Traian Băsescu, prima reacţie după noua cerere de arestare preventivă a Elenei Udrea

Elena Udrea ar putea ajunge din nou după gratii, într-un nou dosar de corupţie instrumentat de DNA, care a cerut deja încuviinţarea Camerei Deputaţilor pentru urmărirea penală şi reţinerea/arestarea preventivă a fostului ministru al Transporturilor. Elena Udrea este acuzată de procurorii anticorupţie că ar fi primit aproximativ 5 milioane de dolari mită în perioada în care s-a aflat la şefia MDRT, dar fostul preşedinte Traian Băsescu este convins că fosta şefă a cancelariei sale la Cotroceni nu a făcut trafic de influenţă.
Ionela Marcu
20 oct. 2015, 15:32
Traian Băsescu, prima reacţie după noua cerere de arestare preventivă a Elenei Udrea

Traian Băsescu s-a declarat convins de faptul că Elena Udrea va şti să se apere şi în faţa noilor acuzaţii de luare de mită şi trafic de influenţă ce-i sunt aduse de procurorii DNA.

Este o cerere, sunt convins că Elena Udrea va avea argumente în instanţă. (…) Am convingerea că nu a făcut astfel de intervenţii. Eu nu l-am văzut niciodată pe Bogdan Buzăianu„, a declarat Traian Băsescu.

Eu nu mă simt vizat de niciun dosar pentru că ştiu sigur că în activitatea mea nu au existat ilegalităţi„, a menţionat fostul preşedinte.

DNA a dat marţi publicităţii un comunicat de presă în care precizează că procurorii efectuează cercetare penală față de UDREA ELENA GABRIELA, în prezent deputat în Parlamentul României, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 – februarie 2012, funcţiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu privire la săvârșirea următoarelor infracţiuni:

-luare de mită în formă continuată,
-trafic de influenţă în formă continuată,
– instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine,
-efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei,
-spălare de bani în formă continuată,
-fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

A. Cu privire la infracţiunile de instigare la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii de avere, fapte în legătură cu scoaterea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (suprafaţă utilă de 700 mp) din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SA, vânzarea la un preţ sub valoarea de piaţă a terenului aferent imobilului (386 mp), lucrările de renovare la imobilul Vila Săbărel, cumpărarea şi intabularea activului Vila Săbărel şi a terenului aferent pe SC Romlit Spectrum SRL, pentru a ascunde beneficiarul real şi pentru a evita justificarea resurselor financiare.

– A solicitat vânzarea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (achiziționată cu suma de 56.425 euro), prin metoda negocierii directe şi cu recunoaşterea unor investiţii în cuantum de aproximativ 7.284 euro ce nu fuseseră realizate, către SC Romlit Spectrum SRL – o societate controlată de o persoană din anturajul său, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, pentru achitarea sus menţionate, fără a declara împrumutul acordat societăţii sau cumpărarea activului prin interpuşi;

– L-a constrâns pe directorul general al SC Carmen Silva 2000 SA, prin intermediul reprezentantului SC Romlit Spectrum SRL, să încheie un act adiţional la contractul de vânzare – cumpărare a activului „Vila Săbărel”, în condiţii nelegale (respectiv cu încălcarea hotărârii AGA şi a condiţiilor stabilite pentru vânzare prin mandatul emis de minister în baza avizelor direcţiilor de specialitate), pentru a asigura SC Romlit Spectrum SRL trecerea în proprietate a imobilului; aceasta, deşi nu se efectuase plata banilor în termenul de 10 zile stabilit prin mandat de minister, fapt ce atrăgea desfiinţarea de drept a contractului, fără altă notificare şi fără intervenţia instanţei de judecată;

CITEŞTE ŞI PRIMA REACŢIE a Elenei Udrea după ce DNA cere din nou arestarea ei

– Şi-a exercitat influenţa asupra primarului oraşului Eforie Sud pentru a obţine cumpărarea, de către SC Romlit Spectrum SRL, a terenului aferent Vilei Săbărel, prin negociere directă, la un preţ sub valoarea de piaţă (aproximativ 50% din valoarea pieţei);

– A pretins şi primit foloase necuvenite în cuantum de cca. 520.000 de lei, constând în contravaloarea lucrărilor de renovare a Vilei Săbărel şi a materialelor necesare, de la administratorul unei societăţii comerciale (societate ce avea în derulare mai multe contracte cu C.N.I. – Compania Naţională de Investiţii). Foloasele au fost primite pentru a asigura finanţarea necesară derulării contractelor pe care societatea le încheiase cu CNI SA. Aceasta, în condiţiile în care CNI SA funcţiona sub autoritatea Dezvoltării Regionale și Turismului, iar ministrul era ordonator principal de credite.

A achiziţionat imobilul Vila Săbărel prin intermediul firmei SC Romlit Spectrum SRL pe care o controla şi căreia îi asigura fondurile aferente efectuării tranzacţiilor, prin creditarea firmei în numele asociatului declarat; astfel, a ascuns faptul că este beneficiarul real al imobilului „Vila Săbărel”, al terenului aferent şi al lucrărilor de renovare efectuate de o societate comercială favorizată; toate foloasele sus menţionate au fost primite în legătură cu exercitarea prerogativelor specifice funcţiei, în scopul disimulării proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând şi faptul că modalitatea de dobândire a imobilelor a fost nelegală.

– A încheiat tranzacţiile imobiliare având ca obiect Vila Săbărelu (cu o suprafaţă utilă de 700 mp) şi terenul aferent acesteia (386 mp) prin persoane interpuse, respectiv prin intermediul SC Romlit Spectrum SRL – societate pe care o controla şi căreia îi asigura finanţarea necesară, utilizând informaţii obţinute în exercitarea funcţiei.

B. Cu privire la pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite pentru exercitarea influenţei în legătură cu derularea contractului de vânzare – cumpărare de energie dintre SC Hidroelectrica SA şi o societate comercială

– În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și membru la Guvernului şi de persoană cu funcție de conducere în cadrul unui partid politic, având influență asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

– Pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media.

– În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar la creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa.

Prin urmare,  în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării:

1. Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA, deputat în Parlamentul României, la data faptelor ministru în Guvernul României, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei :

luare de mită în formă continuată,
-trafic de influenţă în formă continuată,
– instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine,
-efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei
-spălare de bani în formă continuată
-fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012)

2. Ministrului Justiției, pentru a solicita Camerei Deputaților încuviințarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului UDREA ELENA GABRIELA, ministru în Guvernul României, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-luare de mită în formă continuată,
-trafic de influenţă în formă continuată,
-instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine,
-efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei
-spălare de bani în formă continuată

Prezentele cereri intră sub incidența prevederilor Codului de Procedură Penală și ale Constituției României, prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale, respectiv încuviințarea reţinerii şi arestării preventive, beneficiază de prezumția de nevinovăție, mai precizează DNA.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Zodiile care dau lovitura până pe 21 iunie. Patru nativi au noroc în viață și în plan financiar
Capital.ro
Se dau banii de taxe înapoi! Băncile trebuie să returneze banii. Peste 100.000 de clienți sunt vizați
Playtech.ro
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe Pământ
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Donald Trump, anunț de ultimă oră. Ayatollahul Khamenei este o țintă ușoară. Update
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Ies la lumină noi detalii din ancheta crimei din Lipănești. De câte ori a apelat tânăra ucisă cu toporul la ajutorul autorităților
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Insula din România știută de puțini: locul ascuns cu cai sălbatici, cândva cuib al infractorilor, azi paradis uitat
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Ajutoare pe card pentru 3,5 milioane de gospodării. Anunț oficial de la Ministerul Energiei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei