TRAIAN BĂSESCU, maraton de pupături la PMP: „Acum miza e să nu mai fiu în politică. Seara parcă ies din MINĂ”

Traian Băsescu a venit, duminică, de 8 Martie, la PMP, unde le-a vorbit femeilor, care s-au strâns la sediul partidului, despre viaţa de bunic, dar şi despre obiectivele formaţiunii în perspectiva alegerilor din 2016. 
Ionela Marcu
08 mart. 2015, 14:35
TRAIAN BĂSESCU, maraton de pupături la PMP:

Traian Băsescu a fost asaltat de admiratoare, duminică, la sediul PMP, unde a avut loc un eveniment al Organizaţiei de femei, cu ocazia Zilei de 8 Martie.

La apariţia fostului preşedinte, acestea au început să-i scandeze numele. Fostul preşedinte le-a urat „La mulţi ani”, în timp ce acestea se înghesuiau să-l pupe sau să-şi facă fotografii cu fostul lider de la Cotroceni.

„Domnul preşedinte, de 10 ani aştept să vă pup şi eu acuma„, i-a spus una dintre femei. „Nu era mai bine mai devreme, doamnă?”, i-a răspuns răzând Băsescu. „Acum marea miză este să nu mă mai bag in politică”, a mai spus Băsescu, replica PMP-istelor venind prompt: „Acum e nevoie”. „Şi eu zic la fel”, le-a completat fostul preşedinte.

„Gata! Cine l-a pupat pe dl preşedinte să se dea la o parte”, au venit indicaţiile organizatorilor evenimentului.  „Domnu preşedinte, nu plec de aici până nu ne pupăm„, a sărit o femeie. 

Înainte de a intra în sediu, Traian Băsescu a primit şi un microfon, de la care le-a vorbit femeilor, aflate în curtea partidului, despre PMP şi despre viaţa lui de bunic.

CITEŞTE ŞI TRAIAN BĂSESCU, mesaj transmis mamelor pe Facebook de 8 MARTIE

„Mă bucur că v-ati strâns de 8 martie la partid. Sunteti multe ceea ce înseamnă că, dacă avem femei în PMP, avem premise să facem un partid solid, nu jucărie, şi mai ales cu oameni loiali. Va multumesc pentru increderea că putem construi un partid nou si va asigur ca voi fi partenerul acestui partid până la alegerile din 2016. Va doresc la multi ani la toate”, a spus Traian Băsescu.

Fostul şef al statului le-a vorbit apoi despre cele două fete ale sale, dar şi despre nepoţi.

„Acum, de când sunt bunic, am vazut şi eu cum se cresc copiii. Cand au inceput ale mele sa meargă in piciorute, să tragă de peste tot, eram plecat pe mare. Mi se părea mie ca nu e un mare lucru sa stai cu două fete. Acum vad. Daca as putea, azi, as dubla indemnizaţia pentru mame în concediul de maternitate. Seara parca ai ieşi din mină, aşa te duci la culcare, alergând după astea mici… E greu să creşti copii, e greu, dar frumos.  Eu nu am stiut cum au crescut fetele mele, dar acum văd. E şi greu, dar e şi extraordinar de frumos (…) e nemaipomenit, e fascinant. (…) Deja are patru dinţi, au inceput să iasă şi măseluţele (…) Încă nu mă strigă, doamnă. Avem un papagal in sufragerie si unul in bucatarie. Ăla spune Traian, mă cunoaşte după mers. Astept sa imi spuna si asta mica„, a relatat Băsescu, râzând.

Evenimentul a fost perturbat pentru câteva minute de o vecină scandalizată de zgomotul pe care îl produceau liderii PMP. Liderii PMP s-au conformat şi au dat sonorul mai încet.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
De ce cazul Reghecampf vs Craiova se va finaliza prost indiferent de verdict. Ștefan Beldie numește singurul vinovat!
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 14 octombrie. BNR a publicat cotațiile pentru principalele valute. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină
Playtech.ro
Unde a venit deja iarna în România. Zonele pentru care ANM anunță lapoviță, ninsori și strat de zăpadă
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Guvernul condus de Luca Niculescu ar putea primi votul săptămâna aceasta. Calendarul partidelor
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT