantajează un singur lucru: orice stat care are un punct de vedere diferit de celelalte îşi exprimă punctul de vedere diferit. se face o minută cu punctul de vedere al ţării, care devine ancora pe care ţara respec tivă o utilizează pe urmă. Eu am avut astfel de minute la Consiliu şi pe urmă ne-am bătut la M+3, când n-am pierdut 4 miliarde în 2011”, a adăugat fostul şef de stat.

Întrebat dacă opinia majoritară va fi pentru adoptarea cotelor obligatorii, ce ar putea face România ca să se opună, şeful statului a descris cum ar proceda el.

„Dacă aş fi făcut eroarea din iunie, chemam instituţiile statului român, cele democratice, nu de forţă, dădeam mandat ministrului ca astăzi să facă opinie separată la tema cotelor, cu solicitarea să se menţioneze într-o minută a concluziilor Consiliului. Aş fi venit repede la parlament, aş expune problema şi aş cere Parlamentului o dezbatere şi o hotărâre.

Nimeni în 10 ani nu a fost înfrânt în Consiliu când a venit cu o hotărâre a Parlamentului naţional (…) este Singura portiţă de ieşire: minută astăzi şi mâine convocat Parlamentul. temă migraţia şi poziţia României, dezbatere şi o hotărâre a Parlamentului peste care nu poate trece nimeni”, a adăugat fostul preşedinte.

Reprezentanţii statelor membre UE vor dezbate luni, în Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, propunerile Comisiei Europene privind imigraţia. România va fi reprezentată de vicepremierul Gabriel Oprea, care va anunţa că ţara noastră poate primi 1.785 de refugiaţi, respingând cotele obligatorii.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Neluțu Varga, patronul CFR Cluj, afacere fabuloasă. Cum a ajuns proprietar peste o companie IT a statului. Firma, pierdută în condiții suspecte
Capital.ro
Mulți români le trec cu vederea. Aceste perioade pot fi valorificate la pensie
Playtech.ro
Micul oraș din România care devine un punct-cheie pentru producția de muniție NATO. Are o tradiție industrială de peste 200 de ani
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză politică
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Bombă! Rivaldinho a semnat și are cel mai mare salariu din echipă. Destinație neașteptată
MediaFlux
Exclusiv DNA a intrat pe fir după dezvăluirile Mediaflux privind plocoanele din portbagajul șefului Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu: Dosar penal privind fapte de luare și dare de mită
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte