TRAIAN BĂSESCU: În Ucraina este un început de RĂZBOI CIVIL

Traian Băsescu a declarat, duminică, ca Ucraina pare a se afla la începutul unui război civil şi, deşi România nu va participa la un astfel de conflict, ţara noastră va fi afectată de situaţia generată în ţara vecină.
Filip Stan
04 mai 2014, 11:06
TRAIAN BĂSESCU: În Ucraina este un început de RĂZBOI CIVIL

RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante declaraţii ale lui Traian Băsescu.

Poziţia statului român faţă de Ucraina: România este un susţinător fără rezerve a intergrităţii teritoriale a Ucrainei. Din păcate, în estul şi sudul Ucrainei lucrurile se complică. Sunt toate elementele care pot identifica în Ucraina un început de RĂZBOI CIVIL.

România respinge opinia Moscovei vizavi de situaţia din Ucraina. Civilii nevinovaţi nu iau ostatici şi îi declară prizonieri de război, nu doboară elicoptere ale armatei ucrainene.

S-a ajuns la un punct în care legitimitatea alegerilor din 25 mai, pentru funcţia de preşedinte al Ucrainei este pusă sub semnul întrebării.

România nu poate să nu observe că tipul de dialogul dintre Moscova şi Washington nu duce nicăieri. Mai mult, netezeşte drumul spre un RĂZBOI CIVIL în Ucraina.

Ceea ce evaluam la un moment dat, extinderea conflictului către sudul Ucrainei s-a produs deja, prin evenimentele de la Odessa, iar regiunea Odessa are graniţă cu România.

Dacă nu se reuşeşte URGENT punerea la masa tratativelor a separatiştilor şi a Kievului, riscul major este ca în partea de est şi sud-est a Ucrainei să nu se poată desfăşura alegerile prezidenţiale. Un preşedinte ales numai cu voturile din centru şi nord riscă să ducă la divizarea Ucrainei.

Nu există riscul ca România să fie angrenată într-un război, însă România poate fi foarte puternic afectată de situaţia generată de un război civil în Ucraina. Instabilitatea se va materializa în modul în care se va putea îămprumuta pe pieţele externe, pentru propriile ei nevoi. Nu mai vorbim de exporturi şi altele.

Declanşarea situaţiei din Ucrainei este un efect direct al intervenţiei Rusiei în Ucraina şi al stimulării separatismului, prin propaganda care se face.

Faptul că au izbucnit conflicte în Odesa, la 150 km de frontiera cu România ne îngrijorează, dar nu ne surprinde.
În acest context, nu vreau să generez o polemică, dar aş vrea să corectez câteva afirmaţii ale premierului, făcute cu lejeritate într-o campanie prezidenţială pe care o desfăşoară, dar care nu pot fi incluse în zona grobianismului pe care l-a arătat în ultimele zile.

Citeşte şi Un senator rus avertizează: Odesa este numai PRELUDIUL unui RĂZBOI

Una dintre afirmaţiile făcute de Victor Ponta a fost că ne paşte un război, dar că are şi lucruri bune, pentru că dă de lucru la industria de apărare. Spun că niciun element de analiză nu acoperă afirmaţia pe care a făcut-o premierul ei. România NU e ameninţată de un război. Este EXCLUS ca România să fie atacată.

În ceea ce priveşte o altă afirmaţie a lui Victor Ponta, „Să apărăm Moldova!”, vreau să informez pe toată lumea, din ţară şi din străinătate, că România nu are planificată în niciun fel apărarea Republicii Moldova prin mijloace militare. Asta pornind de la Constituţia Republicii Moldova, care se declară stat neutru. Ce ar trebui să-l preocupe pe premier să ajute Republica Moldova este să să treacă de la vorbe la fapte. Trebuie să dea prioritate proiectelor de interconectare energetică.

Aş mai face câteva consideraţii. Cred că s-a exagerat pe concentrarea Guvernului în campania electorală. Cred că trebuie acţiune imediată şi soluţii pentru oamenii care se află în zonele inundate. Răstitul la prefecţi nu rezolvă problema.

În timp ce era fluierat la Certeze, premierul a simţit nevoia să spună că are un mesaj de la mine pentru oamenii de acolo. Nu i-am spus lui Victor Ponta să transmită niciun mesaj pentru oamenii de acolo.

Îl asigur pe Victor Ponta că se vor găsi bărci şi jandarmi care să-l plimbe prin apă, dacă se va duce la inundaţii.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Parolele pe care să nu le pui niciodată la Gmail. Avertisment important pentru toți utilizatorii
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Ion Iliescu l-a demascat pe eroul mesianic: E și greșit, e și toxic
Playtech.ro
Distanţa legală între maşini la semafor. Regula celor două secunde, explicată de Titi Aur
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Cine este generalul poreclit „gorila“ care îl presează pe Trump să atace Iranul
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Noi schimbări la Facebook. Surprize grele pentru utilizatori
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 19 iunie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 2 milioane de lei la Noroc
Cancan.ro
Un nou accident aviatic, de data aceasta pe aeroport! Pasagerii Ryanair au trăit clipe de coșmar
Playsport.ro
Doi români au ajuns în cel mai mic oraș din lume, aproape de România. „Nu ne-a venit să credem ce am găsit aici”
Capital.ro
România a înlemnit. Ion Iliescu personal a făcut anunțul despre moarte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Dispar rețetele pentru români! Pacienții merg direct în farmacii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
19% sau 21%? Majorarea TVA între promisiuni politice, riscuri economice și nevoia de reformă