Traian Băsescu: „PSD, PNL, UDMR au făcut înțelegerea pentru prostituția electorală care s-a petrecut în 2024”

Fostul președinte Traian Băsescu acuză PSD, PNL și UDMR că au favorizat interferența rusă în România prin organizarea dezastruoasă a tuturor alegerilor din anul 2024. Prin deciziile lor, sancționate de Comisia de la Veneția, partidele ar fi permis rușilor să „bage bățul prin gard”.
Irina Dumitrescu
05 oct. 2025, 18:06
Traian Băsescu: „PSD, PNL, UDMR au făcut înțelegerea pentru prostituția electorală care s-a petrecut în 2024”

Traian Băsescu a oferit, sâmbătă, 4 octombrie, un interviu pentru Realitatea PLUS în care a făcut radiografia anului electoral 2024, care a fost marcat de înfrângerea partidelor tradiționale în cadrul alegerilor prezidențiale, anularea turului doi și debutul unui scandal politic care a scindat societatea.

Traian Băsescu acuză PSD, PNL și UDMR de „prostituție electorală”

Traian Băsescu susține că vina principală pentru ceea ce s-a întâmplat la finele lui 2024 este a celor trei partide ce se aflau la guvernare: PSD, PNL și UDMR, care au amestecat alegerile locale cu alegerile europarlamentare și au introdus alegerile parlamentare la mijlocul campaniei pentru finala alegerilor prezidențiale.

„Ce s-a făcut în anul 2024 este împotriva oricărui porces democratic legat de alegeri. S-au combinat, le-au amestecat, au pus localele cu europarlamentarele. Ce campanie s-a făcut pentru europarlamentare, cine a înțeles ceva? Pe urmă au intercalat între turul 1 și 2, legislativele, cine a avut interes să provoace asemenea neînțelegeri, conflicte de interese ale unor alegeri curate? 

Citește și : Ce spune Traian Băsescu despre gafele de protocol făcute de Nicușor Dan: ”Încă nu e pregătit”

Noi spunem că rușii au stricat alegerile, dar primii care am stricat alegerile am fost noi, prin modul în care le-am organizat, prin modul în care le-am amestecat.”, arată Traian Băsescu.

Fosta guvernare ar fi creat condițiile propice pentru interferența rusă

Fostul președinte susține că, datorită greșelilor făcute de guvernarea din 2024, s-a creat un teren propice pentru ca Federația Rusă să bage bățul prin gard. Astfel, deși interferența a existat, în opinia sa, condițiile ei au fost create de decidenții politici. El a numit această debandadă o „prostituție electorală”.

„Cine au amestecat alegerile din 2024? Rușii? Pe fondul incorectitudinii pe care au generat-o în procesul electoral sigur că nici rușii nu au stat degeaba, li s-a ivit ocazia să bage bățul în gard. Deci au dreptate cei care spun că rușii au interferat procesul electoral, dar cei care am favorizat am fost noi. 

În mod categoric Kremlinul a urmărit modelarea opiniei românești, dar cel mai tare am făcut-o noi, partidele românești, amestecându-le după interesele noastre pentru ca electoratul să fie păcălit să voteze. 

Citește și : Traian Băsescu vorbește despre întâlnirile pe care le-a avut cu Vladimir Putin. Cum îl descrie pe președintele Rusiei: ”Este șiret și inteligent”

Deci, partidele au o mare responsabilitate în fiasco electoral de anul trecut. Ele au fost cele care au creat condiții rușilor să mai toarne și ei gaz pe foc… PSD, PNL, UDMR, cei care au făcut înțelegerea pentru prostituția electorală care s-a petrecut în România în 2024.

Așa ceva nu se vede în nicio țară din UE, iar România are avide de la Comisia de la Veneția de multă vreme, că nu se pot amesteca localele cu europarlamentarele sau să interfereze și între turul 1 și 2 să bagi parlamentarele, este strigător la cer.”, a mai transmis Traian Băsescu.

DailyBusiness
Dronă militară căzută în județul Tulcea, la 5 kilometri de granița cu Ucraina. Armata nu a putut ridica avioanele din cauza vremii
Spynews
Portalul 11:11. Ce să faci în această zi pentru a atrage lucruri bune în viața ta
Fanatik.ro
Când va fi gata noul stadion din Timișoara. Primarul orașului anunță data la care va avea loc inaugurarea ”bijuteriei”
Capital.ro
Apare o nouă lege în România. Primești interzis să vinzi/cumperi case și mașini. Permisul auto, suspendat automat pentru datorii
Playtech.ro
Cât va fi pensia ta dacă ai avut un salariu mediu brut de 6.000 de lei. Exemplu de calcul după noua formulă
Adevarul
„Infanteria Mad Max” a lui Putin. Coloana rusească din mașini fără uși și geamuri înaintează prin ceață, ca într-un film postapocaliptic
wowbiz.ro
EXPLOZIE DEVASTATOARE în fața tribunalului
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Cine este tânărul care a înjunghiat de 33 de ori un pensionar, în București! Autoritățile au descins la locuința lui
iamsport.ro
Atac fără milă la adresa lui Lucescu: ”Pe el nu l-a luat la națională pentru că nu e fiul lui Gică Hagi, deși e mult peste Ianis! Talentat moșul”
MediaFlux
Se recalculează pensiile și încep plățile. Anunțul mult așteptat de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Anunț important pentru românii cu probleme de sănătate!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume