Traian Băsescu îşi apără FRATELE şi răspunde acuzaţiilor că ar fi luat BANI de la BERCEA

Fostul preşedinte Traian Basescu a declarat, duminică, că ceea ce i se întâmplă fratelui său, Mircea Băsescu, în Dosarul lui Bercea Mondial, este o "înscenare" şi a negat că au ajuns bani la el, aşa cum a fost acuzat. 
Ionela Marcu
08 feb. 2015, 11:11
Traian Băsescu îşi apără FRATELE şi răspunde acuzaţiilor că ar fi luat BANI de la BERCEA

Traian Băsescu a reacţionat pentru prima dată la acuzaţiile ce i-au fost aduse în dosarul lui Bercea Mondial.

„Mi se pare de cea mai joasă calitate propaganda pe care o fac unii oameni, care au avut şi funcţii importante în stat, legat de aşa-zisa înregistrare a lui Bercea Mondial că ar fi ajuns bani la mine.

Ce i s-a întâmplat fratelui meu este o înscenare şi era vorba că la el au ajuns ca să dea înapoi de la un domn doar 250.000. Nu era vorba de bani ajunşi de la Căpăţână la el„, a spus Băsescu.

CITEŞTE ŞI TRAIAN BĂSESCU, apariţie-surpriză la Congresul PMP şi discurs ÎNVERŞUNAT: Am decis să REVIN în viaţa publică

Traian Băsescu a participat la Congresul PMP, care are loc, la Palatul Parlamentului. Fostul şef al statului a luat prin surprindere prin venirea sa, în condiţiile în care cei din partid dădeau ca sigur că acesta nu va fi prezent. PMP îşi alege noua conducere, marea absentă de la eveniment fiind Elena Udrea.

Într-un discurs extrem de lung, de aproape o oră, Băsescu a vorbit despre mandatul său, despre justiţie şi corupţie, despre PMP şi Elena Udrea, depre politicieni şi presă şi a lansat acuzaţii extrem de grave. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT